Skip to content

Ajunul protestelor

Ce am aflat io, după ziua de miercuri:

  • Urmează joia. Poate fi chiar mai întunecată decât miercurea ce-a trecut. Miss you already.
  • Întrebarea “Antena 3 e aici?” a devenit “Alina Mungiu este aici?”. Ca un Luceafăr între stele, acum o vezi/Şi nu e.
  • Cei care au urmărit exclusiv Antena 3 n-au prea văzut imagini cu oamenii care au ieşit aseară în stradă. Nu face vântul din pom, ce face… televiziunea din om.
  • Florin Iordache, despre protestatarii împotriva grațierii: “Oamenii nu sunt informati corect, am trimis un secretar de stat sa stea de vorba cu ei. Dintr-o slaba informare, cred eu, oamenii au iesit si se manifestă“. Proşti, da’ mulți, dom’ ministru. Ce-i de făcut?
  • Premieră: pe burtierele Romania tv, locul tehnocratilor care au furat pensiile a fost luat de protestatarii care apără în stradă dosarele măsluite. Pierdut adevăr; îl declar nul.
  • De când dna Kovesi iese tot mai mult în public, din dezvăluirile lui Ghiță a mai rămas doar semnalul audio. Nimic nu se pierde, totul se transformă.
  • După amnistia care va subția aglomeratia mizeră din puşcării, urmează, probabil, câte una pentru pacientii din spitale si copiii din orfelinate. Le dăm drumul pe strazi, prea-s mulți şi costă bani. Hai liberare!
  • To do list: tre’ să mai cumpăr o yală, în perspectiva noutăților legislative. Sau one way ticket oriunde. Mai cumpănim.
  • Deşi nu a mai nins de ceva vreme, zăpada încă mai troieneşte Bucureştii ca la ea acasă, în Siberia. Csf? Ncsf…
  • Bucureştiul are cel mai luxos sistem de transport public: fiecare tramvai este tras alene, pe liniile din oraş, de câteva limuzine. Fraierii stau aliniați, cuminți, în coloane. Sunt un fraier.
  • Doamna primar este cel mai tare diriginte din oraş: când nu hrăneşte boschetarii şi maidanezii, dă liber elevilor şi le motivează absențele. Să fie bine, să nu fie rău. Piua! Vreau din nou la şcoală. Voi restul, la muncă!
  • Dodon revendică jumătate din România. Secuii vor şi ei o bucată. Nimeni nu vrea Teleormanul. Ce-aveți, măi nene, toți?
  • S-a schimbat schimbarea: şefii de spitale pot să aibă şi funcții de conducere prin partide. Promit să fiu cuminte şi să nu mă mai îmbolnăvesc.
  • Cico Dumitrescu, revoluționar de meserie: “M-au băgat în dosarul Revoluției că au vrut să mă bage, nu am fost acolo. Eu spun că Iliescu nu e vinovat“. Al dracu’ care mai bea.

Foto: pinterest.com

Faptele enumerate sunt de aici, de la noi.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inIarna protestelor

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!