Skip to content

Ne mor cadrele de nădejde

S-a dus şi Tudor Postelnicu “Dulăul”. Buba e că a murit liber ca pasărea cerului, după ce a făcut o carieră fulminantă din zdrobirea firavei disidențe anticomuniste din România. Mare om, mare caracter. A coordonat reprimarea grevei minerilor din ’77, pentru care a primit, cadou, șefia Securității, a supervizat persecutarea unor personalități precum Paul Goma, Ion Caraion, George Constantin sau Gheorghe Ursu, a dirijat baia de sânge din operațiunea Autobuzul, și s-a implicat în finanțarea lui Carlos Șacalul, un alt prieten devotat al lumii libere. Înăbușirea revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, completează gloriosul dosar (sau CV, după cum preferați) al “Dulăului”.

Alături de tovarășii de drum Emil Bobu, Manea Mănescu și Ion Dincă, oameni de calitate care au pus umărul la propăşirea partidului unic, Postelnicu a fost judecat pentru crimele Revoluției.

În total, faptele de curaj săvârșite împotriva conaționalilor săi i-au adus vreo șapte ani de pușcărie, o super afacere cu discount consistent la zilele de carceră pentru acest criminal comunist, într-un black friday al justiției dâmbovițene.

În timpul uneia dintre şedințele procesului, individul și-a justificat faptele făcându-şi autocritica întocmai după canoanele regimului pe care l-a slujit: “Am fost un dobitoc!“.

Pardon, tovarășe, dobitoci am fost noi, devreme ce ți-ai trăit bătrânețile în libertate, pe Calea Victoriei, într-un apartament de lux, din naiba știe ce bani.

Iar cât timp axiomele “şcoala-i pentru fraieri, şmecherii n-are nevoie de carte” sau “ce bine era înainte, fiecare avea o pâine” merg ca unse, nu trebuie să ne mire mulțimea de nostalgici care plâng cu lacrimi de prostie infinită moartea unui lider comunist.

 

Foto: newindianexpress.com, adevarul.ro

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inNewstrash

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!