Skip to content

Tag: travel

Milă mi-e de Bigăr, dar de celelalte comori ale Nerei mi se rupe inima

Cascada Bigăr, comoara națională prăbușită în lacrimile onlineului, a devenit cunoscută abia după ce băieții de la The World Geography au pozat-o, iar cei de la Huffington Post au zvârlit-o pe mainstream și va rămâne o bornă a ignoranței și a ipocriziei turismului neaoș.

Turist prin orașul meu natal

De când mă știu, inima mea bate de o parte si de cealaltă a Carpaților. Adunat din mai multe părți ale țării, mă simt de pretutindeni și de nicăieri atunci când vorbesc despre “acasă”, câtă vreme nu pot pune degetul pe un singur loc de pe hartă.
Pentru că nu m-am ferit niciodată să socotesc #cel_mai_frumos_loc_din_lume un cătun uitat de Dumnezeu și de timp la marginea Bucovinei, Oradea va rămâne în sufletul meu (doar) ca cel mai frumos loc dintre orașele României. Aici m-am născut și tot aici am prins gustul pentru armonia coșmeliilor zidite dinaintea vremurilor mele. Să te pierzi printre căsuțele fără etaj, îndesate una în cealaltă ca niște vrăbii zgribulite de ger sau în umbra bijuteriilor art nouveau din centru e un privilegiu boem, așa că vă invit la o plimbare prin vechea cetate a Oradiei:

Cursa de Pisa, nedrept de strâmbă aidoma turnului cu pricina

Treaba e că iar tre’ să ajung în Italia, buba e că plec din România. După experienţa trecută, cu rata de Roma, mă agăţ de speranţa unei destinaţii ceva mai subţiri, în inima Toscanei, la turnul cel înclinat din Pisa. Ei bine, mă îndrept către o țeapă cât donjonul din inima Toscanei:

Spre marea cea mare, pe drumul cel mic, spart şi plin de bube

Încă de la primele staţiuni spre mare – rompetrol, petrom şi oemve -, unde oameni şi maşini se bronzează, claie peste grămadă, chiar lângă plajele de porumb şi rapiță din puştiul Ialomiţei, şi până în urbele de-o stea jumate de la malul mării, în care localnici ofiliţi de soare agita, la trotuar, cheile către dracu’ ştie ce temniţe imunde, cei nici 300 de kilometri spre litoral capătă valenţe tragicomice sub apăsarea infrastructurii noastre feudale:

Dâmboviţa, săraca fată bogată de la poalele Bucegilor

Despre o antiteză rurală cu gust de legume şi parfum de munte, desenată în toate treptele de relief şi ascunsă sub o pâclă de nerozie, delăsare și mârlănie.
Un loc în care o grămadă de oameni se odihnesc din greu cinci zile pe săptămână pentru a reuşi să stea de pomană un weekend întreg, în faţa caselor sau prin cârciumi, de unde provoacă eternitatea la o tablă şi un pahar de vorbă. Tarabele cocoşate de legume plus peisajele cocoţate pe dealuri şi munţi, găurite de peşteri şi sparte de chei arată paradisul de pe celălalt obraz, ceva mai subţire, al Dâmboviţei.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.