Skip to content

Tag: rusi

Bătălia de la Mărăști, „prima adevărată şi deplină victorie românească” (Nicolae Iorga)

1916 n-a fost cu noroc pentru România. De fapt, a fost atât de prost, încât România era să nu mai fie deloc. După cinci luni de război, Ferdinand mai domnea doar peste târgul Ieșilor și ținuturile din împrejurimi, iar plugușorul lui ’917 semăna neliniște în sufletul camarilei regale. Pentru soldați, iarna a fost și mai rece. Dar au ținut cu dinții și munții, și trecătorile, și țara și speranța zilei de mâine. Apoi au început măcelurile din triunghiul morții – înainte de Mărășești și Oituz a fost Mărăștiul. Aici a început vara devenirii noastre:

Decembrie 1916: cu gândul la „miracolul de pe Marna”, armata română se îneacă în dezastrul de pe Neajlov

Inspiraţi, probabil, de izbânda lui Mihai Viteazul pe malurile Neajlovului, sau mai degrabă doar disperaţi să-şi salveze capitala de ruşinea ocupaţiei, şefii armatei române au hotărât un altfel de Revelion pentru 1916: o luptă mare dusă cu oastea lor cea mică, chiar la porţile Bucureştilor.
Cu doi ani înainte, Franţa se aflase într-un rahat oarecum similar, din care a scăpat prin „miracolul de pe Marna”. Francofoni până în măduva oaselor, românii au aflat, însă, că Neajlovul nu e Marna, Bucureştiul nu avea un comandant precum Joseph Gallieni, oastea română era doar o întruchipare desculţă şi anemică a celei franceze iar Prezan, Averescu şi Iliescu luaţi la un loc nu cântăreau cât Papa Joffre într-o zi mai proastă.

La Oarba de Mureş, românii au aflat că războiul şi prietenia sovietică îi costă la fel de mult sânge

11 mii de morţi în doar 20 de zile de lupte pentru un deal uitat de Dumnezeu şi de vremuri adună, în răceala cifrelor, cele mai grele pierderi pe care armata noastră le-a avut pe teritoriul României în al doilea război mondial.
La sfârşit, ai noştri au umplut cimitirul, ruşii au trecut peste liniile germane fără să tragă un foc iar victoria a mers la Trofimenko, care s-a mai pricopsit cu nişte panglicuţe pe uniformă. N-a fost nici prima, nici ultima victorie furată de tovarăşii sovietici, care deja îşi scriau de zor propria versiune a istoriei războiului, cu mult înainte să-l fi încheiat măcar. Am pus câteva cuvinte despre măcelul de la Oarba de Mureş, scrise umpic mai drept decât în maculatura bolşevică, aici:

Căderea Sevastopolului – 4 iulie 1942

Vreme de 295 de zile, feciorii noştri s-au opintit deopotrivă cu oştenii lui von Manstein să urnească rusul de pe dealurile Crimeii. Agenţia de turism extrem Armata Română a trimis în paradisul dintre Marea Neagră şi Azov vreo 70 de mii de flăcăi, întreaga Armată a 3-a a generalului Petre Dumitrescu, într-un loc uşor necunoscut sătenilor cumsecade din Regat.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.