Şura şi rosturile ei @ Cel mai frumos loc din lume

Anii mei @ cel_mai_frumos_loc_din_lume. Altfel de amintiri, dintr-o altă copilărie

Pentru că viaţa nu e un vis colorat în alb, negru şi roz – e o poveste care se întâmplă acolo unde o trăieşti. Restul…e rest. Cine-l vrea, să-l păstreze. N-o să se îmbogăţească.

9. Şura şi rosturile ei @ Cel mai frumos loc din lume

În fiecare dimineaţă, aşteptam să se trezească soarele din spatele dealului Peter, unde îşi dormea nopţile învelit în stropi de rouă şi stele. Îl urmăream cum se ridică timid din dărătul lui, trece Siretul şi urcă, auriu şi fierbinte, peste satul nostru, de unde seara, se rostogoleşte dincolo de satul vecin, ca să lase cerul stelelor, lunii şi viselor. Ghemuit pe limba de ciment dinspre uliţă, mă sprijineam de poartă, aşteptând să mă încălzesc, ca o reptilă, sub primele raze de soare.

Răsăriturile din podul şurii

Dacă nu aţi prins un răsărit în podul şurii, înveliţi în praful fânului, să treceţi neapărat treaba asta într-un bucketlist.

De acolo, prin fereastra de lemn tăiată spre grădină, mijesc ochii devale, unde acceleratul îşi munceşte, grăbit, sirena pe drumul de fier. Lumina filtrată prin frontoanele podului desenează un labirint de zăbrele aurii peste podina din scânduri aspre, care n-au ştiut vreodată spaima rindelei.

Ies ca un iepure din claia de fân, mă strecor printre vrejuri uscate de fasole, ciocleji, butoaie goale si valiza cazonă de lemn care l-a purtat pe tata în armată şi mă scurg pe scara strâmbă şi netezită de atâta muncă şi timp.

Îngropat în lutul rece şi umed, zămnicul şi-a căscat larg baierele si respiră aerul proaspăt al verii. Mai răceşte doar un strop de vin rămas peste an şi ceva urme de murături care-şi ţin de urât în toată bezna aceea. Uşile şurii stau crăcănate şi ele, încât praful care-i dansează în conurile de lumină  se alintă prin toate ungherele.

Cei patru pereţi de chirpici în care se ţine grajdul sunt spălaţi în nuanţe de alb şi albastru, de la varul pe care mama îl întindea, an de an, peste lipeala strâmbă de lut.

Înăuntru, bunicu bătuse lângă fereastră un cui cât un pripon de care-şi atârna halatul şi funia de la vaci, două lucruşoare de mare preţ, căci nu pleca devale fără ele. De acolo îşi lua halatul, un obicei moştenit din anii de serviciu dintr-un alt răstimp, când banii încă se mai făceau mai mult din sudoarea frunţii şi îndemânarea mâinilor, iar hainele, puţine şi scumpe, se înveleau în bucata asta de cârpă, spre bună păstrare. După ani de trudă la ogor, în soare, vânt, ploaie şi ce-o mai fi dat din cer asupră-i, halatul lui bunicu’ arăta ca după război. Buzunarele atârnau obosite, de-o parte şi de cealaltă, ca nişte urechi clăpăuge iar albastrul închis fusese alungat de arşiţa soarelui, lăsând în loc o nuanţă cenuşiu-spălăcită.

Afară, în bătătura animalelor, lipit de peretele şurii ca un frate mai slăbănog şi deşirat, se întinde şopronul. Sub el se înşiră poiata, ascunsă in coasta grajdului, iar mai apoi lemenele de foc, cocina şi încă un adăpost însăilat la capătul dinspre gard.

La balega subțire puținică apă trebuie. Şi-un copchil, grămadă.

Avea bunicu’ o vacă neagră ca întunericul, clăpăugă de urechi şi cuminte ca un prunc dinaintea lui Moş Crăciun, pe care o ţinea în bătătura asta cât ardea vara, sub nucul din spatele casei. Şi dădea câte cinşpe kile de lapte pe zi, că veneau oamenii cu un an înainte să-i arvunească viţeii, iar bunicu se umfla în pene pe uliţă de grasă şi frumoasă ce era. Rusca o striga şi avea locul ei în şură, la geam, unde rodea toată iarna la sfeclă şi lingea bolovanul de sare din colţul ieslei.

Nu m-am născut eu cu stea în frunte, nici nu m-am căcat în scăldătoare, dar pe la trei ani am scăpat în spatele şurii şi am căzut în haznaua unde se aduna toată mizeria Ruscăi. Se vede treaba că pe la ora aia Domnul nu dormea, căci s-a milostivit de mine şi m-a scos din căcat cu mâinile lui bunicu. Ce-o fi fost în sufletul bunică-mii când m-a văzut plin de balegă şi speriat ca un iepure chior, n-o să aflu vreodată. Dar ştiu că m-a spălat şi m-a crescut mai departe, cum a putut ea mai bine.

Aventura mea în cel mai frumos loc din lume a început cu o baie de balegă, în spatele şurii şi continuă şi azi, chiar dacă cei care m-au ocrotit sunt tot mai puţini şi mai slabi, iar eu tot mai scump la vedere.

Mai goală şi mai hârbuită, şura îmi zâmbeşte şi azi, din toate fereştile ei ştirbe şi poarta cea larg crăcănată în liniştea pustie a ogrăzii.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: