Apus de vară

Cu mâini strepezite
de fată batrână,
tomnatica toamnă
își strânge pe umeri
caftanul de brumă.

Călare pe vânturi,
se-agață în scări.
În mii de fărâme,
deșiră urzeala
cămășii de nori.

Galopul de frunze,
strivește-n culori,
adună, desparte,
lumina, de nori.

Sub cerul de piatră,
adie, flămând,
un oximoron.
Plesnind din picioare,
își cheamă uitarea
de greier afon.

Un roi de cocori
și-a luat pribegia.
Pe drumuri de nori,
o zboară departe,
de ploi și de noi.

C-un tremur nevrotic,
grăbit te ferești,
de frig și de toamnă,
de alții, ca tine,
de’ale lor, toate,
nespuse povești.

Alergi inainte,
înapoi te privești.
Și gândul, o clipă,
îți cască ferești,
să strigi peste ele:
Tu, Timpule,
nu’mbătrânești?

În loc de epilog:

Seninuri reci
de răsărit,
au pustiit în cale,
urmele serilor fierbinți
și amintiri de soare.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: