Skip to content

Turist prin orașul meu natal

De când mă știu, inima mea bate de o parte si de cealaltă a Carpaților. Adunat din mai multe părți ale țării, mă simt de pretutindeni și de nicăieri atunci când vorbesc despre “acasă”, câtă vreme nu pot pune degetul pe un singur loc de pe hartă.

Pentru că nu m-am ferit niciodată să socotesc #cel_mai_frumos_loc_din_lume un cătun uitat de Dumnezeu și de timp la marginea Bucovinei, Oradea va rămâne în sufletul meu (doar) ca cel mai frumos loc dintre orașele României. Acolo m-am născut, acolo am copilărit când nu mă zbenguiam în spatele blocului ori în bătătura bunică-mii din Moldova și tot în vechiul oraș al imperiului am prins gustul pentru parfumul boem al coșmeliilor zidite dinaintea vremurilor mele.

Acum mulți ani, poveștile de pe malul Crișului îmi începeau, invariabil, la gară, de unde bunicu’ mă lua cu o dihanie de Ford care halea aproape jumătate de rezervor până la căsuța noastră de pe strada Moscovei. Chior de somn după o noapte fugărită în bătaia roților de tren, mă întindeam pe canapeaua îmbibată cu iz de benzină și mă bălăngăneam ca un sac de cartofi privind coroanele castanilor prin luneta mașinii. Parcă-l văd și acum, mângâind calm volanul prin labirintul de străduțe înguste, mândru nevoie mare că i-a venit nepotul tocmai din capitală. Oricum, altul n-avea, așa că trebuia să se mulțumească cu ce-i aducea rapidul de Satu Mare 🙂

Între castanii de atunci și cei de astăzi s-au așezat mulți ani, dintre care vreo 20 nu m-am mai întâlnit cu Oradea.

Fără tren, fără Ford și fără bunicul, orașul mă primește înapoi cu străzile larg deschise, după un coșmar rutier îmbâcsit de ocolișuri, serpentine, camioane și cioturi de autostradă. La prima vedere, cu greu am recunoscut Oradea, așa cum o știam din copilărie. La a doua, m-am rătăcit și mai abitir, într-atât de schimbată la față am găsit capitala Crișanei.

De aici, drumul mă cheamă spre Piața Unirii, inima orașului și a Bihorului întreg, cel mai important obiectiv turistic din zonă. Scăpat de furia demolărilor lui ceaușescu, centrul orașului a plătit, însă, până la capăt prețul uitării, pierzând în umbra paraginei o mulțime de clădiri din toate culorile arhitecturii – secession, baroc, clasic, romantic sau eclectic.

La pas, prin lecția de arhitectură art nouveau

Renașterea urbei celor 300 de biserici și palate, așa cum este cunoscută printre cei care se pricep la orașe frumoase, a început aici, în jurul statuii lui Mihai Viteazul, acum zece ani. Eu, unul, când am aterizat în centru, am crezut că am rătăcit drumul și am ieșit din România. Când colo, am găsit un loc ce-mi zâmbește din toate clădirile cu modestia arogantă a unui oraș intrat în circuitul turistic european ca centru al arhitecturii art nouveau.

Peisajul secession, ce desenează fațadele în linii ondulate de piatră și culoare, și-a recăpătat rapid strălucirea odată cu reabilitarea unor clădiri precum Palatul Moskovits Miska, casa Kovacs ori Complexul Vulturul Negru, așezând Oradia acolo unde îi este locul, adică în Reţeaua europeană a oraşelor închinate acestui stil arhitectonic. Spoite în culori vii și placate cu ornamente rotunjite, imobilele ridicate în spiritul Belle Epoque arată precum căsuța de turtă dulce din povestea fraților Grimm. În total, sunt 77 de clădiri înregistrate în listele Comisiei Naţionale pentru Monumente Istorice, centrul istoric fiind așezat pe 21 de străzi.

Comparați cifrele cu orice veți găsi în Bucureștiul de 1.2 miliarde de euro buget anual și veți găsi diferența între cele trei ulițe mizere în care se înghesuie, claie peste grămadă, tot felul de cârciumi și un centru istoric în ton cu bagajul cultural al continentului. Sunt părtinitor? Poate. Dar cred, sincer, că Bucureștiul e unul dintre puținele locuri de pe lumea asta care își alungă cu obstinație stelele de pe cer.

Pe lângă comoara arhitectonică, orașul mai șade și pe o zestre grasă de bun simț, pe care îl simți proporțional cu distanța față de capitală: într-o lume în care nimic nu mai e gratis, oamenii de pe aici sunt amabili, ba îți mai dăruiesc și câte un zâmbet fără să ceară nimic în schimb.

Acolo unde mirajul “Belle Epoque” clătește reflexii de piatră în apele Crișului

O vorbă din bătrâni zice că pământului bun puțină apă îi trebuie. Ei bine, aici și apa-i din belșug. Dintr-un capăt în celălalt al Oradiei, sub umbra edificiilor imperiale își face loc Crișul cel repede, încins cu maluri verzi și sălcii bătrâne care își spală pletele în apele limpezi. Râul ține o groază de pește: de pe oricare dintre cele 11 poduri aruncate peste albie vezi spinări întunecoase arcuindu-se aiurea – știucă, șalău, clean și alte soiuri, ce țin pescarii aliniați pe maluri ca ostașii la apel. E atât de mult, încât trag nădejde că până și eu aș putea prinde măcar un oblete chior ori poate chiar doi într-o zi cu adevărat bună. Aleg să-i iert de data asta și pornesc mai departe prin oraș.

Dincolo de Piață, de-o parte și de cealaltă a râului, casele vechi, ungurești, sunt înșirate pe țesătura de străzi ca niște mărgele albastre, verzi, galbene și roșii. Își îndreaptă, semețe, umerii de cărămidă sub haizașul greu de țiglă și zâmbesc tăcute din roletele prăfuite care ascund ferestrele de ochii trotuarelor.

Să te plimbi printre căsuțele fără etaj, îndesate una în cealaltă ca niște vrăbii zgribulite de ger, e un privilegiu boem. Oricât de înguste, străzile nu te sufocă, ba mai mult, te cheamă și mai adânc să rătăcești în măruntaiele orașului. Oriunde apuci, pășești pe istorie.

Nu mă apuc să vă descriu fiecare atracție din oraș, dar le înșir aici, ca să le găsiți mai ușor atunci când vă va mâna curiozitatea până aici: Biserica cu Lună, Casa Deutsch, Casa Fuchsl, Șirul Canonicilor, palatele episcopiilor greco-catolică, romano-catolică și ortodoxă, Vulturul Negru, Primăria, Cetatea, Biserica Sf. Ladislau, Sinagoga Zion, palatele Moskovits, Finanțelor, Ullmann, Stern, Rimanoczy, Poinar, Bazilica Romano Catolică, Biserica Sf. Nicolae, Bazarul, Teatrul de Stat, casele Adorjan, casa Poynar sau Tribunalul.

  • Piața Unirii

Și mai e și liniștea. Într-atât de apăsată, încât nici nu-i prea greu să-ți rătăcești grijile printre bijuteriile cioplite din piatră în tot orașul. Dacă totuși vă întâlniți cu oboseala, să știți că asfaltul Oradiei nu e brăzdat de gropi ci de linii de tramvai, un obicei căpătat de la habsburgi. Franz Iosef nu știa cu metroul, dar auzise de tramvaie și avea în fiecare oraș mai important din imperiu câte un drum de fier. Aici, veți găsi cu ușurință unul care să vă poarte către următorul obiectiv de pe harta cetății – poate chiar cetatea însăși:

Oradea, un pod tot mai îndepărtat

Pot șterge două decenii parfumul unui oraș din sufletul cuiva? Vă poftesc să nu faceți asemenea greșeală. V-ați găsi umblând aiurea pe străzi de care încercați să vă amintiți, printre oameni străini și clădiri pe care abia le mai cunoașteți. Am fost, pentru o zi, turist în orașul meu natal. A fost frumos să redescopăr un oraș mai luminos decât atunci când i-am întors spatele, dar care, la sfârșitul zilei, mi-a amintit că nu m-a iertat. Înainte să plec, am fost să mă întâlnesc cu bunicu’, într-un loc ceva mai liniștit și mai verde decât Gara Centrală, dar n-am izbutit să-l găsesc de unul singur în cele peste 70 de hectare ale singurului cimitir din oraș. După atâta amar de vreme, am colindat aiurea printre miile de cruci până când un gropar amabil și sătul de muncă s-a milostivit de necazul meu și i-a găsit mormântul. Și-am stat din nou împreună, el acolo și eu dincoace, cu o lumânare între noi care-și clipea răsuflarea aprinsă în liniștea cimitirului. Și mi-a crăpat obrazul de rușine. Așa că am să mă reîntorc curând aici, acasă la cealaltă casă, și vă voi povesti mai multe despre Oradea. Și despre Băile Felix, Peștera Urșilor, Stâna de Vale și alte minunății tupilate la poalele Apusenilor, la doi pași de vechea urbe.

E plin netul de fotografii frumoase cu Oradea, eu am pus de pe stalktr.com, ghidlocal.com, oradeaindirect, travelontop, continentalhotels, oradeatravel sau flickr.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inCu traista'n cârcă

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!