Imaginile de la mineriada lui 1990, cu intelectuali vânați și bătuți în mijlocul bulevardului sau pe băncile Universității sunt sinonime cu imaginile care nu au fost filmate niciodată la valul de arestări din 14/15 mai 1948, când regimul a băgat în pușcăriile comuniste zece mii de studenți și a îngropat, la propriu, în beznă, viitorul țării, reducând România la un maldăr de betoane și tăcere.
„Bandiții” de atunci, „golanii” de acum
După 42 de ani de la acea veritabilă noapte a Sf Bartolomeu, pe 13-15 iunie, studențimea s-a ridicat iarăși cu fața spre lumină, doar ca să sfârșească, din nou, sub bâtele unor ipochimene. Costul? Încă vreo cinșpe ani din istoria acestui popor.
Cu ce drept au aruncat șase decenii de generații în sacrificiu? Oricât ne vom învârti în jurul faptelor, vom găsi același răspuns negativ ca și la întrebarea cum s-ar mai putea aduce vreo reparație pentru cei care și-au vândut tinerețea pe un morman de suferință și neajunsuri.
Memoria socială este mai scurtă decât o noapte fierbinte de vară. Oamenii uită, praful se așterne, apoi pământul, peste, și oricând ne putem trezi că o luăm de la capăt.
Ar fi trebuit să avem monumente în memoria lor. N-avem. Ar fi trebuit să îndepărtăm torționarii și complicii lor de la beneficiile speciale. N-a fost să fie. Ar fi trebuit să facem mai mult loc acestor episoade negre în manualul de istorie, pentru ca ăștia mai mici să nu le repete și să aibă de unde să învețe de ce unii au fost buni iar alții, răi. Ei bine, nu. Copiii încă se mai îneacă în sterile descrieri și înșiruiri de ani și perioade din toate colțurile pământului, complet inutile în drumul lor spre devenire.
Uite așa a petrecut România mai bine de jumătate de veac, prigonindu-și intelectualii și promovând principiul “școala-i pentru fraieri”. Dada, școala aia, bună sau rea, unde înveți să te potrivești în societate, să-i respecți regulile, să relaționezi cu oamenii altfel decât ultimele triburi de sălbatici amazonieni, unde afli despre ăia care și-au mâncat zilele pentru ca nouă să ne fie mai cald și unde înțelegi cine ești și mai ales de ce. Ca să știi încotro s-o iei, pentru că da, cine nu învaţă din greşelile trecutului, riscă să le repete în viitor.
Și pentru că speranța zilei de mâine stă în ziua de azi. Torționarii s-au pensionat pe bani grei, minerii au eșuat în falimentele tranziției, dar școala, oricât de ponegrită și siluită, a continuat să trimită promoții întregi de absolvenți pe baricadele istoriei.
Cu puțin noroc, următoarea generație, dacă nu se va ofili sub un nou val de violențe și sărăcia subsecventă, va avea șansa să muncească aici, în țara ei, pe care să și-o rânduiască după cum îi va dicta conștiința. Poate de data asta, ne iese.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment