În a doua bătălie de la Ypres, omenirea şi omenia au pornit pe drumuri separate şi nu s-au mai regăsit decât la finele lui 1918, pe ruinele unei generaţii dispărută definitiv în indexul pierderilor Marelui Război. Acolo, pe câmpia flamandă, între Dumnezeu şi copii Lui, moartea a plutit pe un nor galben, de clor. Pe 22 aprilie 1915, soldaţii din tranşeele Flandrei au aflat că sârşitul are ţi altfel de gust, mai perfid decât cel de sânge şi fier şi s-au trezit din coşmar doar ca să-l mai trăiască încă trei ani şi jumătate, cu ochii larg deschişi în orbul gazului. Despre o lună dintr-un an care putea fi altfel, dar nu a fost:
Poftiţi la cuvinte, vă costă doar timp, după cât vă lasă inima. N-o să vă plictisiţi, parol!
