Skip to content

Cristian Acatrinei Posts

Featured Post
Featured Post
Featured Post

Neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, blestemul de moarte care l-a urmărit pe Ceaușescu

Ceaușescu a sfârșit în ziua de Crăciun, împușcat ca un câine. Puțini își mai amintesc, însă, de blestemul vrâncenilor pe care îi zdrobise cu 32 de ani în urmă, la Vadu Roșca. A meritat această soartă? În absența unui proces amplu, numai Dumnezeu, în care nu credea de fel, poate ști.

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Școala primară optzecistă, penitenciarul copilăriei mele

La sfârșitul anilor ’80, când generația mea s-a așezat în băncile școlii, cei mai mulți copii mâncau puțin și prost, făceau frigul și răbdau condiții precare de igienă și transport, școala devenind un soi de premilitară pentru omuleții ștampilați pe haine cu peticul matricol. Acestea erau simptomele unei societăți profund bolnave.

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Milă mi-e de Bigăr, dar de celelalte comori ale Nerei mi se rupe inima

Cascada Bigăr, comoara națională prăbușită în lacrimile onlineului, a devenit cunoscută abia după ce băieții de la The World Geography au pozat-o, iar cei de la Huffington Post au zvârlit-o pe mainstream și va rămâne o bornă a ignoranței și a ipocriziei turismului neaoș.

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Pentru că vara îşi cânta amiezele în frunzele lui groase, cum niciun alt copac nu ştie a face

Mă uit la el şi aud un freamăt cunoscut. Un păr măricel, în livada lui tata, se gudură în bătaia soarelui, îngăimând un foşnet leneş, uscat, amăgitor. Şi-mi amintesc, aşa cum îşi aminteşte omul câte o neuitată, când simţurile i se lovesc de o atingere demult pierdută:

Featured Post
Featured Post
Featured Post

1948-1990. Intelectuali de sacrificiu

Imaginile de la mineriada lui 1990, cu intelectuali vânați și bătuți în mijlocul bulevardului sau pe băncile Universității sunt sinonime cu imaginile care nu au fost filmate niciodată la valul de arestări din 14/15 mai 1948, când regimul a băgat în pușcăriile comuniste zece mii de studenți și a îngropat, la propriu, în beznă, viitorul țării.

Featured Post

Și termoscanat, și microcipat, și cu cenepeul furat

Într-o lume în care punctul G rămâne, în continuare, un mister pentru majoritatea adulților, iar 5 Gang, un fenomen inexplicabil pe zona teen, reacțiile românilor la tehnologia 5G mă intrigă peste măsură, dat fiind faptul că mulți dintre ei nu au făcut pace, deocamdată, nici cu g-urile pe care le aveau deja la îndemână.

Featured Post
Featured Post

Unitate prin diversitate, o glumă morbidă

Fie o mulţime de unul-doi români, înmulţit cu 60 de zile, totul la puterea isteriei media, împărţit la drojdia care a dispărut complet, la un moment dat, de pe piaţă, egal câteva milioane de brutarii domestice.
O ecuație la capătul căreia aflăm o mulțime de lucruri despre fiecare în parte și toți, la un loc, de aici și de oriunde.

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Dragostea de semeni în vremea Covidului (III): Eu, tu și COvidiu

Ei bine, nu mălaiul, nici hârtia igienică, nici drojdia care i se umflă în pântece ca drobul de sare în mintea cea de pe urmă, nu va ţine la un loc poporul, în carantina asta, ci balaurul tv, într-o nesfârșită scenetă cu trei personaje fortuit izolate laolaltă: noi, el și covidul:

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Viorelul pâcălit de Vulpiță și alte siroape tv

Nu ştiu ce demon m-a prins de suflet joi după-amiază, chiar înainte de mântuirea weekend-ului, când am am deschis televizorul la ora gospodinelor, cu un gest reflex, dar fără să privesc în limbi ceasornicul din perete. Ei bine, în loc de ştiri, la butonul cu numărul 7, torcea, retard, deja celebra vulpiță:

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Sâmbătă, după Ignat, @ #cel_mai_frumos_loc_din_lume

Nici nu mai știu câte ierni am zgribulit în colțul ăsta de hartă, fără apă caldă la robinet, fără robinet de orice fel, cu umblătoarea în spatele casei, la mila gerului matinal, când crăpau pietrele de frig şi ţiganii în ilic. Chircit sub alintul unui ningău sărac în omăt, așa am găsit sătucul în buza sărbătorilor, clipind lumini chioare dindărătul fereștilor dublate cu încă un rând de geamuri. De la an la an, fiecare drum acasă mă duce tot mai departe de zilele de atunci și îmi lasă în suflet câte o poveste aninată între două lumi, pe același vârf de deal. Luați de citiți și Sărbători cu bine să aveți:

Featured Post
Featured Post

Apus de vară

Eu așa o văd. Călare pe un snop de lumină și agățată de scări, în galopul frunzelor muribunde, septembrie gonește printre anotimpuri cu viteza amintirilor solare.
In urma ei, prin aburii diminetilor reci, se alintă, umed, toamna. ‘Geaba ne amăgim cu un rest de arșiță rămas la tocmeala dintre foile calendarului, zilele se scurg tot mai grăbite în noapte și viața ruginește inexorabil într-o ecuație infinită:

Featured Post

La Turtucaia, armata română a aflat că, dacă ţi-o furi peste Dunăre, e bine să ştii să înoţi

În 1916, pe hărțile militare, pozițiile fortificate ale armatei române de la Turtucaia împungeau coasta bulgarului ca un ghimpe, înfipt acolo încă din al doilea război balcanic. Așadar, vecinii ne așteptau deja la cotitură de trei ani când nemții le-au arătat cum să-și ia teritoriul înapoi și le-au garnisit și arsenalul cu armament modern cât să ne dea daună totală pe malul Dunării:

Featured Post
Featured Post

De la ogor. Seara @ #cel_mai_frumos_loc_din_lume

Îmi amintesc și azi cum orbecăiam peste ogoare, chior de foame, scuturând prunii de la marginea satului după o mână de poame acre, în drum spre bojdeuca noastră. Fără sandvișuri cu mozarella, bacon și roșii uscate, șervețele antibacteriene, autanuri, selfiuri și povești pe whattsapp. Doar eu, Nea Sandu, iapa și drumul nesfârșit spre noapte:

Featured Post
Featured Post

Din nou pe A2, acolo unde rațiunea gonește întotdeauna pe contrasens

Clocot de iulie. Sub valul african de caniculă, ceneadenereul a tăiat pamblica sezonului estival 2019 așa cum se cuvine: cu lucrări înșirate pe singura autostradă din România, deopotrivă întreagă și relevantă – drumul soarelui. Dacă mai pui și țăranii, cozile la taxare și peisajul agricol, iese de-o poveste românească, fugărită cale de 230 de kilometri în contratimp cu logica bunului simț. A mea e aici:

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

Laudatio vaccinare, mâncare şi viaţă fără de moarte

Sanatopaţii şi creştinopaţii de conjunctură s-au prins în hora discursurilor fără de argumente, făcând ca boleşniţe odinioară moarte şi îngropate să-şi găsească adăpost pe meleagurile noastre. Chiar aici, în grădina Maicii Domnului, unde, rujeola și poliomelita, ne-au găsit la fel de liberi de griji și neajutorați precum civilizațiile precolumbiene din americi.

Featured Post

La tropicul libertății (IV) Cartea junglei thailandeze

La tropicul libertății, oriunde ai ținti pădurea tropicală, mai jos de Chiang Mai, doar febra deghe te poate pune jos, sau un șarpe recalcitrant. Altfel, e pretty safe, iar ghizii sunt foarte grijulii să nu te arunce în gura morții. Nu de alta, dar de la un răposat nu mai scoți niciun chior, oricât de meșter ai fi în arta negoțului. Așa că mi-am luat pălăria și am pornit spre jungla din Khao Sok:

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

La tropicul libertății (I) Thailanda, prima zi

Nu mă pricep la filme, stăpânesc aparatul foto doar pe setări “auto”, așa că mă voi strădui să aștern în cuvinte ce am înțeles eu din această primă experiență în Thailanda, adică mai mult decât ceea ce se vede în imaginile pe care le-am luat cu mine înapoi, acasă. Prima parte e despre drumul nesfârșit spre cealaltă față a lumii și primul contact cu Patongul cel plin de soare, nisip și curve 🙂

Featured Post

ITeBe, sinistrul tovarăș de drum

Geamătul obosit al motorului care trăgea să moară la fiecare pornire, rateurile cutiei de viteze, pocnetele seci ale uşilor închise după nenumărate încercări la care puneau umărul, la propriu, şi călătorii, găurile din podea acoperite cu mocheta de cauciuc zdrenţuit, luminile chioare, încălzirea pe bază de suflat în pumni şi tristeţea amară care sălăşuia în pântecele autobuzelor ceauşiste veşnic ticsite mi-a rămas pe suflet ca o pneumonie netratată.

Featured Post

Capăt de drum

Copilăria mea s-a topit odată cu zăpada mieilor, acum niște mai mulți ani, când ai ieşit pentru ultima oară pe poarta casei. Ne-ai adunat pe toţi în jurul tău, aşa cum ţi-a plăcut mereu să ne ştii. Popa citea pe nas dintr-un ceaslov negru, eu plângeam obidit iar Domnul dădea cu zăpadă şi apă, nehotărât parcă în desfacerea iernii.

Featured Post
Featured Post
Featured Post

O snoavă de bojdeucă

Ascunsă în văzul lumii, chiar printre străzile Iașului, bojdeuca lui Creangă își așteaptă oaspeții pe aceeași Vale a Plângerii, cum îi zicea plin de obidă, pentru că o găsea “plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dânsa.” Dacă pășiți cu grijă și ascultați atent, veți auzi liniștea – o comoară demult pierdută în amintirile din copilăria lui și a fiecăruia dintre noi.

Featured Post
Featured Post

Iarna pe ulițele mele

Altfel arată iarna când te întreci la statură cu omătul așternut peste noapte, trăgându-ți mucii la fiecare pas prin zăpada umflată de viscol. Cât era ziua de scurtă, mă luam la trântă cu nămeții și udam două-trei rânduri de haine, iar degetele de la picioare mi se încrețeau ca niște castraveciori murați de la toată zăpada pe care o adunam în ciubote.
Peste iernile de atunci și cele ce au venit mai apoi, tocmai s-a așternut un strat nou de omăt, încât cu greu mai găsesc câte ceva lăsat în urmă de trecerea anilor.

Featured Post
Featured Post

Știrile săptămânii suspină recurența convulsiilor mărunte ale românimii în prag de sărbători

Înainte ca 2018 să-și smulgă, deznădăjduit, și ultima foicică din calendar, ne delectăm cu niște dezvăluiri absolut explozive care ar fi făcut, odinioară, carieră în mansarda inundată de putregai mintal a televiziunii-oglindă. Pentru că nici nu știți ce nu pierdeți, haideți să vedem ce griji mai macină morișca zbuciumată a României de-acum centenare:

Featured Post
Featured Post
Featured Post

În pas beteag de defilare

Între sfințirea catedralei care ne va mântui până la ultimul șfanț și descălecarea lui Moș Gerilă, un alt eveniment major din calendarul de iarnă al dacilor liberi – parada militară – se pregătește să caște gurile curioșilor, pe ritmuri patriotice.
Ca să nu ne ia prin surprindere cavalcada de oțel care va năvăli pe supt Arcul de Triumf și deasupra lui, am luat la puricat bidiviii armiei române, dar am găsit doar o herghelie priponită timp de zeci de ani pe pășunea veștedă a bugetului apărării. Drept este că ne vom clăti ochii și cu o mână pestriță de armăsari mai tineri, adunați cu țârâita din toate colțurile lumii libere, după cum a dictat ’teresul național de-a lungul ultimilor 29 de ani:

Featured Post

Cele zece porunci ale șoferului bucureștean la drum de iarnă

A venit iarna și simți cum îți crește barba la fel ca lui Moș Crăciun, în aglomerația de pe străzi? Înseamnă că ești acasă, în București, orașul unde locuiește jumătate de Românie. Ia de chibzuiește la decalogul ăsta, înainte să te așezi în coloana bucureșteană a infinitului, a opta minune a lumii care se lungește, mașină cu mașină, oriunde privești cu ochii:

Featured Post

Fără patimă și fără cuvinte grele despre autostrăzile fără asfalt, fără kilometri și fără speranțe:

Dacă drumul spre iad e pavat cu intenții bune, șoselele din România sunt asfaltate cu promisiuni. Câteva vorbe amare despre primele patru autostrăzi ale țării, A1-A4, așa cum arată ele la firul ierbii, pământului bătătorit sau asfaltului, după caz. Cât despre A5, A6, A7 și A8, numai de bine, că Audi face mașini bune:

Featured Post

Când fructele au coduri de bare, Ana are mere poloneze și pere din Africa de Sud

Mai știți vechile aprozare de legume-fructe, care zideau mozaicuri din navetele cu poame ridicate de-o parte și de cealaltă a coșmeliei? Ei bine, nowadays, ăștia au pus coduri de bare pe legume de parcă ar fi trufandale de la capătul lumii libere și mă gândesc cu groază că, în Abecedar, toate poeziile închinate recoltei pe care noi le turuiam ca papagalii la serbările de toamnă, au fost mutate în secțiunea “ficțiune”.

Featured Post
Featured Post

Fortul 13 Jilava a învins trecutul, dar pierde lupta cu viitorul

Pușcăria comunistă care a înghițit, pe rând, aproape toate victimele regimului, a scăpat de bombardamente și demolări doar ca să sfârșească în delăsarea unui popor care nu vrea sau nu este în stare să-și înfrunte păcatele trecutului. Astăzi, însă, când nu mai sperie pe nimeni, temuta închisoare e lăsată să moară și, odată cu ea, o parte din memoria rezistenței anticomuniste și a ororilor celui mai nenorocit regim care a guvernat vreodată România.

Featured Post

Sus, pe stog, chiar sub norii dintre stele

Mic şi-al dracului mai eram pe vremea aia şi plin de cusururi lumeşti pe care le apucasem de la ‘ăi mai mari din neam. De suduit, suduiam ca un birjar, cum-necum, mai scăpam și la holercă, apoi era şi mahorca, boală grea, din care trăgeam pe unde mă apuca amocul.
Iac-așa, într-o zi de gustar, şi-a băgat dracu’ coada şi m-a trimis la fumat tocmai pe stogul cel mare din fundul grădinii. Şi cum stăteam eu proţăpit ca o cloşcă în vârful căpiţei, deodată aud din drum şlagărul celui mai frumos loc din lume:
– „’Niezău’ şi biserica cruşilor mă-tii! Dai foc la tăt satu’, uăi copchile!”

Featured Post
Featured Post

Norocul tău, vișinescule, că nici podelele pușcăriei nu mai sunt ce erau odată

Vezi, tu, vișină putredă, dacă picai acu’ vreo 65 de ani, te-ai fi trezit sub atenta oblăduire a vechiului tău coleg, maiorul Alexandru Ioanitescu, comandantul casei de tratament, tortură și muncă silnică Giurgeni, ori cu Ficior, la Periprava ba poate chiar pe feuda ta, la Râmnicu Sărat. Acolo, în paradisul sistemului concentraționar comunist pe care îl tot lauzi ca o bestie cinică ce ești, nici dracu nu te lua de pe jos o noapte întreagă. Ceva mai lungă și totalmente neexpediabilă, scrisorica mea către deținutul vișinescu, proaspăt leșinat la Jilava, poate fi citită integral, aici:

Featured Post

O snoavă pădureață

Și am fost la pădure, chiar înainte să-i tragă toamna obloane de brumă peste frunze. Și-am mers unul după celălalt, ca doi bătrâni plini de griji, care mai mici, careȘi am fost la pădure, chiar înainte să-i tragă toamna obloane de brumă peste frunzele arămii.
Și-am mers unul după celălalt, ca doi bătrâni plini de griji, care mai mici, care mai mari și pe toate le-am gândit cu voce tare, că numai pădurea ne-a știut: mai mari și pe toate le-am gândit cu voce tare, că numai pădurea ne-a știut:

Featured Post
Featured Post
Featured Post
Featured Post

În mers de rac pe drumul devenirii europene

Gonind spre Schengen cu viteza luminii stinse, România și-a vândut și cămașa de pe ea ca să strângă banii de drum, apoi și-a furat căciula ca să-și scoată paguba cu biletul și acum așteaptă la marginea șoselei, despuiată și cu degetul în aer, să prindă un șoferică de ocazie până la Bruxelles. Șase știri care, de fapt, nu ne spun nimic nou despre destinul nostru european:

Featured Post

Turist prin orașul meu natal

De când mă știu, inima mea bate de o parte si de cealaltă a Carpaților. Adunat din mai multe părți ale țării, mă simt de pretutindeni și de nicăieri atunci când vorbesc despre “acasă”, câtă vreme nu pot pune degetul pe un singur loc de pe hartă.
Pentru că nu m-am ferit niciodată să socotesc #cel_mai_frumos_loc_din_lume un cătun uitat de Dumnezeu și de timp la marginea Bucovinei, Oradea va rămâne în sufletul meu (doar) ca cel mai frumos loc dintre orașele României. Aici m-am născut și tot aici am prins gustul pentru armonia coșmeliilor zidite dinaintea vremurilor mele. Să te pierzi printre căsuțele fără etaj, îndesate una în cealaltă ca niște vrăbii zgribulite de ger sau în umbra bijuteriilor art nouveau din centru e un privilegiu boem, așa că vă invit la o plimbare prin vechea cetate a Oradiei:

Featured Post

Bătălia de la Mărăști, „prima adevărată şi deplină victorie românească” (Nicolae Iorga)

1916 n-a fost cu noroc pentru România. De fapt, a fost atât de prost, încât România era să nu mai fie deloc. După cinci luni de război, Ferdinand mai domnea doar peste târgul Ieșilor și ținuturile din împrejurimi, iar plugușorul lui ’917 semăna neliniște în sufletul camarilei regale. Pentru soldați, iarna a fost și mai rece. Dar au ținut cu dinții și munții, și trecătorile, și țara și speranța zilei de mâine. Apoi au început măcelurile din triunghiul morții – înainte de Mărășești și Oituz a fost Mărăștiul. Aici a început vara devenirii noastre:

Featured Post

O ţară mică, cu o agendă şi mai mică

Omenirea se răscoleşte în facerea unei noi ordini mondiale: Siria le pică greu la mațe celor care au sărit s-o halească, Orientul Mijlociu mocneşte, Rusia pofteşte, Turcia flămânzeşte, Europa abia acum învaţă să meargă pe propriile picioare, SUA joacă tare, China cumpără tot ce prinde iar UK mai stă o mână, ca de obicei. Între timp, România şi-a scos agenda de buzunar şi îşi rumegă problemele care-i ţin poporul cu sufletul la gură:

Featured Post

Felatio ad integrum

Sub ochiul vigilent al lui nea Nelu, nașul său de cununie, familia tradițională creștin-ortodoxă s-a așezat la țara ei cea românească după nunta din decembrie ’89, învățând degrabă cumpătarea și traiul pauper în capitalismul de conjuntură.
Adică așa au învățat sub cârmuirea lui nașu’, ca unul să viseze cu măsură, iar celălalt să fure cu frâna trasă, cât să meargă treaba de pe o zi pe alta. Dar, cum fasolea n-ajungea, în ziua de leafă, nici măcar pentru copii și fiecare trăgea mai spre el oala cu bucate, dracu’ și-a vârât coada în grădina Maicii Domnului și a aprins scandalul în lumina telefoanelor mobile:

Featured Post

Cursa de Pisa, nedrept de strâmbă aidoma turnului cu pricina

Treaba e că iar tre’ să ajung în Italia, buba e că plec din România. După experienţa trecută, cu rata de Roma, mă agăţ de speranţa unei destinaţii ceva mai subţiri, în inima Toscanei, la turnul cel înclinat din Pisa. Ei bine, mă îndrept către o țeapă cât donjonul din inima Toscanei:

Featured Post
Featured Post

1 august 1943, un Black Sunday deasupra Ploieștiului cu mari reduceri în flota US AirForce

Pe 1 august, într-o duminică toridă din a patra vară de război, sburătorii americani au pus cap compas pe câmpurile petrolifere din Ploieşti şi au pornit la drum cu 177 de bombardiere, în ceea ce avea să intre în scripte sub numele de Operațiunea Tidal Wave. A urmat cel mai costisitor măcel din cronicile US AirForce, egal cu cea mai mare victorie a antiaerienei românești: pe cerul câmpurilor petrolifere din Prahova, americanii au pierdut mai multe aparate de zbor decât în oricare altă zi din istoria lor plină de aviație. Așa de rău i-am snopit încât, după 75 de ani, rămăşiţele acelei zile încă mai ies la iveală din pământul îngrăşat de ţiţei al Prahovei.

Featured Post

Spre marea cea mare, pe drumul cel mic, spart şi plin de bube

Încă de la primele staţiuni spre mare – rompetrol, petrom şi oemve -, unde oameni şi maşini se bronzează, claie peste grămadă, chiar lângă plajele de porumb şi rapiță din puştiul Ialomiţei, şi până în urbele de-o stea jumate de la malul mării, în care localnici ofiliţi de soare agita, la trotuar, cheile către dracu’ ştie ce temniţe imunde, cei nici 300 de kilometri spre litoral capătă valenţe tragicomice sub apăsarea infrastructurii noastre feudale:

Featured Post

La casa unde a fost bunu’ mic

Stau pe treptele casei – par tot mai mici, iar casa – tot mai goală. Mă simt bătrân şi mare într-o lume a copiilor, mică şi veselă, iar locul parcă mă strânge din toate părţile, străin şi neîncăpător. Mi-e dor de anii când nu mi-era dor de nimeni. Toți erau acolo unde îi știam, timpul gonea cu viteza bucuriilor mărunte și nu învăţasem a vorbi despre oameni la timpul trecut. Mă întorc umpic înapoi, cale de vreo treizeci de ani, cât să vă povestesc despre bojdeuca unde mi-am ținut copilăria în #cel_mai_frumos_loc_din_lume:

Featured Post
Featured Post

Strofe de iunie

Ați prins de veste? Soarele împletește din iarbă cununi cu parfum de cireșe, printre teii care și-au copt florile și inundă șoseaua cu arome reci de ceai. Nu ştiu ce faceţi voi, dar eu îmi tocesc ochii în albastrul diluat al cerului și încerc să-mi amintesc firimituri din prima mea ultimă zi de şcoală, o vineri ca nicio alta, pe 17 iunie din calendarul lui ‘88.
O zi de pomină, când, de la clădirea şcolii, veritabil penitenciar al copilăriei mele şi până în cel mai frumos loc din lume, la capătul celălalt al hărții, stăteau toate spaimele lumii, adunate în serbarea sfârşitului de an.
Acum trei decenii, cariera mea de entertainer a început în lacrimi, pe podiumul din curtea școlii 171, unde am dat rasol cu un poem prăpădit:

Featured Post

În 1915, la Ypres, nici Domnul nu şi-a mai văzut copiii de la atâta amar de gaz

În a doua bătălie de la Ypres, omenirea şi omenia au pornit pe drumuri separate şi nu s-au mai regăsit decât la finele lui 1918, pe ruinele unei generaţii dispărută definitiv în indexul pierderilor Marelui Război. Acolo, pe câmpia flamandă, între Dumnezeu şi copii Lui, moartea a plutit pe un nor galben, de clor. Pe 22 aprilie 1915, soldaţii din tranşeele Flandrei au aflat că sârşitul are ţi altfel de gust, mai perfid decât cel de sânge şi fier şi s-au trezit din coşmar doar ca să-l mai trăiască încă trei ani şi jumătate, cu ochii larg deschişi în orbul gazului. Despre o lună dintr-un an care putea fi altfel, dar nu a fost:

Featured Post

De ce cad petalele?

Ţi-a trecut şi ultima zi. Îmi plimb privirea pe poteca prăfuită de nori şi ameţesc în beţia infinitului din care se preling aburi de soare. Cică te-ai dus acolo. Dar nu te găsesc, nici pe ceilalți, oricât aș scormoni printre stele. De data asta, lacrimile au gust de primăvară. Cum, oare, să ajungi la nori și să te încălzești la soare, când nu te poți ridica mai sus decât noroiul din stradă înșirat pe tălpile trecătorilor? În nerăspunsul fiecărei petale căzută din viață stă acelaşi răspuns care ineacă, in tacerea lui, egoismul oricaruia dintre noi, ceilalti. Uscate de sete și de culori, îmi șoptesc, printre zâmbete, adevărul lor, al nostru și al fiecărei primăveri care-și leagă începuturile de bucuria sfârșitului:

Featured Post

Poveste de primăvară

Mari au mai fost inundaţiile din ‘91, dar a dat Dumnezeu şi-am ieşit din ele fără blestem de înecăciune. Odată cu potopul, s-au gătat şi bureţii, şi zilele în care băteam apa strânsă pe şes ca un stol de berze. Şi-n loc de ciuperci, ne-am umplut vremea şi straiele cu glod toată săptămâna patimilor, de simţeam cum creşte mucegaiul pe mine.

Featured Post
Featured Post

Vremea potopului

Era după Revoluţie, pe o vreme mohorâtă, udă şi rece ca pietrele din fântână, în cea mai urâtă foaie din calendar, când am aterizat în cel mai frumos loc din lume.
A dat Domnul cât a dat până şi-a ieşit Siretul din minţi, a rupt baierele şi a pornit voios, pe şes, până la calea ferată. N-a zăbovit prea mult, căci a stricat pe undeva drumul de fier, a sărit pârleazul şi a înecat bahna până sub coasta dealului, aruncând babele în braţele popii, cu bibliile deschise la cartea potopului.
A dracului pârcioagă, îmi strica toate planurile, dar, până la urmă, am trăit inundaţiile mai abitir decât reporterii care înoată în fiece Mărţişor pe valurile ştirilor transmise din buza viiturilor:

Featured Post
Featured Post

Dezastrul forestier din Codrii Cosminului, ultimul mare picnic al lui Ştefan Vodă cel Sfânt

Ca să rătăceşti cu ditamai oştirea de cavaleri brodiţi în haine de fier prin neantul virgin al Codrilor Cosminului, însemna să ai percepţia unui fluture mort, anvergura unei cepe degerate şi viziunea unui orbete. Spre deosebire de tac-su (Cazimir al IV-lea Jagiello), noul rege polon, Ioan Albert I, le avea pe toate, altfel nu s-ar explica necazurile pe care şi le-a pricinuit cu atâta obstinaţie, de la începutul campaniei din Moldova şi până la deznodământul pictat ca o tragedie greacă prin cronicile vremii.

Featured Post

Sindrom de Mărţişor

Încurajate de gradul pe plus care se zbătea singuratic în termometre, fetele harnice de la Spații Verzi au atacat relieful montan ridicat de zăpezi la marginea trotuarelor. Şi anul acesta, mărţişorul lor are coadă de lemn şi se prinde zdravăn cu ambele mâini, cu gingăşia salahorilor din tabăra de vacanţă de la Vorkuta. Înarmate cu lopeți mai mari decât ele, fetele croiesc, precum furnicile, locuri de parcare pentru băjeţii blajini care parchează între şinele de tramvai.
PS: La mulţi ani, fetelor, primăvara bucureşteană chiar începe cu voi! Din păcate, şi la propriu, nu doar la figurat. #ţară_țară_vrem_bărbați
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Featured Post
Featured Post

Stalingrad, cimitirul fără cruci al Armatei Române

Pe 2 februarie, acum fix 75 de ani, gaşca lui Hitler se trezea dintr-un vis urât pe care îl căutase cu lumânarea prin bezna războiului cel mare. Harta lumii se refăcea de la o zi la cealaltă, odată cu dezastrele şi victoriile de pe câmpurile de bătălie. Rătăcită în coşmarul de la Stalingrad, România a rămas în ofsaid pe terenul de joc al marilor puteri.
Carne de tun pe harta iluziilor lui Hitler, armata română a luptat, fără să ştie pentru ce, la mila frigului şi aliaţilor germani.
Mai rău, şapte decenii de la bătălie, pe malul Donului, zeci de mii de români încă îşi mai caută odihna, fără o cruce la căpătâi, lumânări aprinse ori slujbă creştină de pomenire.

Featured Post

Vara arde afară, la foc iute de strujeni

„La foc” însemna câteva scânduri uscate ce se odihneau peste nişte leațuri crăcănate de vreme şi care sprijineau o mână de plăci de azbociment. Sus, printre valurile de internită, îşi proptea mama toiagul în care se sprijineau anii, oasele şi grijile.
O plită înnegrită clocea zi de zi la focul pe care mama îl ţinea cu toate gunoaiele din ogradă, ciocleji îngălbeniţi şi vreascuri risipite de animale. Nimic nu scăpa de flacăra pipernicită, care şedea ascunsă între pereţii de chirpici pe care tot ea îi lipea, vară de vară, cu lut şi balegă de cal.
Au fost zile bune, în care io fugăream gâştele, gâscanii pe mine iar bunica pe toţi, de-a valma, de lângă soba de vară, pe unde răncăluiam şi ne învârteam fără noimă printre oalele risipite:

Featured Post

Uniţi în cuget, brandy şi simţiri

Patriot până în lobii ficatului, românul nu uită unirea, mare sau mică, cea care îi electrizează ființa oriunde s-ar găsi, chiar şi dincolo de aniversările gonflate cu fasole şi cârnați. Ba o poartă de-a dreptul pe buze, de la an la an, ceva mai fluidă şi de-a dreptul spirtoasă, curat combustibil al simțirii tricolore de ambele părți ale Carpaților:

Featured Post

Unde nu-i bărbăţie, vai de credinţă

Despre un poliţist decorat pentru fapte de vitejie săvârşite în lupta cu troienele. În timpul liber, trăia vremuri de aur, căci nişte unii îi băgau sub preş isprăvile-i bolnave de pedofil ordinar, cu talentul iosefinian al unui burlac înecat în propriile deşeuri.
Şi despre un alt personaj care se lupta cu zăpada, doar că se întâmpla în 1941, undeva pe frontul de est, iar pe lângă omăt a mai avut câte ceva de biruit pe-acolo: frigul, foamea, soldaţii de vizavi şi alte beneficii ale traiului din linia întâi.
Două poveşti diferite, aceeaşi medalie „Bărbăţie şi credinţă”:

Featured Post

Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor e bogăţia din mall

Credeaţi că v-a venit rândul la fericire şi că nimeni nu vă mai ajunge din urmă cu bucuriile? Ia mai gândiţi-vă o ţâră, poate că nu i-aţi uitat de tot pe cei care se trag în poze cu vitrinele de la mall. Ăştia-s în ultimul hal de fericiţi. Într-atât sunt de săraci cu duhul, încât Domnul şi-a căscat larg baierele împărăţiei dinaintea lor, iar fericirea le luminează neobosit pustiul minţii.
Şi-s doar o picătură în oceanul nesărat de glume proaste şi oameni chiar mai proşti care trag la mall ca muştele la căcat:

Featured Post

Iarna

Dulci mai erau vremurile când colindam casele oamenilor cu Sorcova, Pluguşorul, Chiriţa (citiţi de vă minunaţi, la capătul poveştii*), cu băşica porcului şi o tobă strunjită la uzina din Paşcani. Pe cap, mama îmi îndesa cuşma cea bună a lui bunicu’, iar sub geacă înşira câteva pulovere pe trupu-mi viguros, înainte să o şterg pe uliţă pufăind aburi ca acceleratul de Suceava.

Featured Post

Când foamea devine psihoză, hipermarketul se cheamă casă de nebuni

Bucuraţi-vă, fraţi creştini, voi cei care v-aţi temut că veţi crăpa de foame! Azi se redeschid hipermarketurile: luaţi cât mai e, să nu vă lipsească de niciunele în aceste zile de luptă înverşunată cu propriile burţi. Aruncaţi câte un ochi şi prin vecini. Nu care cumva să aibă vreunul mai multe pe masă, în frigider, cămări ori pe balcon, că e ruşine mare şi semn de sărăcie.

Featured Post

Şura şi rosturile ei @ Cel mai frumos loc din lume

Dacă nu aţi prins un răsărit în podul şurii, înveliţi în praful fânului, să treceţi neapărat treaba asta într-un bucketlist.
În fiecare dimineaţă, aşteptam să se trezească soarele din spatele dealului Peter, unde îşi dormea nopţile învelit în stropi de rouă şi stele. Îl urmăream cum se ridică timid din dărătul lui, trece Siretul şi urcă, auriu şi fierbinte, peste satul nostru, de unde seara, se rostogoleşte dincolo de satul vecin, ca să lase cerul stelelor, lunii şi viselor.

Featured Post

Anul sfârşeşte viral, găunos şi flashy ca un Crăciun online

Sărbătorile respiră acolo unde sunt oamenii. Iar lumea e pe net, nici că s-ar mai da jos. Ne cadorisim online, colindăm pe sms şi ne mai adunăm doar în grupuri de whatsapp. Printre clişeele umede din reţelele sociale înoată haotic interese meschine, obiceiuri pervertite până în buza absurdului şi ridicolul bifatului câte unui obicei trendy în selfieuri golite de sens.

Featured Post
Featured Post
Featured Post

La şuşea @ Cel mai frumos loc din lume

Dincolo de hotarul satului, drumeagul ăsta m-a purtat în cele mai straşnice aventuri. Am fost la moară la Conţeşti şi-apoi am băut, cu neamurile, o poşircă albă şi seacă la bodega din centru. Am fost şi la Heci, şi mai departe, la Tătăruşi, la moara cu ciocănele, într-o călătorie care, în pasul iepei lui nea Sandu, ‘ăl mai mic frate al bunică-mii, s-a lungit undeva spre eternitate şi n-am precupețit nici un efort când, nebun de foame, am ciugulit toate poamele de la gardurile creştinilor. Am urcat şi la stânele hecenilor, am călărit combina la treieriş, am năduşit ca un om vrednic adunând paiele din miriştea de la şuşea şi m-am întors în sat, de nenumărate ori, privind cerul și lumea întreagă din vârful căruţei cu fân.

Featured Post

Decembrie, simptom hibernal de reumatism acut

Peticim zilele tot mai scurte cu bezna lipicioasă care ne fugăreşte de pe străzi. Ninge în cer, se pune strat gros peste nori şi albeşte noaptea cu luciul tăios de cristaluri. Când şi când, sătul de atâta omăt, îşi scutură povara peste lumea ce rabdă dedesubt toate ce-i vin de deasupra.
Mă strecor printre fulgi şi caut un loc ferit de mulţime, ca un fluture hămesit de soare. Nimeni nu mai încape, toţi dau din coate şi se cocoaţă ca şobolanii peste movila de suflete care se ridică tot mai înaltă din adâncurile oraşului.

Featured Post

Jandarmii călare, noua senzaţie a sezonului de proteste

Minuni de vitejie s-au petrecut pe câmpul de luptă al democraţiei neaoşe, căci, odată cu frigul, umezeala şi postul Crăciunului, s-a lansat şi colecţia de proteste 2017-2018. Indiscutabil, noutatea sezonului a fost brigada pulane călare, care a luat în copite mulţimea de huligani revărsată de la stadionul Gaudeamus:

Featured Post

În cel mai frumos loc din lume, apa curge doar la Siret. Restul, din fântână :)

Toate-s bune şi frumoase în paradisul rural, până când nu mai rabzi jegul de pe tine şi trebuie să te lupţi cu neajunsurile ligheanului, cel mai mare duşman al domnişoriei de oraş. Ca să îmi curăţ trupul într-o găleată de apă, trebuia să o car, cale de o sută de metri, de la fântâna din capătul uliţei. Tare multă apă mai stricam, îmbăindu-mă şi stropind ca un pelican prin toată ograda, aşa că mă înhămam la două căldări de câte zece kile şi porneam la apă, cu sufletul îndoit.
Oricât aş fi căutat să ocolesc găleţile şi ligheanul, altă scăpare nu găseam decât la scăldat. Din vârful dealului, priveam tricolorul albastru, cenuşiu şi gălbui al Siretului, dincolo de care se ridica Peterul. Departe al dracului mai era, dar n-aveam încotro:

Featured Post

Poveste de alinat timpul

Suntem doar noi. Eu, tu şi toată durerea noastră ne oglindim în apăsarea tavanului imaculat. Mi-e frig. Mă strâng în braţe şi îmi legăn alintul citind o poveste pe care nu am apucat să o scriu. “Hai să plecăm”, îţi zic, fără să scot o vorbă şi mă îmbăt, pentru o clipă, cu iluzia unui vis mai puţin urât. A trecut. Suntem tot aici.
Acum douăzeci şi ceva de ani, salonul meu se ascundea după un rând de brazi. Salonul închipuit de MagiCAMP e în galeria Galateca, din strada Rosetti. Curaj, mergeţi şi voi, n-o să vă înţepe niciun ac. Povestea e aceeaşi, oricare ar fi cuvintele:

Featured Post

O noapte furtunoasă, în regia, montajul şi măcelul celebrului Vlad Ţepeş

Cel mai ostil sodomizator din istoria medievală n-a avut răbdare să cunoască eternitatea prin condeiul lui Bram Stoker, aşa cum se amăgesc cărturarii de cinematograf. În vara lui 1462, Vlad Ţepeş a reuşit să-i ofere marelui Mahomed al II-lea cea mai fierbinte noapte a vieţii fix unde se aştepta mai puţin, adică la marginea Târgoviştei. Despre un an păgubos pentru Codrii Vlăsiei, furnizorul oficial de ţepe şi despre atacul de noapte, un derby jucat în nocturnă de naţionalele înarmate ale Valahiei şi Înaltei Porţi:

Featured Post

Satul din deal

Aşa cum l-am lăsat ieri, cum îl găsesc azi şi cum va arăta şi mâine, satul şade proptit între şcoală, biserică şi câteva cârciumi absolut irezistibile.
În strada mare, şanţurile adânci, năpădite de iarbă măruntă şi deasă sunt brăzdate de podeţe spoite cu var. Aici se adunau, în toate duminicile calde, roiuri de copii mai mici şi mai mari, sporovăind sub privirile ţaţelor ieşite la porţi ca şopîrlele la soare. Un curcubeu de culori, care mai vii, care mai spălăcite şi mai triste, după sufletul şi punga creştinului, se aliniau de-o parte şi de alta a drumului, în haosul simetric al gardurilor de scânduri. Deasupra, o junglă de meri şi nuci îşi legănau frunzele aiurea, gâdilând praful ridicat în aerul neted şi cald de vară. În rest, ascunse de timp, toate-s la locul lor, chiar dacă nimic nu mai e la fel:

Featured Post

Noiembrie, plumburiu şi romantic ca o îngropăciune anonimă, te urăsc cu patimă

Abia am găsit, la trotuar, un parazit mărunt ce închiria cu ora bucăţi de asfalt. Îi las maşina cu sufletul îndoit şi mă ascund în mulţimea ce-şi mână spaimele în goana ceasornicului. Ochiuri de apă privesc nicăieri, clipind, în bezna zilei, murmurul paşilor. A venit vremea când toţi ne grăbim, dar nimeni nu mai are loc să alerge.
Nici c-am băgat de seamă, însă. O auziţi? A venit toamna:

Featured Post

15 nov 1987: acum 30 de ani, inima ţării bătea în contratimp cu revoluţia socialistă

La trei decenii de la revolta braşovenilor, încă mi-e dat să aud că rezistenţa anticomunistă a fost, de fapt, o serie de „acţiuni îndreptate împotriva intereselor ţării”. Este acea interpretare abjectă a istoriei pe care nu credeam să o mai întâlnesc dincolo de materialele care tratează propaganda stalinistă în România. Când colo, ea respiră şi umblă veselă pe holurile unei clădiri colosale, de unde unge pe suflet pătura ponosită şi îmbâcsită a nostalgicilor comunismului. Câteva cuvinte despre povestea unei zile fierbinţi de noiembrie, în care Ceauşescu a aflat că spiritul rezistenţei din Făgăraş a coborât pe străzile Braşovului:

Featured Post

Decembrie 1916: cu gândul la „miracolul de pe Marna”, armata română se îneacă în dezastrul de pe Neajlov

Inspiraţi, probabil, de izbânda lui Mihai Viteazul pe malurile Neajlovului, sau mai degrabă doar disperaţi să-şi salveze capitala de ruşinea ocupaţiei, şefii armatei române au hotărât un altfel de Revelion pentru 1916: o luptă mare dusă cu oastea lor cea mică, chiar la porţile Bucureştilor.
Cu doi ani înainte, Franţa se aflase într-un rahat oarecum similar, din care a scăpat prin „miracolul de pe Marna”. Francofoni până în măduva oaselor, românii au aflat, însă, că Neajlovul nu e Marna, Bucureştiul nu avea un comandant precum Joseph Gallieni, oastea română era doar o întruchipare desculţă şi anemică a celei franceze iar Prezan, Averescu şi Iliescu luaţi la un loc nu cântăreau cât Papa Joffre într-o zi mai proastă.

Featured Post

Rovine, o bătălie câştigată de oşteni şi pierdută de cronicari

Despre lupta de la Rovine, orice şcolar prizonier al manualului de istorie, laolaltă cu cinefilii epocii de aur, captivi în universul închipuit de Sergiu Nicolaescu, va jura cu mâna pe inimă că binele a învins răul iar turcul şi-a furat-o ca un martir.
Ei bine, realitatea este ceva mai tulbure decât esenţa limpede şi îmbătătoare, turnată cu lirism şi dibăcie în Scrisoarea a III-a.

Featured Post

La Oarba de Mureş, românii au aflat că războiul şi prietenia sovietică îi costă la fel de mult sânge

11 mii de morţi în doar 20 de zile de lupte pentru un deal uitat de Dumnezeu şi de vremuri adună, în răceala cifrelor, cele mai grele pierderi pe care armata noastră le-a avut pe teritoriul României în al doilea război mondial.
La sfârşit, ai noştri au umplut cimitirul, ruşii au trecut peste liniile germane fără să tragă un foc iar victoria a mers la Trofimenko, care s-a mai pricopsit cu nişte panglicuţe pe uniformă. N-a fost nici prima, nici ultima victorie furată de tovarăşii sovietici, care deja îşi scriau de zor propria versiune a istoriei războiului, cu mult înainte să-l fi încheiat măcar. Am pus câteva cuvinte despre măcelul de la Oarba de Mureş, scrise umpic mai drept decât în maculatura bolşevică, aici:

Featured Post

Valea Siretului @ Cel mai frumos loc din lume

Cum vii dinspre Roman şi urci către ţinuturile Bucovinei, un drum de apă şi de ogoare şerpuieşte printr-o vale scufundată sub dealurile Moldovei, cele pline de oameni veseli de la atâtea necazuri şi griji oblojite cu vin acrişor. Pentru că fiecare deal are şi-o vale, am desenat în cuvinte puzderia de verde şi galben care se întindea de la poalele satului tocmai până în malul Siretului:

Featured Post
Featured Post

Lung mai e drumul către cel mai frumos loc din lume (II) – Acţiunea autobuzul

Epopeea drumului către cel mai frumos loc din lume se încheie cu nouă kilometri de lacrimi şi sudoare, printre tarzani care nu vor să înțeleagă, într-o mașină care nu vrea să renunțe. Despre autogara Paşcani, un loc cu verdeaţă unde autobuzele nu mor niciodată şi întrecerile tovărăşeşti în care doar cei puternici se cocoaţă pe scaunele din mașină. Povestea întreagă, aici:

Featured Post

Lung mai e drumul către cel mai frumos loc din lume (I) – Acceleratul de Suceava

Din capitală până în colbăraia Bursucului aveam de mers patru sute de kilometri înainte, pe drumul de fier şi încă vreo sută de ani înapoi, în timp.
Când universul unui băieţel captiv în tren se întinde de pe bancheta maronie, de muşama, din compartiment, în sus, pe culoar, până la toaleta fetidă din capătul vagonului, timpul se dilată odată cu nervii creştinilor din compartiment.

Featured Post

Bursuc Deal, cel mai frumos loc din lume

Nu ştiu nici măcar cum să-ncep. Ne leagă atât de multe, iar eu sunt atât de puţin încât cuvintele îmi desenează greu puzderia de amintiri pe care le-am adunat în goana copilăriei.
Ţi-am promis cîndva, mai demult, că n-o să te uit niciodată. Şi că voi scrie.
Nu va fi uşor să potrivesc în cuvinte cei mai buni ani pe care i-am visat în cel mai frumos loc din lume. Dar mă voi ţine de cuvânt.

Featured Post

Treierişul

În loc de preambul: S-a gătat o lună din vară, iată o veste proastă pentru ziua de azi. Pentru cei care ați crescut la asfalt, a început treieratul, cărăm de zor fânul de la coasă, ne apropiem de “al doilea prăşit”, aşteptăm primul caş de la stână, martiriul cireşelor e pe sfârşit iar seara, băieții şi fetele iau locul bătrânilor pe băncuțele de la stradă.

Featured Post

Bunicu’

Elanul din Basarabia şi Bucovina, măcelul de la Odessa, cortina de foc de la poalele Sevastopolului, amărăciunea şi abandonul de la Cotul Donului, victoriile fără glorie din Ungaria şi Cehoslovacia, camarazii pierduţi în tranşee şi caznele din lagărele sovietice sunt poveştile pe care mi le-a refuzat, cu îndârjire, până în ultima lui zi. Le-a luat cu el dincolo, cu egoismul celui care vrea să îi ferească până la capăt pe ai lui de tot răul prin care el a trebuit să treacă.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.