Jandarmii călare, noua senzaţie a sezonului de proteste

Minuni de vitejie s-au petrecut pe câmpul de luptă al democraţiei neaoşe, căci, odată cu frigul, umezeala şi postul Crăciunului, s-a lansat şi colecţia de proteste 2017-2018. Indiscutabil, noutatea sezonului a fost brigada pulane călare, care a luat în copite mulţimea de huligani revărsată de la stadionul Gaudeamus:

Fără scut, fără coif, decât cu pulane şi straie fluorescente, husarii jandarmeriei au mirosit imediat pericolul care tremura de frig în faţa Guvernului. Mulţimea freamătă, ţopăie de pe un picior pe celălalt, plimbându-şi răcoarea prin oase, fluieră şi bălăngăne pancarte spoite cu vorbe. Ăştia-s periculoşi, au şi cărţi la ei.

Sătui să ţipe la sediul guvernului, unde nici zidurile nu-i ascultă, oamenii sunt vorbiţi să se urnească spre parlament, doar ca să urle la o clădire mai mare. Sămânţă rea de intelectuali, bine că au venit mascaţii, altfel izbucnea vreo dezbatere aprinsă pe tezele perspectivei semiotice în democraţia contemporană.

Pericolul a trecut, Guvernul e despresurat.

Nici n-apuci să-ţi cunosc vecinii de protest, că cifra trece de douăj de mii, ceasul de ora 7 şi se face timpul să pornim spre Casa Poporului.

Precum un şarpe căptuşit cu geci şi frisoane, mulţimea porneşte suspect de veselă pe Lascăr Catargiu, spre Romană. Chiar şi fără maşini, coşmarul traficului sugrumă bolivardul. Multă lume, puţine benzi, aşa că puhoiul se răsfiră şi pe celălalt sens.

Se încinge lupta de clasă. Linia subţire şi albastră e tot ce mai stă între mulţimea îngrămădită pe jumătate de carosabil şi asfaltul aerisit de pe contrasens, unde democratia circulă cu viteza adaptată la condiţiile juridice.

Elanul irezistibil al cavaleriei se stinge în faţa dispozitivului de cărucioare, zâmbete şi floricele, aliniat pe şosea.

Umpic de ciorovăială specifică tradiţiei naţionale şi hop, mulţimea năpădeşte întreg bulevardul. Printre ei, hop şi jandarmii, cu pulane şi căluţi.

Adică şi oameni şi bidivii umblau umăr la umăr, ca în scenele de viteză din Mihai Viteazul. Oamenii au încercat să-i trimită în manej mai la marginea mulţimii, dar organele ştiau mersul mai bine.

Pont: caii, la fel ca multe alte animale, se tem de tot ce e mai înalt decât ei şi mişcă.

Ori, minţile netede şi odihnite nu se îndoaie sub gândul cel bun.

Balamucul din jur a căpiat bietele animale, care se bâţâiau pe picioare, rotindu-şi cavalerii de ocazie, odată cu ele, ca pe nişte titirezi.

Nimic nu-i pierdut, căci Domnul îşi iubeşte toate creaturile. Aşa că oameni şi cai, dimpreună cu tot balamucul democraţiei urlate pe străzi au ajuns, într-un final, la citadela parlamentului.

Aici, frigul s-a cuibărit şi mai abitir în şalele încinse de marşul cel lung, aşa că încrâncenarea s-a mai înmuiat pe la încheieturi până s-a topit şi scurs către case.

În rest, nimic nu s-a schimbat, Poate doar noi. Şi caii, dar ei n-au nicio vină. A mai trecut o zi.

Foto: Inquam Photos/Liviu Florin Albei

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: