Era după Revoluţie, pe o vreme mohorâtă, udă şi rece ca pietrele din fântână, în cea mai urâtă foaie din calendar, când am aterizat în cel mai frumos loc din lume.
A dat Domnul cât a dat până şi-a ieşit Siretul din minţi, a rupt baierele şi a pornit voios, pe şes, până la calea ferată. N-a zăbovit prea mult, căci a stricat pe undeva drumul de fier, a sărit pârleazul şi a înecat bahna până sub coasta dealului, aruncând babele în braţele popii, cu bibliile deschise la cartea potopului.
A dracului pârcioagă, îmi strica toate planurile, dar, până la urmă, am trăit inundaţiile mai abitir decât reporterii care înoată în fiece Mărţişor pe valurile ştirilor transmise din buza viiturilor: