J’accuse(2019)/ofițerul și spionul care m-au ținut cu sufletul la gură până la final

Dacă v-a plăcut istoria doar așa, de-o poveste la terasă, e momentul să mai citiți o carte la televizor. Mai mult, Polanski, regizorul peliculei, e la fel de controversat ca subiectul pe care a ales să-I aducă la cinemascop – afacerea Dreyfuss și mai ales deznodământul ei, o poveste care devăluie doar o parte dintre problemele care măcinau armia franceză înainte de marile încercări ale primului război mondial. Este un episod real, o pagină plină de tăieturi, corecturi și sublinieri din istoria Franței.

Aflăm despre o conspirație a mediocrității care a pus stăpânire pe o halcă din elita pariziană (souds familiar?), despre corupția cronicizată până la abandonul interesului național (again, sounds familiar?), despre patimi gratuite, minciună, trădare și un licăr de onoare, la fel de firav ca visul republicii lui Marcul Aurelius.

Dacă nu știți povestea lui Dreyfuss, n-aveți decât să urmăriți filmul, eu n-am de gând să-mi tocesc degetele în direcția asta. Ideea e că filmul reconstruiește fidel atmosfera sfârșitului de secol 19 pe străzile Parisului, de la decoruri până la costume, atitudini, posturi și expresii, te învârte într-un carusel al intrigilor din vârful piramidei și te ține cu sufletul la gură până la final.

Jean Dujardin îl joacă impecabil pe colonelul Georges Picquart, personajul vertical, integru și mustăcios care se încăpățânează să meargă drept și neabătut pe o potecă încropită printre interesele meschine ale unei clase politico-militare moralmente decăzute. Omul e uns șef peste serviciul de intelligence al armatei, Deuxième Bureau, un post de unde el trebuie să privească în altă parte ori de câte ori interesele de mai sus o cer. Ei bine, omul nostru e patriot până-n ultima fibră a corpului, are un simț al datoriei ce răzbate prin ecran și obrazul periculos de subțire.

Titlul s-a ales, practic, singur, după o epistolă care zice multe despre puterea cuvântului scris. Nu vă zic mai multe, ar fi păcat să ciobesc din starea pe care ți-o induce construcția filmului. Merită văzut, eu unul îl mai las câteva zile și îl mai iau o dată, că prea mi-a plăcut.

Pe principiul “una caldă, alta rece”, data viitoare vă povestesc despre băieții răi și răscopți care ar fi putut juca într-un film mai bun, dar au ales să n-o facă.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: