Skip to content

Month: October 2018

Fortul 13 Jilava a învins trecutul, dar pierde lupta cu viitorul

Pușcăria comunistă care a înghițit, pe rând, aproape toate victimele regimului, a scăpat de bombardamente și demolări doar ca să sfârșească în delăsarea unui popor care nu vrea sau nu este în stare să-și înfrunte păcatele trecutului. Astăzi, însă, când nu mai sperie pe nimeni, temuta închisoare e lăsată să moară și, odată cu ea, o parte din memoria rezistenței anticomuniste și a ororilor celui mai nenorocit regim care a guvernat vreodată România.

Sus, pe stog, chiar sub norii dintre stele

Mic şi-al dracului mai eram pe vremea aia şi plin de cusururi lumeşti pe care le apucasem de la ‘ăi mai mari din neam. De suduit, suduiam ca un birjar, cum-necum, mai scăpam și la holercă, apoi era şi mahorca, boală grea, din care trăgeam pe unde mă apuca amocul.
Iac-așa, într-o zi de gustar, şi-a băgat dracu’ coada şi m-a trimis la fumat tocmai pe stogul cel mare din fundul grădinii. Şi cum stăteam eu proţăpit ca o cloşcă în vârful căpiţei, deodată aud din drum şlagărul celui mai frumos loc din lume:
– „’Niezău’ şi biserica cruşilor mă-tii! Dai foc la tăt satu’, uăi copchile!”

Norocul tău, vișinescule, că nici podelele pușcăriei nu mai sunt ce erau odată

Vezi, tu, vișină putredă, dacă picai acu’ vreo 65 de ani, te-ai fi trezit sub atenta oblăduire a vechiului tău coleg, maiorul Alexandru Ioanitescu, comandantul casei de tratament, tortură și muncă silnică Giurgeni, ori cu Ficior, la Periprava ba poate chiar pe feuda ta, la Râmnicu Sărat. Acolo, în paradisul sistemului concentraționar comunist pe care îl tot lauzi ca o bestie cinică ce ești, nici dracu nu te lua de pe jos o noapte întreagă. Ceva mai lungă și totalmente neexpediabilă, scrisorica mea către deținutul vișinescu, proaspăt leșinat la Jilava, poate fi citită integral, aici:

O snoavă pădureață

Și am fost la pădure, chiar înainte să-i tragă toamna obloane de brumă peste frunze. Și-am mers unul după celălalt, ca doi bătrâni plini de griji, care mai mici, careȘi am fost la pădure, chiar înainte să-i tragă toamna obloane de brumă peste frunzele arămii.
Și-am mers unul după celălalt, ca doi bătrâni plini de griji, care mai mici, care mai mari și pe toate le-am gândit cu voce tare, că numai pădurea ne-a știut: mai mari și pe toate le-am gândit cu voce tare, că numai pădurea ne-a știut:

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.