Ziua cea de pe urmă. Rămâi cu bine, plai cu flori!
Poftiţi la cuvinte, vă costă doar timp, după cât vă lasă inima. N-o să vă plictisiţi, parol!
Ziua cea de pe urmă. Rămâi cu bine, plai cu flori!
Acasă la Nicolae Labiș, o plimbare cu mocănița Huțulca și apoi pe Transrarău, până la Pietrele Doamnei:
Ziua a patra – Chei de stânci, lacuri de ape și o cascadă duruitoare:
Treaba e că iar tre’ să ajung în Italia, buba e că plec din România. După experienţa trecută, cu rata de Roma, mă agăţ de speranţa unei destinaţii ceva mai subţiri, în inima Toscanei, la turnul cel înclinat din Pisa. Ei bine, mă îndrept către o țeapă cât donjonul din inima Toscanei:
Încă de la primele staţiuni spre mare – rompetrol, petrom şi oemve -, unde oameni şi maşini se bronzează, claie peste grămadă, chiar lângă plajele de porumb şi rapiță din puştiul Ialomiţei, şi până în urbele de-o stea jumate de la malul mării, în care localnici ofiliţi de soare agita, la trotuar, cheile către dracu’ ştie ce temniţe imunde, cei nici 300 de kilometri spre litoral capătă valenţe tragicomice sub apăsarea infrastructurii noastre feudale: