Skip to content

Dâmboviţa, săraca fată bogată de la poalele Bucegilor

Cum laşi în urmă toată mizeria înecăcioasă a Bucureştilor şi apuci, dintre toate ieşirile capitalei, pe al şaptelea drum de asfalt cu pretenţii naţionale, această via sacra a legumelor de orice fel, vei păşi în câmpia nesfârşită a Dâmboviţei.

Oameni frumoşi, locuri de poveste

Este un loc în care o grămadă de oameni se odihnesc din greu cinci zile pe săptămână pentru a reuşi să stea de pomană un weekend întreg, în faţa caselor sau prin cârciumi, de unde provoacă eternitatea la o tablă şi un pahar de vorbă. Aici, după-amiezele se îneacă în lene şi repaos, iar bourbonul de Dâmboviţa animă nopţile cu leşinuri, bătăi şi drifturi în ţărână.
Băjeţii ştiu prea bine că, dacă nu s-o face recolta pe seceta asta, tot vor avea cu ce stinge necazul: tăria de corcoduşă promite un an fantastic targetului rural, cu beții, abuzuri şi delirium tremens.

Pădurea fără copaci şi râul electric

Lângă Tărtăşeşti, o pădure verde fură orice ochi neavizat, căci, în realitate, e doar un şiret de lăstăriş întins de-a lungul şoselei, printre care, la o privire atentă, se văd ogoarele oamenilor. Odinioară stăpâni ai locului, Codrii Vlăsiei s-au mutat, uşor-uşor, în sobele, gardurile şi tâmplăriile sătenilor. Aici, localnicii s-au bucurat din plin de învățăturile comunei primitive, mânuind cu dibăcie toporul prin pădure, până au lăsat locul neted si întins ca-n palmă. Apoi şi-au luat palma şi au pus-o la fund, lăsând buruienilor pustietatea curățată cu atâta trudă şi desfrâu. Dintre căprioarele care odinioară cutreierau pădurile, cred că a mai rămas doar cea de pe stema judeţului. Sau poate că nu. Pictată pe o bucată de tablă, parcă nici ea nu mai paşte liniştită, în plină febră a fierului vechi.

Puţin mai la vale, râul Dâmboviţa se scurge timid, ca o iederă umedă, printre tarlalele cu varză şi cartofi, sub privirile agere ale țăranilor veşnic flămânzi. Curentată, plăsuită şi scărmănată în toate găurile pe unde îşi mai ascunde peştii, Dâmboviţa îşi suflecă mândră malurile şi merge mai departe, ca o fătucă orfană şi batjocorită ziua’n amiaza mare. Argeşul udă şi el aceste meleaguri, plin de curent electric precum transformatoarele de la Porţile de Fier. Pescuitul sportiv la acumulator şi carbid se practică şi pe Ialomiţa, un alt râu unde îţi poţi încărca, la propriu, bateriile.

Multă lume, puţini oameni

Drumul mă poartă prin comune, unde, priviri curioase, chiar disperate, mă încolţesc de pe margine. Weekend de weekend, tot păsăretul din curţile oamenilor se mută la şosea, aşteptându-şi sfârșitul în portbagajul unui suflet înfomentat. Bibilici chelioase, găini obeze şi gâşte ciufulite se înghesuie la mezat în colivii de peruşi, unde se bronzează, până în pragul delirului, sub soarele sălbatec de câmpie.

Căluţi costelivi, hrăniţi cu jar, paie şi bătaie la umbra indiferenţei colective, îşi trag caravenele de ţigani Nicăieri, niciodată, nu am văzut atât de mulţi cai cocârjaţi de bătaie şi foame, ca în comunele de p-aici. Sunt metastazele unui cancer local ce se propagă cu viteza prostiei înmulţite cu sărăcia, la pătrat.

E un film de groază, cu soundtrack pe măsură: nebunia lui Salam îmbâcseşte văzduhul cu duhoarea auditivă specifică zonelor intelectual-sinistrate, urlată din tot soiul de plămâni electrici cocoţaţi pe garduri şi acareturi.

Slalom printre beţivi, cocalari şi sinucigaşi

Pe lângă localnicii care îşi văd liniştiţi de treburi, mai sunt câteva specii de umanoizi care pun la grea încercare reflexele şoferilor. Avem beţivi, care se bălăngăne aiurea la marginea trotuarului, căutând mereu să surprindă drumeţii cu un plonjeu la roata maşinii. Buba e că nu poţi şti niciodată pe care parte a bordurii aleg să leşine, uneori la umbra gardurilor vecinilor, alteori pe asfaltul fierbinte şi primitor de pe carosabil, în funcţie de direcţia vântului, de ghinion sau de experienţa beţivului.

Mai sunt sinucigașii, prinși ca într-un purgatoriu intre cele doua sensuri, calare pe parapetii despărţitori. Hipnotizaţi de chemările neamurilor de pe margine, vor ţâşni de acolo când ţi-e lumea mai dragă, în urletul plâns al frânelor maşinii. Celelalte provocări vin din hanglia, au câteva clase de gimnaziu şi volanul pe dreapta, înjură şi ameninţă ridicând volumul direct proporţional cu dimensiunea stolului din habitaclu. Politically correct? Sictir!

Deasupra tuturor se ridică metropolele judeţului – Târgovişte, Titu, Moreni şi Găeşti, veritabile citadele unde cultura şi economia se zbat, umăr la umăr, într-un perpetuum mobile al sărăciei postdecembriste.

Un mare Like pentru babele din piaţă şi cele din Bucegi

 Despre părțile bune ale locului vorbesc tarabele din pieţele bucureştene, încărcate cu varză de Brezoaele, cartofi din Lungulețu, ardei, castraveţi, şi roşii de la Moara Vlăsiei, Răcari şi Băleni. Mulţi gospodari, niciodată destui ca să ţină în cârcă oceanul social de buruieni ce năpădeşte vecinătatea de nord-vest a Bucureştiului.

Dincolo de Târgoviște, peisajul cocoşat în dealuri sălbatice din zona Tătăranilor, Voineştiului sau Alunişului arată paradisul submontan de pe celălalt obraz, ceva mai subţire, al Dâmboviței. Mai pui o haină pe tine şi, cu o lanternă mai acătării, orbecăi prin galeriile întortocheate ale peşterilor Ialomiţei, Urşilor şi Râteiului. Dacă tot sunteţi în zonă, căutaţi-vă şi de chei, căci cele ale Tătarului şi Zănoagei deschid peisaje ca-n Austria, la preţuri de Elveţia şi drumuri ca la noi J

Tot aici, găsim şi masivele Bucegi şi Leaota, cei mai bătuți coclauri din România, pentru care mai-marii județului se ceartă de zor cu omologii din Prahova. După 15 ani de păruială interjudețeană, babele, sfinxul şi toată cohorta de megaliți au rămas, ca și pe vremea dacilor pe care câţiva oameni serioşi îi tot caută pe sub ele, în grija paternă a Bucegilor. Poate-i mai bine aşa.

Am tras linie şi-am ieşit pe plus

All in all, Dâmbovița rămâne un labirint care trebuie luat la pas pe toate treptele de relief, plin de drumeții sălbatice, bunătăți alese şi locuri magice, mai toate ascunse sub o pâclă de nerozie, delăsare și mârlănie. Pescuiţi râurile, mâncaţi legumele delicioase, călăriţi dealurile şi munţii precum căprioara care paşte pe stema judeţului și veţi descoperi o Românie în miniatură, ce vă va scoate, în banii unei excursii de-o zi, din praful capitalei.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inCu traista'n cârcă

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!