Ziua a patra – Chei de stânci, lacuri de ape și o cascadă duruitoare:
Poftiţi la cuvinte, vă costă doar timp, după cât vă lasă inima. N-o să vă plictisiţi, parol!
Ziua a patra – Chei de stânci, lacuri de ape și o cascadă duruitoare:
Dacă ați trecut vreodată prin Roman, în drumul spre Bucovina, veți înțelege de ce două copile au ajuns să-și vândă o bucată din copilărie, bruma de jucării, pe un colț de pătură la marginea străzii:
Ziua a treia – Ținutul Neamțului: Agapia, Muntele Sihla și poveștile de pe malurile Ozanei:
Ziua a doua – Ocna Cacicăi, câteva mănăstiri, o Palmă pe creștetul muntelui și din nou, mănăstiri:
Despre Țara Huțulilor s-au scris tomuri întregi, iar pozele delurite colorează toate platformele online în verde-crud sau alb intens, după cum au picat autorii pe anotimp.
Am ajuns iar la doctor, nu știu cum dracu le potrivesc, că tot aici nimeresc.
Halta, ca toate celelalte halte de pe lumea asta, îmi părea un loc vesel-trist, statornicit în mijlocul trecerii. Trenuri, oameni, bagaje, gânduri, speranțe și timpuri, toate s-au perindat prin micuța gară sătească, lăsând-o, în urma lor, tot mai apăsată de anii și plopii bătrâni.
Dacă stau bine să mă gândesc, 20 iulie acum mulți ani, pe la o mie nouăsute optzecișiceva, oricare dintre ei, că prea arătau la fel, era ceva mai amorțit decât unul mai dinspre mileniul al treilea.
Cascada Bigăr, comoara națională prăbușită în lacrimile onlineului, a devenit cunoscută abia după ce băieții de la The World Geography au pozat-o, iar cei de la Huffington Post au zvârlit-o pe mainstream și va rămâne o bornă a ignoranței și a ipocriziei turismului neaoș.
La patru decenii de la inaugurarea magistralei de metrou și la trei de la vernisajul buticurilor underground, ne aflăm în momentul zero al cotețelor subpământene: zero contracte cu Metrorex, zero chirii plătite, zero autorizații de construire, zero avize ISU.