Pe la cinci şi ceva, când bezna începe să spele mizeria metropolei, încalec maşina şi pornesc în forţă pe bulevard, spre centru. O dată în an e Crăciunul, aşa că mă scarpin de câteva ceasuri libere şi socotesc că împuşc două raţe cu aceeaşi cheltuială de timp: merg la târg şi, în drum, mă delectez cu iile electrice înşirate pe Magheru ca rufele la uscat.
Doar că socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg. Nici măcar în iarmarocul Moşului.
Despre oameni şi maşinile lor multe
Degeaba îmi fac cu ochiul semafoarele pe Mihalache, că la Victoriei începe prăpădul. Număr la maşini şi nu se mai termină, coloana e mai lungă decât postul Crăciunului şi cred, sincer, că toţi ceilalţi un milion de şoferi din Bucureşti mi-au aflat secretul şi se ţin după mine.
Coada se lungeşte de aici până la Parlament şi roată împrejur, aşa că, până la Romană, ochii îmi beculesc deja în ritmul ornamentelor de pe stâlpi.
Clipocim, beculim şi deloc nu ne clintim. De undeva, din spate, răsare o maşina de poliţie, sclipind din girofare ca bradul de Crăciun. Suntem salvaţi? Salvaţi pe dracu’! O văd cum se aruncă în ghemul de maşini, cârâie sirena şi o zbugheşte pe contrasens. Scapă cine poate.
Trei sferturi de oră zboară ca ochiul mortului şi simt cum îmi creşte barba deodată cu lacrimile.
În jurul pieţei e pelerinaj. Pentru că la Universitate aveam şi metrou şi parcaj subteran, i-au mutat Moşului cartierul general tocmai în faţa parlamentului, ca să îl ardă la sentiment sacrificiul pedestru al creştinilor.
Orbitez de câteva ori măgăoaia de beton până trag lozul cel mare şi găsesc, cu mare noroc, un loc de parcare acolo unde nici măcar nu era. Adică într-o curbă, unde mă şi aşez, cu grijă să nu blochez vecinul de contravenţie.
Peste drum, sătui de monotonia parcajelor de asfalt, românii iau cu asalt feliile de gazon înşirate de-a lungul căşii poporului. Ţăranii de oraş îşi parchează căruţele aşa cum cere tradiţia, adică pe iarbă, ca să nu murdărească asfaltul.
O fi Dacia regina şoselelor, dar sigur nu şi a spaţiilor verzi. Pe 13 septembrie, un suv tocmai ce i-a întins miovencei o şufă de ajutor. Hărăbaia trăgea ca boul la jug, victima patina cu disperare în nămol, iar gazonul se topea sub ignoranţa ţăranului chitit să parcheze taman lângă crâşma unde se adapă.
Gloata
În târg, sunt cozi peste tot. Coadă la intrare, la toalete, la dat bani, coadă ca să te aşezi la coadă. E coadă şi să ieşi din târg, parcă mai grasă decât aia pentru intrare.
Dragonul cel roşu şi-a revărsat comorile în faţa parlamentului. Un labirint de kitchuri sclipeşte la umbra mamei prostului gust, turnul de ciment şi iluzii al babiloniei din mintea lui ceauşescu.
Mă adăpostesc în singurul loc pe care îl văd mai ocolit de lume. Taraba cu măşti tradiţionale de Crăciun. Ăştia nu vând de-ale gurii, aşa că nici dracu’ nu se opreşte aici. Un loc numai bun să îmi trag sufletul.
Mi-e sete. Ce coincidenţă! Şi altor zece mii de oameni, fix în acelaşi timp şi în acelaşi loc. S-a lungit coada de parcă Iisus însuşi a coborât între muritori şi împarte vin fiert la standul de la intrare.
De pe scenă, nişte unii ţipă la noi. Nu-i cunosc, nu cred că-i cunoaşte nimeni de pe aici aşa că, imediat ce îşi termină cântecelul, le strig civilizat să plece acasă că ţin scena ocupată. În zadar, repertoriul continuă cu alt hit
În inima Bucureştilor, spiritul Crăciunului trăzneşte a prăjeală şi maioneză. În jurul bucătăriilor de campanie, oamenii roiesc ca muştele şi se ghiftuiesc pe unde apucă. Burgeri, pastramă de berbecuţ, seafood şi alte delicatese tradiţionale împodobesc oriental târgul de Crăciun. Un globetrotter rătăcit s-ar simţi ca la el acasă, pe străzile de oriunde.
Casa lui Moş Crăciun e un pod prea îndepărtat. Degeaba dau din coate, cu cât mă zbat mai abitir, cu atât mă scufund mai rău în gloată. Moşul e asediat din toate părţile, gardurile jandarmeriei #rezistă sub elanul bunicilor şi nepoţilor, aşa că abandonez efortul şi bat în retragere.
Cei mai inspiraţi împing la cărucioare, vai şi amar de cel ce le iese în cale. Ăştia nenorocesc glezne, calcă bătături şi se împing în rotule, deschizând culoare printre geci ca o brigadă de cavalerie. Mă ţin după unul ca taximetriştii după ambulanţe şi, în câteva minute, am traversat juma’ de târg.
La ieşire, prăpăd. Şuvoiul de creştini care dau să iasă izbesc frontal valul de newcomeri. Pe linia de finish, sau de start, depinde din ce parte a exodului o abordezi, doi pensionari se iau la harţă, desenând ameninţător cu sacoşele prin aer.
Aţi văzut vreodată bâlci fără bâlci?
Disputa pivotează în jurul unui fapt deosebit de gravissim şi anume întâietatea pe poarta iarmarocului lui Moş Gerilă. El e mai bătrân, ea mai femeie şi aproape doamnă, aşa că discuţiile se învârt în cerc precum câinele după coadă. Moşneagul, din cale-afară de rablagit dar pedant nevoie mare, dă semne de oboseală sub oprobriul acolitelor damei. Corul de bocitoare face bâlci chiar înainte de a călca pragul onorabilului stabiliment.
Pe margine, oamenii îşi dau cu părerea şi împart dreptatea după cum au învăţat la televizor. Cum în orice criză se piteşte oportunitatea, ochesc un culoar pe lângă ei şi scap din meleu, profitând de subţirimea trupului.
Trag aer în piept, mulţumesc Cerului că m-a scos din necaz şi purced spre maşină.
Ce bine ca nu l-am blocat pe ăla de lângă mine la parcare. A plecat ca boierul şi în locul lui a tras un bou care mi-a dat şah-mat din două mişcări de volan. Noroc că nu şi-a lăsat numărul în geam, altfel plecam mai repede şi pierdeam şansa de a-l aştepta în frig.
Greu la deal cu boii mici, mai ales când e plin de vite în jurul tău.
Moşule, data viitoare te aştept în ospeţie, că acasă la tine petrece tot oraşul, claie peste grămadă. Parcăm renii pe balcon, sania în subsol şi aşteptăm liniştiţi să treacă primejdia de pe străzi.
Foto: de la firul mulţimii n-am izbutit să surprind magia iarmarocului, aşa că pun una de pe pagina de Facebook Bucharest Christmas Market
Be First to Comment