Am scris cât m-a ținut hârtia și m-am oprit doar când a venit dimineața. Iar soarele a răsărit abia după 22 de versuri:
Poftiţi la cuvinte, vă costă doar timp, după cât vă lasă inima. N-o să vă plictisiţi, parol!
Month: November 2018
Între sfințirea catedralei care ne va mântui până la ultimul șfanț și descălecarea lui Moș Gerilă, un alt eveniment major din calendarul de iarnă al dacilor liberi – parada militară – se pregătește să caște gurile curioșilor, pe ritmuri patriotice.
Ca să nu ne ia prin surprindere cavalcada de oțel care va năvăli pe supt Arcul de Triumf și deasupra lui, am luat la puricat bidiviii armiei române, dar am găsit doar o herghelie priponită timp de zeci de ani pe pășunea veștedă a bugetului apărării. Drept este că ne vom clăti ochii și cu o mână pestriță de armăsari mai tineri, adunați cu țârâita din toate colțurile lumii libere, după cum a dictat ’teresul național de-a lungul ultimilor 29 de ani:
A venit iarna și simți cum îți crește barba la fel ca lui Moș Crăciun, în aglomerația de pe străzi? Înseamnă că ești acasă, în București, orașul unde locuiește jumătate de Românie. Ia de chibzuiește la decalogul ăsta, înainte să te așezi în coloana bucureșteană a infinitului, a opta minune a lumii care se lungește, mașină cu mașină, oriunde privești cu ochii:
Dacă drumul spre iad e pavat cu intenții bune, șoselele din România sunt asfaltate cu promisiuni. Câteva vorbe amare despre primele patru autostrăzi ale țării, A1-A4, așa cum arată ele la firul ierbii, pământului bătătorit sau asfaltului, după caz. Cât despre A5, A6, A7 și A8, numai de bine, că Audi face mașini bune:
Mai știți vechile aprozare de legume-fructe, care zideau mozaicuri din navetele cu poame ridicate de-o parte și de cealaltă a coșmeliei? Ei bine, nowadays, ăștia au pus coduri de bare pe legume de parcă ar fi trufandale de la capătul lumii libere și mă gândesc cu groază că, în Abecedar, toate poeziile închinate recoltei pe care noi le turuiam ca papagalii la serbările de toamnă, au fost mutate în secțiunea “ficțiune”.
Am luat din nou calea codrului, înainte să ne închidă, frigul, pădurea în nas. Sus, la Pietriceaua, am găsit o comunitate onestă de brazi și fagi care ne-a primit în ospeție bucuroasă nevoie-mare că n-aveam niciunul drujbe în desagi: