Skip to content

Category: Amintiri de pionier

Cum mi-am petrecut Epoca de Aur

Școala primară optzecistă, penitenciarul copilăriei mele

La sfârșitul anilor ’80, când generația mea s-a așezat în băncile școlii, cei mai mulți copii mâncau puțin și prost, făceau frigul și răbdau condiții precare de igienă și transport, școala devenind un soi de premilitară pentru omuleții ștampilați pe haine cu peticul matricol. Acestea erau simptomele unei societăți profund bolnave.

ITeBe, sinistrul tovarăș de drum

Geamătul obosit al motorului care trăgea să moară la fiecare pornire, rateurile cutiei de viteze, pocnetele seci ale uşilor închise după nenumărate încercări la care puneau umărul, la propriu, şi călătorii, găurile din podea acoperite cu mocheta de cauciuc zdrenţuit, luminile chioare, încălzirea pe bază de suflat în pumni şi tristeţea amară care sălăşuia în pântecele autobuzelor ceauşiste veşnic ticsite mi-a rămas pe suflet ca o pneumonie netratată.

Strofe de iunie

Ați prins de veste? Soarele împletește din iarbă cununi cu parfum de cireșe, printre teii care și-au copt florile și inundă șoseaua cu arome reci de ceai. Nu ştiu ce faceţi voi, dar eu îmi tocesc ochii în albastrul diluat al cerului și încerc să-mi amintesc firimituri din prima mea ultimă zi de şcoală, o vineri ca nicio alta, pe 17 iunie din calendarul lui ‘88.
O zi de pomină, când, de la clădirea şcolii, veritabil penitenciar al copilăriei mele şi până în cel mai frumos loc din lume, la capătul celălalt al hărții, stăteau toate spaimele lumii, adunate în serbarea sfârşitului de an.
Acum trei decenii, cariera mea de entertainer a început în lacrimi, pe podiumul din curtea școlii 171, unde am dat rasol cu un poem prăpădit:

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.