Dulci mai erau vremurile când colindam casele oamenilor cu Sorcova, Pluguşorul, Chiriţa (citiţi de vă minunaţi, la capătul poveştii*), cu băşica porcului şi o tobă strunjită la uzina din Paşcani. Pe cap, mama îmi îndesa cuşma cea bună a lui bunicu’, iar sub geacă înşira câteva pulovere pe trupu-mi viguros, înainte să o şterg pe uliţă pufăind aburi ca acceleratul de Suceava.
Bucuraţi-vă, fraţi creştini, voi cei care v-aţi temut că veţi crăpa de foame! Azi se redeschid hipermarketurile: luaţi cât mai e, să nu vă lipsească de niciunele în aceste zile de luptă înverşunată cu propriile burţi. Aruncaţi câte un ochi şi prin vecini. Nu care cumva să aibă vreunul mai multe pe masă, în frigider, cămări ori pe balcon, că e ruşine mare şi semn de sărăcie.
Dacă nu aţi prins un răsărit în podul şurii, înveliţi în praful fânului, să treceţi neapărat treaba asta într-un bucketlist.
În fiecare dimineaţă, aşteptam să se trezească soarele din spatele dealului Peter, unde îşi dormea nopţile învelit în stropi de rouă şi stele. Îl urmăream cum se ridică timid din dărătul lui, trece Siretul şi urcă, auriu şi fierbinte, peste satul nostru, de unde seara, se rostogoleşte dincolo de satul vecin, ca să lase cerul stelelor, lunii şi viselor.
Sărbătorile respiră acolo unde sunt oamenii. Iar lumea e pe net, nici că s-ar mai da jos. Ne cadorisim online, colindăm pe sms şi ne mai adunăm doar în grupuri de whatsapp. Printre clişeele umede din reţelele sociale înoată haotic interese meschine, obiceiuri pervertite până în buza absurdului şi ridicolul bifatului câte unui obicei trendy în selfieuri golite de sens.
Se iau două roşii perfect rotunde, câţiva dovlecei pântecoşi, un brocolli proaspăt ca roua dimineții şi se pun deoparte, că acum chiar nu ne trebuie. Azi, mâncăm mâncare @cel mai frumos loc din lume 🙂 Reţeta pe de-a-ntregul, aici:
Am fost la târgul de Crăciun şi am stat la coadă ca să trec strada. Practic, am stat la o coadă doar ca să mă pot aşeza la coada de la intrare. Vreţi să vă zic mai multe? Aici:
Dincolo de hotarul satului, drumeagul ăsta m-a purtat în cele mai straşnice aventuri. Am fost la moară la Conţeşti şi-apoi am băut, cu neamurile, o poşircă albă şi seacă la bodega din centru. Am fost şi la Heci, şi mai departe, la Tătăruşi, la moara cu ciocănele, într-o călătorie care, în pasul iepei lui nea Sandu, ‘ăl mai mic frate al bunică-mii, s-a lungit undeva spre eternitate şi n-am precupețit nici un efort când, nebun de foame, am ciugulit toate poamele de la gardurile creştinilor. Am urcat şi la stânele hecenilor, am călărit combina la treieriş, am năduşit ca un om vrednic adunând paiele din miriştea de la şuşea şi m-am întors în sat, de nenumărate ori, privind cerul și lumea întreagă din vârful căruţei cu fân.
Peticim zilele tot mai scurte cu bezna lipicioasă care ne fugăreşte de pe străzi. Ninge în cer, se pune strat gros peste nori şi albeşte noaptea cu luciul tăios de cristaluri. Când şi când, sătul de atâta omăt, îşi scutură povara peste lumea ce rabdă dedesubt toate ce-i vin de deasupra.
Mă strecor printre fulgi şi caut un loc ferit de mulţime, ca un fluture hămesit de soare. Nimeni nu mai încape, toţi dau din coate şi se cocoaţă ca şobolanii peste movila de suflete care se ridică tot mai înaltă din adâncurile oraşului.
