Anemica donație pe care poporul rus ne-a azvârlit-o în urletele găunoasei maşinării de propagandă, ca pe o pomană întru “căutarea interpretării pozitive reciproc acceptabile a istoriei noastre comune”, este oglindirea dragostei nemărginite pe care urmaşii lui Petru cel Mare ne-o poartă, sincer, de vreo două sute de ani încoace. Ori poate doar o dobândă sinistră în contul teritoriilor furate şi oceanului de lacrimi pe care romanii l-au investit pe baricadele luptei de clasă, într-o relație de vecinătate în care adevărul, rațiunea şi omenia au răzbătut cel mult arareori, sub ochiul vigilent al tovarăşilor de la Moscova.
Culmea, sutişoara reprezintă ceva mai mult decât evaluarea pe care, în plină revoluție socialistă, tov. academician Sadoveanu a iscălit-o sub antetul Academiei, în fața rezultatelor neînțelesului Brîncuşi, de meserie sculptor.
Nici măcar zorii zilei nu mi-au luminat creierii dupa ce am căutat, în crucea nopții, o interpretare pozitivă a beznei comuniste, altă donație a vecinilor de la răsărit. Cum aş putea oare să reevaluez pozitiv valul de teroare, tortura şi crimele din lagărele regimului, furtul sistematic şi înrobirea culturii româneşti hărăzite de apostolii tătucului, aduşi ca o boală contagioasă de răsuflarea armatei roşii?
Între rândurile de sârmă ghimpată, moartea a fost, timp de câteva zeci de ani, singurul bilet către libertate pentru cei care nu s-au regăsit în paradisul rânduit cu tancurile sovietice, dând un alt sens, ceva mai aproape de adevăr, lozincii “Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus”.
Poate de aceea, singura destinație credibilă a sutei de euro ar fi ca piatră de temelie pentru o nouă campanie de fundraising: reabilitarea şi conservarea edificiilor sistemului concentraționar comunist într-un complex muzeal național, dovadă vie a prieteniei cu poporul sovietic şi limită a istoriei noastre comune.
Ponimaesh?
Sursa foto: Rador
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment