Skip to content

Month: May 2018

În 1915, la Ypres, nici Domnul nu şi-a mai văzut copiii de la atâta amar de gaz

În a doua bătălie de la Ypres, omenirea şi omenia au pornit pe drumuri separate şi nu s-au mai regăsit decât la finele lui 1918, pe ruinele unei generaţii dispărută definitiv în indexul pierderilor Marelui Război. Acolo, pe câmpia flamandă, între Dumnezeu şi copii Lui, moartea a plutit pe un nor galben, de clor. Pe 22 aprilie 1915, soldaţii din tranşeele Flandrei au aflat că sârşitul are ţi altfel de gust, mai perfid decât cel de sânge şi fier şi s-au trezit din coşmar doar ca să-l mai trăiască încă trei ani şi jumătate, cu ochii larg deschişi în orbul gazului. Despre o lună dintr-un an care putea fi altfel, dar nu a fost:

De ce cad petalele?

Ţi-a trecut şi ultima zi. Îmi plimb privirea pe poteca prăfuită de nori şi ameţesc în beţia infinitului din care se preling aburi de soare. Cică te-ai dus acolo. Dar nu te găsesc, nici pe ceilalți, oricât aș scormoni printre stele. De data asta, lacrimile au gust de primăvară. Cum, oare, să ajungi la nori și să te încălzești la soare, când nu te poți ridica mai sus decât noroiul din stradă înșirat pe tălpile trecătorilor? În nerăspunsul fiecărei petale căzută din viață stă acelaşi răspuns care ineacă, in tacerea lui, egoismul oricaruia dintre noi, ceilalti. Uscate de sete și de culori, îmi șoptesc, printre zâmbete, adevărul lor, al nostru și al fiecărei primăveri care-și leagă începuturile de bucuria sfârșitului:

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.