Ştirile lor, povestite de mine
La patru decenii de la inaugurarea magistralei de metrou și la trei de la vernisajul buticurilor underground, ne aflăm în momentul zero al cotețelor subpământene: zero contracte cu Metrorex, zero chirii plătite, zero autorizații de construire, zero avize ISU.
Într-o lume în care punctul G rămâne, în continuare, un mister pentru majoritatea adulților, iar 5 Gang, un fenomen inexplicabil pe zona teen, reacțiile românilor la tehnologia 5G mă intrigă peste măsură, dat fiind faptul că mulți dintre ei nu au făcut pace, deocamdată, nici cu g-urile pe care le aveau deja la îndemână.
Ei bine, nu mălaiul, nici hârtia igienică, nici drojdia care i se umflă în pântece ca drobul de sare în mintea cea de pe urmă, nu va ţine la un loc poporul, în carantina asta, ci balaurul tv, într-o nesfârșită scenetă cu trei personaje fortuit izolate laolaltă: noi, el și covidul:
Suntem ca furnicile: cum dă norul, ne așezăm la coadă, după firimituri:
Într-o mișcare spasmodică de weekend, România a sărit din pat, cu părul vâlvoi și ochii sparți de somn, și s-a apucat să dea cu mătura, haotic, prin ograda plină de coronaviruși, zvârlind mizeria sub preșul din sufragerie.
Doi copii neajutorați, un bătrân mâncat de cancer, o străbunică slabă de inimă și statul român, slab de minte, este ecuația care ține speranța departe de coliba încropită pe strada Ardealul nr 6A din Dorohoi:
Nu ştiu ce demon m-a prins de suflet joi după-amiază, chiar înainte de mântuirea weekend-ului, când am am deschis televizorul la ora gospodinelor, cu un gest reflex, dar fără să privesc în limbi ceasornicul din perete. Ei bine, în loc de ştiri, la butonul cu numărul 7, torcea, retard, deja celebra vulpiță:
România a mai cheltuit o viaţă de copil doar ca să-şi numere încă o bubă pe trupul năpădit de mucegaiuri. S-a hlizit, ştirbă şi ruptă-n cur, apoi a târguit un prunc de patru ani ca să vadă cu ochii ei ce ar fi trebuit să ştie deja: o mână de doftori stomatologi în puterea meseriei, o mie de cabinete:
Cine zice că mașina timpului e o utopie, n-a văzut Botoșanii. În epoca dronelor ucigătoare de teroriști și a roboților de chirurgie, pe care noi le vedem doar la știri, România încă mai adăpostește o liotă de indivizi puternic ancorați în tot soiul de tradiții moștenite de la vechii locuitori ai peșterilor.
Așa de zdravăn m-a zguduit vibraţia săptămânii, încât am să v-o povestesc și vouă, atât cât am priceput din primul horoscop pe care l-am urmărit în existența mea pământeană:
