Skip to content

Category: Cel mai frumos loc din lume

Moldova mea

Pentru că vara îşi cânta amiezele în frunzele lui groase, cum niciun alt copac nu ştie a face

Mă uit la el şi aud un freamăt cunoscut. Un păr măricel, în livada lui tata, se gudură în bătaia soarelui, îngăimând un foşnet leneş, uscat, amăgitor. Şi-mi amintesc, aşa cum îşi aminteşte omul câte o neuitată, când simţurile i se lovesc de o atingere demult pierdută:

Sâmbătă, după Ignat, @ #cel_mai_frumos_loc_din_lume

Nici nu mai știu câte ierni am zgribulit în colțul ăsta de hartă, fără apă caldă la robinet, fără robinet de orice fel, cu umblătoarea în spatele casei, la mila gerului matinal, când crăpau pietrele de frig şi ţiganii în ilic. Chircit sub alintul unui ningău sărac în omăt, așa am găsit sătucul în buza sărbătorilor, clipind lumini chioare dindărătul fereștilor dublate cu încă un rând de geamuri. De la an la an, fiecare drum acasă mă duce tot mai departe de zilele de atunci și îmi lasă în suflet câte o poveste aninată între două lumi, pe același vârf de deal. Luați de citiți și Sărbători cu bine să aveți:

De la ogor. Seara @ #cel_mai_frumos_loc_din_lume

Îmi amintesc și azi cum orbecăiam peste ogoare, chior de foame, scuturând prunii de la marginea satului după o mână de poame acre, în drum spre bojdeuca noastră. Fără sandvișuri cu mozarella, bacon și roșii uscate, șervețele antibacteriene, autanuri, selfiuri și povești pe whattsapp. Doar eu, Nea Sandu, iapa și drumul nesfârșit spre noapte:

Capăt de drum

Copilăria mea s-a topit odată cu zăpada mieilor, acum niște mai mulți ani, când ai ieşit pentru ultima oară pe poarta casei. Ne-ai adunat pe toţi în jurul tău, aşa cum ţi-a plăcut mereu să ne ştii. Popa citea pe nas dintr-un ceaslov negru, eu plângeam obidit iar Domnul dădea cu zăpadă şi apă, nehotărât parcă în desfacerea iernii.

Iarna pe ulițele mele

Altfel arată iarna când te întreci la statură cu omătul așternut peste noapte, trăgându-ți mucii la fiecare pas prin zăpada umflată de viscol. Cât era ziua de scurtă, mă luam la trântă cu nămeții și udam două-trei rânduri de haine, iar degetele de la picioare mi se încrețeau ca niște castraveciori murați de la toată zăpada pe care o adunam în ciubote.
Peste iernile de atunci și cele ce au venit mai apoi, tocmai s-a așternut un strat nou de omăt, încât cu greu mai găsesc câte ceva lăsat în urmă de trecerea anilor.

Sus, pe stog, chiar sub norii dintre stele

Mic şi-al dracului mai eram pe vremea aia şi plin de cusururi lumeşti pe care le apucasem de la ‘ăi mai mari din neam. De suduit, suduiam ca un birjar, cum-necum, mai scăpam și la holercă, apoi era şi mahorca, boală grea, din care trăgeam pe unde mă apuca amocul.
Iac-așa, într-o zi de gustar, şi-a băgat dracu’ coada şi m-a trimis la fumat tocmai pe stogul cel mare din fundul grădinii. Şi cum stăteam eu proţăpit ca o cloşcă în vârful căpiţei, deodată aud din drum şlagărul celui mai frumos loc din lume:
– „’Niezău’ şi biserica cruşilor mă-tii! Dai foc la tăt satu’, uăi copchile!”

La casa unde a fost bunu’ mic

Stau pe treptele casei – par tot mai mici, iar casa – tot mai goală. Mă simt bătrân şi mare într-o lume a copiilor, mică şi veselă, iar locul parcă mă strânge din toate părţile, străin şi neîncăpător. Mi-e dor de anii când nu mi-era dor de nimeni. Toți erau acolo unde îi știam, timpul gonea cu viteza bucuriilor mărunte și nu învăţasem a vorbi despre oameni la timpul trecut. Mă întorc umpic înapoi, cale de vreo treizeci de ani, cât să vă povestesc despre bojdeuca unde mi-am ținut copilăria în #cel_mai_frumos_loc_din_lume:

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.