Skip to content

Deportările basarabenilor din 6 iulie 1949

Ca să fericească pe tovarăşii din CC al PC, din Sovietul Miniştrilor al RSSM şi pe tătucul Stalin, cel care învârtea pe degete toate literele acronimelor din URSS, societatea de binefacere MGB (viitorul KGB) a încuviinţat să îi scoată la o plimbare pe românii cei îndărătnici din Basarabia.

De când eliberaseră ţăranii de peste Prut de grijile avuţiei personale, colectivizând şi înfometând întreaga populaţie pe care au găsit-o la faţa locului, băieţii lui Stalin nu mai pridideau cu activităţile frăţeşti de arestare, schingiuire şi confiscare, fără de care raiul sovietic era de neconceput.

Deportarea duşmanilor poporului era un serial în trend prin URSS încă din anii ’30, înregistrând un prim succes de casă în Basarabia la mijlocul lui iunie ’41, cu vreo 25 de mii de bilete vândute pentru Kazahstan şi Omsk.

Şi cum victoriile aduc victorii, organizatorii au revenit cu o nouă repriză, chiar mai pierzătoare pentru fraţii noştri de peste Prut, mai ales că se şi cam împotriveau ideilor binefăcătoare ale lui Stalin, precum pruncul la înfăşat. Aşa că, după ce şi-au încropit listele cu membrii partidelor politice, chiaburii, complicii ocupanţilor germani, gardiştii albi (!!!!), membrilor sectelor ilegale plus familiile lor, eliberatorii sovietici au adunat 11.293 de familii şi le-au oferit gratuit câte un bilet dus către Orientul Îndepărtat al Rusiei. Mecanismul delaţiunii a funcţionat brici, trenurile şuierau prin gări iar câştigătorii loteriei vizelor alergau innebuniţi cu fix zece kilograme de bagaj de căciulă. În 24 de ore, operaţiunea „Sud” se încheiase, cu un succes mizerabil pentru activiştii semianalfabeţi care au construit veseli comunismul falimentar în Republica Moldova.

Procesarea celor 35.796 de nefericiţi a urmărit şablonul consacrat în deceniile de aur ale epurării staliniste: familiile erau despărţite, barbaţii dobândeau dreptul de a muri în Gulag, iar femeile, copii şi bătrânii erau înghesuiţi în alte trenuri pentru un voiaj de câteva săptămâni, cu 200 de grame de apă şi ceva peşte sărat, cât să îi ţină ocupaţi în arşiţa verii. Fiecare vagon acomoda o sută de fiinţe, dar cifra îşi pierdea din consistenţă pe măsură ce duşmanii poporului sovietic îşi dădeau, chinuitor, duhul.

Vagoanele erau spoite cu cele mai obraznice lozinci pe care numai o minte chinuită de bolşevic le putea concepe: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! ” sau „Emigranţi voluntari”.

Odată ajunşi în ţinuturile primitoare din Djambul, Aktiubinsk, Altai, Kurgan, Tiumen sau Tomsk, majoritatea moldovenilor au împlinit dorinţa arzătoare a Tătucului, de a nu se mai întoarce niciodată pe meleagurile natale. I-au ajutat din plin temperaturile polare, lipsa oricăror servicii medicale, foametea constantă şi alte beneficii ale spaţiilor de recreere siberiene.

Urmările au fost pe măsură: ţăranii rămaşi acasă s-au resemnat şi au cotit-o rapid pe drumul colectivizării, rusificarea a prins aripi, dragostea față de Tătuc a crescut ca un morman de balegă în conştiinţa colectivă, iar sărăcia s-a cuibărit definitiv pe pământurile mănoase de peste Prut.

Iubitor peste măsură de scandal, românul de azi îşi aminteşte mai degrabă acel şase iulie în care Băsescu era suspendat de prietenii lui din Parlament, decât de tragedia care frânt rezistenţa românilor din Basarabia, acum 67 de ani.    #lecţiadeistorie

Sursa: ziarulnational.md

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inLecţia de istorie

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!