Skip to content

Și termoscanat, și microcipat, și cu cenepeul furat

Am fost la magazin şi m-am întors microcipat, vaccinat şi cu cenepeul furat.

Costel, paznic cu juma’ de normă şi medic de conjunctură, licenţiat în antifurăciune, control sacoşe şi scanare cu infraroşu, m-a termometrizat fără milă, în mod evident la ordinele guvernului mondial din umbră.

Drept să spun, de la bun început am simţit conspiraţia. Adică am văzut cu ochii mei cinci puncte tatuate pe mâna în care ţinea termometrul, pentagrama, simbolul ocultei de jilava, regim semideschis. Ăsta nu acționează singur!

La intrare, încerc să mă fofilez după o băbuţă. Prea târziu, cerberul m-a încolţit:

– Staţi aşa!
– Nu trage!
– Dumneavoastră?
– Om bun!
– Tre’ să vă iau temperetura, domnu’.
– E gratis?
– Da.
– Ia-o pe toată, n-am ce face cu ea!
– 36 cu 4.
– Hopaaa, la lidl era mai ieftin…
?
– Preţuri mai mici, temperaturi mai mici, nu ca la voi, hoților! Până trece criza asta, o să scumpiţi şi covidu’!
– Hai că v-o mai iau o dată. 35 cu 2, e bine?
Am trăit s-o văd şi pe asta. Ne ţigănim pe valorile de temperatură ca-n piață, la un kil de cireşe.
– Hai las-o jos că măcăne! La treiş’cinci, te duci în rigor mortis, nu la raionul de legume-fructe, golanule!

Gata, m-au furat cu termoscannerul, nimic nu mi-a mai rămas din energia energetică.
Simt deja cum cipul îşi face loc în gândurile mele, mă mănâncă fruntea, creştetul şi toate datele personale. Ceva e putred la mijloc, poate infraroşiile de la scanner, poate roşiile de la oferta zilei. Dracu’ ştie. Hoţul de date mi-a răvăşit toate simţurile, nimic n-a mai rămas la locul lui și-am rămas în cenepeul gol.

Scannerul mi-a iradiat ochiul minţii din frunte, cel mai energetic organ dintre organele spirituale. Csf? Ncsf! M-au marcat izotopic până la ultima dată personală, umblu năuc printre rafturi şi încerc să mă ascund de radiațiile cincige.
Precis m-au și vaccinat pe furiș, cu scula aia de furat temperatura. Așa nu se mai poate, fraților, ăștia ne refuză dreptul la difterie, poliomelită și rujeolă, inalienabil încă de pe vremea lui Burebista!

Banda trage să moară sub ochii sfârşiţi de plictis ai casieriţei.
Nu le ajunge că mi-au scanat temperatura, acum îmi scanează şi cumpărăturile. E jale, s-a pus oculta pe mine. Bilgheiț şi giorgişoroş au bătut palma în parcarea supermarketului din cartier. Unu’ ne ia banii şi Ardealul, celălalt – temperatura, iar datele personale le împart pe din două, ca doi frati-pirați.

Până la casa de marcat, m-am tot luptat cu deochiul ăsta 5g, abia mi-a mai rămas ceva putere să dau din coate până la taraba sibienilor. Și ăștia-s mascaţi ca la sărbătorile de iarnă. Încerc să le explic omeneşte că nu există boala COVID, ci conspirația Controlul Omenirii prin Vaccinare și Identificare Digitală, dar nu m-au lăsat să plec până n-am plătit brânza. Nişte ingrați!

Gata, mă duc acasă să-mi caut codul de bare implantat pe frunte. Măcar dacă eram lăutar, mi-l lipeau pe una de-o sută, aşa, mă tem că o să găsesc doar desenul pictat pe ambalaj, ca la pachetele de biscuiţi.

Anyway, încă nu e totul pierdut. Noua ordine mondială a pus stăpânire pe ființa mea, dar spiritul de dac mi-a rămas liber în tunelurile secrete din Bucegi şi va face un salt în spaţiu până în piramidele din Egipt, imediat ce se redeschid graniţele pentru turismul pe culoarele energetice.

Fiți vigilenți, tovarăși, oculta nu doarme!

În loc de epilog:
Într-o lume în care punctul G rămâne, în continuare, un mister pentru majoritatea adulților, iar 5 Gang, un fenomen inexplicabil pe zona teen, reacțiile românilor la tehnologia 5G mă intrigă peste măsură, dat fiind faptul că mulți dintre ei nu au făcut pace, deocamdată, nici cu g-urile pe care le aveau deja la îndemână.

Captura foto, la fel ca textul, e o glumă dezlipită de pe oglinda la care se strâmbă lumea, în toată splendoarea ei.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inÎnsemnări din vremea CoviduluiNewstrash

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!