Skip to content

Milă mi-e de Bigăr, dar de celelalte comori ale Nerei mi se rupe inima

Tocmai când dictatura bicefală Arsenie Boca-Tony Poptămaş părea să intre pe făgaşul veşniciei în social media, zbuciumul unui râu izvorât din Semenic a ieşit din anonimat prin lentila unui fotograf inspirat, care s-a încăpățânat să privească dincolo de Bucegi, Ceahlău, Viscri ori Delta Dunării. Cascada Bigăr, un peisaj de-a dreptul obişnuit prin munții Banatului, a spulberat potopul de panseuri proptite pe Facebook întru izbăvirea minților mai firave, eliberând feed-urile de sfaturile postume ale celebrului călugăr şi de clişeele lui Tony printr-o (nemeritată) pomană de PR, din care turismul românesc a obținut, peste noapte, mai mult decât dintr-un sfert de veac de eşecuri guvernamentale.

Cascada Bigăr, comoara națională prăbușită în lacrimile onlineului, a devenit cunoscută abia după ce băieții de la The World Geography au pozat-o, iar cei de la Huffington Post au zvârlit-o pe mainstream și va rămâne o bornă a ignoranței și a ipocriziei turismului neaoș. Dincolo de frumusețea colosală, pentru românașii pasionați de drumeția auto, marele avantaj al cascadei era poziția la șosea, care a permis selfieurile de lângă portiera mașinii, în drum spre cârciumile presărate la poalele Munților Aninei.

Păcat de ea, păcat și de toate celelalte comori presărate ceva mai sus, pe Cheile Nerei, care s-au prăbușit de multă vreme în lenea și ignoranța turiștilor.

Dacă sunteți dispuși să cheltuiți ceva mai mulți bănuți decât un weekend prelungit într-o capitală europeană, vă propun o excursie de câteva zile, care taie Oltenia, se odihnește la Cazanele Dunării și continuă, cu o scurtă oprire în Pompeii României, la ruinele Băilor Herculane, în Banat, cu deschiderile lui rupte din poveștile cu zâne, unde găsim și Parcul Național Cheile Nerei.

Aici veți scoate din desaga concediului vreo trei zile ca să apucați să trageți adânc, în piept, aerul tare al Semenicului. Exploatați cu încredere și darul mersului, pe care l-am primit încă de la naștere, iar dincolo de Bigăr, drumul vă va purta prin chei săpate în calcarul muntelui –  Valea Nerei, Valea Minişului, Valea Beiului, Valea Şuşara, Valea Ciclovei, Valea Vicinicului, Valea Oraviţei, Valea Cremeniţa – și cascadele Beuşniţei, Șușara, Cârşa, Văioaga, Moceriş, Vicinic, la alegere, după cum vă lasă picioarele și timpul.

Ascuns într-un ocean de copaci, Ochiul Beiului clipește magic lângă cascada Văioaga, într-un peisaj care amintește de suprarealismul lui David Linch. Pădurile aerisite de fag, carpen și frasin aleargă risipite de-a lungul cheilor și duc tot mai sus, spre La Tunele, un șirag de bolovani prin care te poți plimba cu grija viperelor ce colcăie, de altfel, întregul cuprins al Banatului (grijă mare, vaccinul anti Covid nu vă apără de târâtoarele astea).

Ceva mai încolo, Cascada Moceriș, sora mai puțin cunoscută a cascadei Bigăr, duce mai departe farmecul travertinului inundat de apă și smaraldul mușchiului de pădure care au așezat zona în topurile internaționale ale minunilor naturii. Cascada e tot acolo, doar că nu ne face cu mâna de la șosea ca surata ei proaspăt surpată. Alunii presărați pe marginea traseelor cresc poame și șerpi deopotrivă, ceva mai puțin letali decât viperele, așa că mângâiați cu privirea și acoperișul verde al pădurii. Cea de-a treia cascadă care mi-a furat inima este Șușara, ceva mai înaltă și mai singuratică, pentru care am țopăit șotronul peste pietrele spălate de apa ei, ca să fac o poză de pus în ramă.

Dincolo de peisajele magice ale locului, comuna Sasca Montană rămâne una dinte așezările ce merită vizitate, un ghem de ulițe cioplite în munte care mi-a lăsat urme pe suflet. A fost ridicată de mineri, căci subsolul e sfredelit ca un șvaițer încă de pe vremea romanilor, după aur și alte bogății, iar guri de galerii antice veți găsi inclusiv pe traseele turistice din Rezervația Cheile Nerei Beușnița.

Nu vă luați rămas bun de la Banat înainte de a vă scălda ochii în comoara UNESCO de la Rudăria, cea mai mare rezervație mulinologică din Europa de Est. Mai pe românește, 22 de mori de apă, încă funcționale, învârt de zor în comuna Eftimie Murgu, un loc de poveste care amintește de poveștile cu bunici și zâne.

Un alt obiectiv pe lista este calea ferată Anina-Oravița, care avea, încă de acum 150 de ani, 14 tunele pe primul traseu montan al CFR. Este extraordinar, mai ales că infrastructura noastră nu a mai făcut salturi spectaculoase în veacul și jumătate scurs de la inaugurarea ei.

Din Banat, puteți face un ocol prin Defileul Jiului, infinit mai ofertant decât Valea Oltului și a plângerii rutiere. Nu ratați o vizită în reduta Huniazilor, Sarmisegetusa este și ea în ofertă, ba chiar și mănăstirea Prislop, dacă vă mai lungiți plimbarea cu o zi, apoi puteți reveni în capitală cu un bagaj de amintiri și telefonul plin de poze pentru vecinii de Facebook. Drumul spre București trece pe la Târgu Jiu, unde vă așteaptă comorile lui Brâncuși, printre puținele care n-au apucat să vadă Parisul. Apoi, undeva în măruntaiele Vâlcei, veți găsi o cascadă aidoma Bigărului. Mai precis, în Parcul Național Buila Vânturărița, lângă Schitul Pahomie, ascunsă în Munții Căpățânii, unde curge, în ritm cu timpul, cascada Izvorul Frumos. N-o ratați, dacă mai aveți bocanci de o drumeție, căderea de apă este trasă la indigo cu surata ei din Banat – în vremurile ei mai bune – , iar pădurile virgine de aici ascund trasee spectaculoase.

Coborâm la mașină și pornim spre casă cu grijă, căci Mănăstirea Horezu și atelierele de olărit învârt poezia lutului pe traseul de întoarcere și ar fi păcat să le săriți în goana spre haosul urban. Apoi, autostrada vă va aduce negreșit înapoi în peisajul cenușiu al capitalei.

Surparea Bigărului a lăsat România mai săracă, fără doar și poate, dar aceste evadări vor aduna, în portbagajul cu amintiri, multe alte minuni ale naturii, ceva mai greu accesibile și prea puțin cunoscute. Totul este să vă plănuiți excursiile și dincolo de zonele înecate în mașini precum Valea Prahovei, desenându-vă propria hartă turistică a României. Abia atunci veți înțelege cât de bogată este țara noastră și câte minunății ne așteaptă în umbra gloriei efemere a Bigărului, dincolo de granițele geografiei de FB checkin.

Have fun!

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inCu traista'n cârcă

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!