Skip to content

Month: August 2018

Bătălia de la Mărăști, „prima adevărată şi deplină victorie românească” (Nicolae Iorga)

1916 n-a fost cu noroc pentru România. De fapt, a fost atât de prost, încât România era să nu mai fie deloc. După cinci luni de război, Ferdinand mai domnea doar peste târgul Ieșilor și ținuturile din împrejurimi, iar plugușorul lui ’917 semăna neliniște în sufletul camarilei regale. Pentru soldați, iarna a fost și mai rece. Dar au ținut cu dinții și munții, și trecătorile, și țara și speranța zilei de mâine. Apoi au început măcelurile din triunghiul morții – înainte de Mărășești și Oituz a fost Mărăștiul. Aici a început vara devenirii noastre:

O ţară mică, cu o agendă şi mai mică

Omenirea se răscoleşte în facerea unei noi ordini mondiale: Siria le pică greu la mațe celor care au sărit s-o halească, Orientul Mijlociu mocneşte, Rusia pofteşte, Turcia flămânzeşte, Europa abia acum învaţă să meargă pe propriile picioare, SUA joacă tare, China cumpără tot ce prinde iar UK mai stă o mână, ca de obicei. Între timp, România şi-a scos agenda de buzunar şi îşi rumegă problemele care-i ţin poporul cu sufletul la gură:

Felatio ad integrum

Sub ochiul vigilent al lui nea Nelu, nașul său de cununie, familia tradițională creștin-ortodoxă s-a așezat la țara ei cea românească după nunta din decembrie ’89, învățând degrabă cumpătarea și traiul pauper în capitalismul de conjuntură.
Adică așa au învățat sub cârmuirea lui nașu’, ca unul să viseze cu măsură, iar celălalt să fure cu frâna trasă, cât să meargă treaba de pe o zi pe alta. Dar, cum fasolea n-ajungea, în ziua de leafă, nici măcar pentru copii și fiecare trăgea mai spre el oala cu bucate, dracu’ și-a vârât coada în grădina Maicii Domnului și a aprins scandalul în lumina telefoanelor mobile:

Ofensiva de 100 de zile (8 august – 11 noiembrie 1918)

Acum o sută de ani, la ora 11, în cea de-a 11-a zi din a unsprezecea lună, Marele Război şi-a tras ultimele focuri şi s-a refugiat în cărţile de istorie. Sfârşitul conflictului începea pe dealul de la Soissons, unde yankeii din diviziile a I-a şi a II-a au lăsat jumătate din efective, iar Quentin Roosevelt, fiu de preşedinte şi chiar mai mult – pilot de vânătoare, a fost doborât pe malul Marnei. În doar o sută de zile, echilibrul de pe Frontul de Vest s-a prăbuşit ca un vis urât iar liniile prusace s-au dezintegrat. După patru ani de măcel, omenirea a tras linie şi a ieşit pe minus cu vreo 17 milioane de suflete:

Cursa de Pisa, nedrept de strâmbă aidoma turnului cu pricina

Treaba e că iar tre’ să ajung în Italia, buba e că plec din România. După experienţa trecută, cu rata de Roma, mă agăţ de speranţa unei destinaţii ceva mai subţiri, în inima Toscanei, la turnul cel înclinat din Pisa. Ei bine, mă îndrept către o țeapă cât donjonul din inima Toscanei:

1 august 1943, un Black Sunday deasupra Ploieștiului cu mari reduceri în flota US AirForce

Pe 1 august, într-o duminică toridă din a patra vară de război, sburătorii americani au pus cap compas pe câmpurile petrolifere din Ploieşti şi au pornit la drum cu 177 de bombardiere, în ceea ce avea să intre în scripte sub numele de Operațiunea Tidal Wave. A urmat cel mai costisitor măcel din cronicile US AirForce, egal cu cea mai mare victorie a antiaerienei românești: pe cerul câmpurilor petrolifere din Prahova, americanii au pierdut mai multe aparate de zbor decât în oricare altă zi din istoria lor plină de aviație. Așa de rău i-am snopit încât, după 75 de ani, rămăşiţele acelei zile încă mai ies la iveală din pământul îngrăşat de ţiţei al Prahovei.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.