Când am venit, erai plecată,
Când te-ai întors, nu mai eram,
Şi de atunci, ne-am întâlnit,
Orbecăind prin amintiri.
Atât.
În ochii mei te-ai îmbătat,
Când ți-am vândut un zâmbet,
Ne-am agățat, lucid, de-un vis,
Şi l-am furat, ca hoții,
Noaptea.
Un infinit visam aievea,
Prindeam în ochi acelaşi cer.
Când respiram din tine, aer,
Mă înecam în părul tău
Fierbinte.
Cândva
Am terminat, brusc, începutul
Doar ca să-ncepem un sfârşit.
Mă doare ființa ta, departe.
Te doare, ştiind că n-ai putut
Mai mult?
Noaptea plângeai cu stropi de lună
Şi te smuceai ca ploaia-n geam,
Cu gene m-ai zgâriat pe suflet,
Când ai clipit în somn,
Uşor.
Auzi?
Cum stingem vorbele-n tăcere,
Ne-mpiedicăm în propriul Eu.
Ca o vioară pentru surzi,
Un trist decor ne-am devenit.
Murim.
Simți?
Nu mai e acolo,
Ce n-a murit, am tot pierdut,
Cât am lipsit să caut lipsa,
Te-ai risipit spre nicăieri.
Departe.
Curând, mă voi trezi iar Eu,
Iar Tu te vei culca la loc,
Va fi la fel ca înainte,
De început.
Păcat.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment