O națiune în care silogismul “cartea e pentru fraieri, şmecherii face bani”, aniversează 161 de ani de la răsăritul statului modern.
Grație sistemului obosit de învățământ, sărăciei şi ignoranței, momentul înseamnă, pentru o mare parte dintre noi, o zi de stat degeaba pe acasă sau oriunde, mai puțin la muncă. Și nimic mai mult, deși, înainte de monarhie și sclipitorii Brătieni, Cuza Vodă și Kogălniceanu au fost cei care au scos țara din Evul Mediu și au reformat-o din temelii, în răgazul celor doar șapte ani făgăduiți de licuricii înțeleși prin Convenția de la Paris.
Reforma fiscală (inclusiv nașterea CEC), educația publică, codul napoleonian, secularizarea averilor bisericii, desființarea titlurilor boierești și a corvezilor țăranilor (gen Moș Ion Roată și alții ca el), reforma agrară și unirea politică (dincolo de mandatul impus de marile puteri), sunt fapte pe care ar trebui să le prețuim cu toții, de la vlădică la opincă, dacă vrem să ne batem cu pumnii în piept că suntem aici ca să rămânem încă două mii de ani.
Cartea de istorie ne zice limpede că România, ca stat național independent și iubitor de pace, este o moștenire doar pentru cele mai recente câteva generații. Ce am primit noi de-a gata, pentru înaintașii noștri a însemnat sânge, lacrimi, sudoare și speranță. Să luăm aminte, să prețuim și să avem grijă de ceea ce este.
Ori, conștiința de neam nu se poate clădi fără cultură, iar cartea nu a omorât, încă, pe nimeni, stârpind cu succes doar ignoranța, prostia și sărăcia.
La mulți ani, Românie, singurul loc care, pentru oricare dintre noi, oriunde am fi, înseamnă “acasă”!
Şi-un pahar de căpşunică pentru Cuza, că tare-i mai plăcea viața, moldoveanului nostru.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment