Skip to content

Prin Valea Prahovei curge un râu de lacrimi, nervi şi maşini

Merită, orişicum, pentru că cele mai tăcute fete bătrâne sunt de găsit în Bucegi. Munții-s zestrea lor de preț şi aerul curat din nori.

Dimineaţa de sâmbătă scoate din case şoferii de weekend aşa cum ploaia de vară scoate melcii din boscheţi. Cobor zglobiu pe Poligrafiei, veritabil safari urban, călărind zebră după zebră în răcoarea matinală. La primul semafor, în faţa mea, doi jamesdeani tomnateci pare ca trag o liniuţă în lumina zilei. Poate ar trage-o noaptea, ca băjeţii, dar nu îi mai ţine prostata la golănii. Unul dintre ei, născut cu puţin înaintea primului automobil din lume, zboară cu 50 la oră. Pare depăşit de situație, nervii stau să-i plesnească. Ţine ambele gheare încleştate pe volan cum îşi ţine vulturul sceptrul şi crucea pe stema României. Sunt chiar în siajul lui şi-i văd trusa medicală aşezată pe mileu, sub lunetă. Mă-neacă nostalgia, mă simt ca la muzeul de antropologie, într-o vizită pe care n-aş face-o în vecii vecilor. Celălalt are trei copii în spate, o urâtă în dreapta şi o pălărie panama cuibărită pe creştet. Are curajul la el. Îl scoate din poşeta nevesti-sii, calcă pedala dincolo de limita legală şi zboară pe lângă moşneag cu 51 la oră. Caut cu disperare să-i depăşesc, dar, oricât mi-ar face cu ochiul şanţul din dreapta, rămân să îmbătrânesc în urma acestor bidivii scăpaţi de acasă.

La mioriţa, o fătucă cocoțată într-o balastiera de bmw, dintr-ăla cu şaptezeci de cai pe-un ştergător şi încă vreo trei sute sub capotă, se bălăngăne ca o pendulă între două benzi, pe care le împleteşte şi le descâlceşte în buna tradiţie a nevestelor de ciobani. Oglinzile-i sunt decorative, căci priveşte doar înainte, de parcă şi-ar aştepta Sburătorul în crucea nopţii, la pervaz, şi, după cum a reglat scaunul, aproape că muşcă din volan. E mai lipită de parbriz decât ştergătoarele şi respiră în vitezometru ca la stomatolog. Depăşesc cu spaimă – dacă trage de covrig şi mă tăvăleşte de parapeţi, trei tone cântăresc tare greu la judecata Domnului. All in all, conduce maşina ceva mai bine decat pilotez eu avioane de linie în somn şi îi prevăd un viitor strălucit la biroul de accidente uşoare.

Urmeaza problema de aritmetica de la pod: se dau 3 benzi pe sens, zic ca se dau, ca daca trebuia sa le facem acum, nu le mai aveam niciodata. Suntem 5 masini iar jos, langa Academie, ne asteapta 4 echipaje de militieni. Oricum as rezolva-o, stiu ca ies in pierdere. Trag pe dreapt si incepe tiganeala. Dezbatem putin chestiunea limitei de viteza pe un drum mai lat decat trei sferturi dintre potecile tarii, se uita piezis la farurile mele, intreaba de stingator si cadem la pace pe-o amenda pentru centura.

Mai dam, mai luam, ba bine ca se invarte roata si nu stam in coloana. Las in dreapta ostile de rataciti care isi cauta bucuriile sfarsitului de saptamana intr-un lighean ikea si-o carpa de la mall si purced spre perla Bucegilor.

De aici încolo, mai că am adormit, neînvăţat cu monotonia mersului întins, aproape civilizat. Până la Comarnic. Unde m-au potopit din nou grijile, aşa de multe, felurite şi colorate, că s-au aşezat în coloană până spre Sinaia şi apoi din nou, de la Buşteni la Predeal. Aici, o glumă dureros de proastă şade spoită pe placa de la intrare: viteza maximă 70 km. Parcă un suflet chinuit de borfaş a pictat un 0 aiurea, când a făcut-o la atelierul unui anonim stabiliment cu gratii, căci mai mult de şapte la oră nu scoatem nici cu girofarul. Mai repede l-am dus pe bunicu la groapă, cu tot cu pomana de după, decât m-am mişcat de la Azuga până la răspântia spre Valea Cerbului.

Drumul e atat de ingust, incat, ori de cate ori pune unul avariile sau dă să cotească, văd cum saboteaza intreg turismul de pe valea prahovei. Practic, cum stam asa insirati ca mazarea in pastaie, cat se invarte omul in alta directie opreste toată coloana, din Valea Mărului, pana la Băneşti.

Pe Valea Prahovei nu ardem doar combustibil. Ardem si ambreiaj, ulei, ore din viaţă şi nervi, fiecare după cum se trezeşte şi scapă de mulţime. Dacă fugi ca disperatul odată cu plugarii, pătimeşti mai puţin. Dacă te vei agăţa de iluzia unui sfârşit de săptămână ca-n reclamele la bere, vei vorbi cu volanul preţ de trei ore filosofice.

Anyway, drumul e pitoresc, cu brazi şi verdeaţă pe dreapta, în stânga – un cimitir la fel de aglomerat ca şi drumeagul nostru într-o sfântă zi de weekend, iar printre benzi, motociclişti şi ţigani încărcaţi cu zmeură, care se scurg la vale ca apa la inundaţii.

Dacă vă întrebaţi unde încap toate fierătaniile astea în staţiunile îmbâcsite cu alpinişti de terase, să ştiţi că e loc pentru toată lumea. Se parchează în siguranţă până la cota 2000, iar în banii ăştia intră şi un safari printre urşi, cerbi şi staţii meteo.

Cel puţin, de la Stâna Regală şi până la cota 1400, găseşti mai multe maşini decât brazi. Ce s-o mai dăm dupa cireşi, sunt mai multe masini în parcarea hotelului decât pe platforma de livrări de la Mioveni.

Acum, că ne-a apucat prânzul mâncând poteca nr 1 a ţării, schimbăm puţin registrul şi atacăm oferta pentru un prânz tradiţional în popasurile cu parfum montan de prăjeala şi bere. Meniul e bogat, corectat elegant din pix şi prins între două coperte de plastic maro îmbibat cu grăsime. Un chelner cu ochii apoşi, guşat ca un pelican şi delicat ca un hoţ de buzunare, mă îmbie cu specialităţile casei: mici, (mai făcuţi, boss, porc, vită şi umpic de oaie, o minunăţie), ceafă zemoasă (fragedă ca o fată mare, şefule), cabanoşi la grătar şi ciorbiţă de burtă, proaspătă ca animalul care şi-a donat involuntar maţele, acum o săptămână, de cealaltă parte a Carpaţilor sau dracu ştie pe unde, pentru fiertura din cazanul garoiului.

Meniul de drumeţie se încheie apocaliptic cu acea combinaţie fatală de aluat, dulceaţă şi smântână diluată, care îţi taie genunchii, voinţa şi bila şi te aruncă într-o depresie glicemică.

Acum, că am văzut muntele prin parbriz, ne-am plimbat de la maşină la cârciumă şi retur, am respirat aerul curat de munte pe terasa unde toată lumea bea la tutun ca în mahalaua Stanbulului şi am cumpărat de la poalele Peleşului o ie tradiţională croşetată în pivnițele din Bangladesh, pornim agale spre casă, derulând aceeaşi tragedie a timpului pierdut, ca şi la venire.

Lăsăm pentru eterna data viitoare minciuna unei drumeţii cu noroaie, sudoare şi alte orori ale potecilor de munte. Până la următorul asalt în natură, poveştile despre munții cu ape, babe şi sfincşi înveliți în zăpezi însorite de vară pe care le-am memorat în gimnaziu rămân să ţină viu spiritul de montaniarzi anchilozaţi în confortul paraliziei urbane.

O luăm de la capăt, unul în spatele celuilalt, ca vagoanele unui personal uitat la macaz de acarul cel beat. Semafoare umane cu epoleţi şi chipiu călăresc zebrele, beculind din mâini cu furia sporurilor pentru sâmbete şi duminici. Degeaba. Ne mişcăm cu viteza luminii stinse.

Cum scăpăm de viermuiala dintre stațiuni şi scăpăm la drum întins, după curba de la ieşirea din Sinaia, un echipaj ne urează drum bun cu o amenda pentru viteză. S-au terminat clădirile, iar şoseaua are, în sfârșit, două benzi cât de cât civilizate? Ei bine, tot 50 e limita, că Sinaia nu se termină chiar acolo unde se termină, ci unde vrea primăria. Ea mai cuprinde pajişti, animale sălbatice, râpe, grohotiş şi multe alte bogății naturale. După Băneşti, aflu că vremea se strică după cum au dispărut curvele de la şosea. Precum furnicile, fetele simt primejdia hidologică şi se împrăştie cu puţin înaintea furtunii.

Înc-o oră şi ceva şi am mai încheiat o ieşire de-o zi cât un sejur la Pamplona. Ah, Românie, dacă tu nu ne vrei, noi te vrem până nu mai rămâne nimic din tine.

Şi pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, am stabilit că data viitoare desantăm pe litoral. Vai nouă!

 

Poza-i a mea, am avut un sfert de oră la dispoziţie să o fac, pe bucata aceea de drum, la întoarcere 🙂

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inCu traista'n cârcă

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!