Skip to content

Unde nu-i bărbăţie, vai de credinţă

Poliţistul care a pipăit doi copii într-un lift din Drumul Taberei, dibuit peste noapte cu ditamai răbojul de scamatorii pedofile, a fost decorat în 2012, de preşedintele României, cu medalia ”Bărbăţie şi Credinţă” – însemne de pace (adică pentru civili). Pe vremea aia, nişte unii îi băgau sub preş isprăvile-i bolnave de pedofil ordinar, cu talentul iosefinian al unui burlac înecat în propriile deşeuri.

Şi totuşi, pen’ ce a căpătat medalia?, o să vă întrebaţi. Zice la gazetă, negru pe alb: pentru că a participat la deszăpezirea din iarna precedentă.

Practic, a fost decorat pentru fapte de vitejie pe care, de altfel, eu unul le-am săvârşit ani la rând, cu lopata la picior, când parcam la bulevard şi scoteam maşina de sub nămeţi doar ca să-mi fac de lucru şi seara, la întoarcere.

Si acum vine o alta poveste despre un mai vechi beneficiar al medaliei, în versiunea asortată la haina militară.

Tot cu zăpada se lupta şi el, doar că se întâmpla în 1941, undeva pe frontul de est, iar pe lângă omăt a mai avut câte ceva de biruit pe-acolo: frigul, foamea, soldaţii de vizavi şi alte beneficii ale traiului din linia întâi.

Spre exemplu, în timpul unui atac inamic, şi-a pierdut toţi camarazii din tranşee şi a rămas oarecum singur să urmărească focurile de artificii şi colindătorii cu balalaice care ţopăiau fericiţi sub ochii lui. Dacă tot rămăsese ultimul martor din avanposturi şi îl măcina plictisul singurătăţii, s-a apucat să numere, în metri, lungimi şi înălţimi, dirijând focul artileriei fix peste ruşii din faţa lui. Şi ar fi murit ca un erou, dacă mujicii nu s-ar fi pierdut cu firea. De la obuze, să nu ne înţelegem greşit, că el, săracul, îi aştepta în tranşee la fel de singur ca un turist rătăcit în gară la Băicoi în noaptea de Crăciun.

Pentru că a rămas să lupte atunci când alţii ar fi făcut stânga împrejur şi pentru că şi-a umplut vremea dirijând artileria cât să oprească atacul inamic, omul care mi-a dat un părinte şi numele de familie a primit medalia „Bărbăţie şi credinţă”. A mai primit şi altele, dar noi despre asta vorbim azi.

A venit acasă şi, timp de 50 de ani, nici măcar „bună ziua” nu a primit pentru faptele lui, darămite să-i palmeze careva vreo faptă penală.

E vorba de bunicu’, iar isprăvile de arme sunt reale. De fapt, e singurul episod pe care s-a înduplecat să mi-l povestească din războiul acela lung şi greu. Un om bun, decorat pentru o faptă mare.

Două poveşti diferite, aceeaşi medalie „Bărbăţie şi credinţă”.

Azi, am aflat că pedofilul cu cozoroc s-a lipit şi el de medalie. Şi el a jurat să-şi apere ţara. Şi mi-am amintit de faptele de vitejie din nămeţii unde nu îl aştepta niciun duşman. Şi de liftul sordid, luptând să fure copilăria unor prunci nesupravegheaţi.

Când l-au găbjit colegii, avea cazierul bec, iar decoraţia cântărea greu la dosarul de pensie ce-l aştepta după colţ.

Acum, stau şi îmi frec mintea cu o întrebare retorică: câtă bărbăţie mai are un pedofil şi câtă credinţă faţă de patrie poate să arate el, cu lopata în mână, la o ninsoare mai aspră?

Vezi tu, bunicule, poate-i mai bine, totuşi, că nu eşti aici, să vezi cum a ajuns curul cap şi lindicul pârcălab.

Published inNewstrash

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!