Skip to content

Chiar înainte de 23 august, nemţii şi românii i-au bătut pe ruşi ca la carte. Cartea de război de la West Point.

Prea ocupaţi să împartă adevărul de pe o parte sau cealaltă a redutei clădite pe amintirea lui 23 august ‘44, românii s-au grăbit să uite, dacă au cunoscut vreodată, alte episoade, mai puţin controversate, din istoria acelui an.

Bătăliile de la Târgu Frumos şi încleştarea blindatelor de la Scobâlţeni sunt încercările prin care militarii români au trecut neînvinşi, ba chiar victorioşi, înainte ca meciul să fie vândut pe culoarele grădiniţei regale din Calea Victoriei. Ultima victorie germano-română pe frontul din Moldova a intrat direct în manualul West Point, ca exemplu de manevre defensive într-o luptă de tancuri.

În vara lui ’41, armata română a intrat în război ca un cuplu de îndrăgostiţi de la ţară, fugiţi de la părinţi direct în faţa popii: fără zestre, cu izmenele cârpite şi pantalonii rupţi în fund, dar plină de hărnicia dorinţei.

Adunaţi de la coarnele plugului sau din mahalalele înnămolite ale regatului tot mai mic, mulţi dintre oştenii noştri îşi potriveau nojiţele opincilor cu mai multă îndemânare decât cartuşele în puşti, subofiţerii băteau la trupă ca la fasole după obiceiurile cazone feudale, iar o bună parte dintre ofiţeri ştiau militărie cât orbul, culorile. Materialul de război era de cinşpe feluri, strâns după reţeta autohtonă a contractelor dubioase iar în mâinile soldaţilor ajungea aproape întotdeauna depăşit moral. Chiar şi aşa, când cu elan, când împinşi de la spate, când traşi de-o aripă de teutoni, românii au compensat cu sânge ce le-a lipsit în fier şi au luptat chiar mai bine decât au povestit rapoartele germane.

Trei ani şi 70 de mii de morţi mai târziu, armata română începuse să dea în pârg, mişcându-se cu mai mult talent pe câmpul de luptă. Sportul extrem de pe frontul de Răsărit dar şi poziţia noilor tranşee, săpate mult prea aproape de casele părinteşti, au făcut din soldaţii noştri un zid în faţa viscolului ce bătea tot mai tare dinspre est.

În aprilie 44, mareşalul Konev, un om simplu, brutal, aprig şi cu ştiinţa militară la el, a primit ordin să o ia uşurel spre Iaşi, via Chişinău şi să elimine orice fiinţă pe care ar fi găsit-o sprijinind o armă. Pe hărţile operative, petrecerea se intitula Ofensiva Iaşi-Chişinău.

Împreună cu el venea întreg Frontul 2 Ucrainean, mai precis elemente din cinci armate de mujici, tancuri şi vodcă, bucuroşi de perspectiva unor lupte în vecinătatea gospodăriilor curăţele, pline de hrană şi femei frumoase de pe dealurile Paşcanilor.

În faţa lor, Hitler înşirase Grupul de armate Ucraina Sud,  cu veterani încercaţi, călare pe tigri, pantere şi alte bestii şenilate. Românii au aruncat pe masă Corpul 5, sărac în blindate dar bogat în simţiri. Din cer, avioanele de atac Hs 129 şi Stuka dibuiau blindatele inamice unul câte unul şi le trosneau ca pe conserve. Atunci, printre norii Moldovei au defilat eroi de legendă precum Hans Ulrich Rudel, Alexandru Şerbănescu, Ioan Milu sau Bâzu Cantacuzino, aviatori uriaşi a căror amintire însă, păleşte în faţa eroilor mileniului trei, mareşalii de intendenţă şi generalii cu mai multe stele decât ani în serviciul activ.

6-12 aprilie şi 2-7 mai sunt zilele care au trimis în spitale, lagăre sau într-o lume mai bună 45 de mii de români şi germani plus vreo 150 de mii de ruşi şi alte naţii din ograda lui Stalin. Pe dealurile de lângă Tg. Frumos au rămas să ruginească aproape 400 de jucării blindate din zestrea lui Konev, motiv pentru care sovieticii nu şi-au mai încercat norocul în acest sector până la finele lui august. Astăzi, într-o mare măsură uitate de români, manevrele defensive de la Târgu Frumos sunt atent studiate la West Point, ca exemplu de apărare mobilă într-o luptă de blindate.

Au fost zile interesante în jurul Paşcanilor, într-un sfârşit de primăvară care i-a adus bunică-mii bucuria pribegiei din calea frontului. La întoarcere, n-a mai găsit nici gardul gospodăriei, aşa de zdravăn eliberaseră ruşii satul de sub jugul fascist.

După isprăvile pe care au avut grijă să nu le citească în manualele de istorie, băieţii lui Stalin şi-au căutat moartea prin alte părţi ale frontului de Răsărit, sectorul românesc rămânând, până în august, la fel de molcom ca un ciobănaş în liniştea Apusenilor.

Imediat ce s-a mai liniştit traficul, blindatele germane au pornit spre Bielorusia şi Polonia, unde mocnea un scandal mult mai mare. Rămaşi cu o singură unitate de blindate pe întreg frontul din Moldova, Divizia 1 (titlu pompos, căci era singura de altfel) România Mare, românii au mai păcălit odată istoria, în a 20-a zi a lui gustar. Atunci, între noua ofensivă sovietică (a doua ofensivă Iaşi-Chişinău) şi pedestraşii axei a stat unitatea română, condusă magistral de Radu Korne, probabil cel mai bun comandant de tancuri pe care l-a avut România. Spre dimineaţă, 64 de blindate sovietice, cam câte avea toată divizia noastră, ardeau la sud de Bahlui, împreună cu 30 de tancuri române. Doar că, fără rezerve, divizia era o unitate de unică folosinţă în faţa unei ofensive atât de puternice, motiv pentru care, în bezna nopţii, rămăşiţele s-au strecurat uşurel spre sud. Iscusinţa generalullui Korne a salvat unităţile noastre de la dezintegrare, doar ca să aibă ruşii ce jumuli, pe 24 august, în prima zi de prietenie româno-sovietică.

Dincolo de iluzia unei concluzii universal acceptate, mestecată, an de an, de o mulţime de neaveniţi, fiecare convins de valoarea absolută a propriului adevăr, 23 august rămâne o rană dureroasă în istoria noastră. Nici alb, nici negru dar mai degrabă cenuşiu ca o după amiază de noiembrie numai bună de plâns morţii la cimitir, actul de la 23 august şi cursul războiului ne-au arătat că, mai devreme sau mai târziu, oricum ar fi apucat-o, României i se aşterneau înainte un dezmăţ erotic neconsimţit la umbra blindatelor sovietice, urmat de o căsnicie plină de lipsuri cu apostolii comunismului.

Ignorând exclusivităţile ce răsar în fiece vară prin studiourile de ştiri, brodite în dezbateri sterile, inodore şi vlăguite de povara prostiei, obligaţia noastră este să nu-i uităm pe cei care au stat, până la capăt, cu arma în mână şi cu faţa spre duşman.     #lecţia_de_istorie

Foto: câţiva fotografi cu vitejia la ei. Eu le-am găsit pe wikipedia.org, pinterest.com, worldwarphotos.info, neamulromanesc.wordpress

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inLecţia de istorie

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!