Skip to content

Forever young

Dacă stau bine să mă gândesc, 20 iulie acum mulți ani, pe la o mie nouăsute optzecișiceva, oricare dintre ei, că prea arătau la fel, era ceva mai amorțit decât unul mai dinspre mileniul al treilea.

Fără aer condiționat, ambalaje sclipitoare, urlete de mașini, fără internet sau filozofii ciupite de pe telefon, verile se coceau aievea în adierea vântului de la etajele superioare. Liniștea bolnavă inunda planșeele de beton.

Alphaville, Mirabela Dauer, dulapul cel roșu din bucătărie, la care mama ținea ca la ochii din cap, cu stinghiile lui de brad, colonial style, dar mai așa, de cooperativa meșteșugărească, ritmuri leneșe de “sticleeee gooooaleeee” și aerul încă respirabil de la semafoare.

“Forever young”, striga la radio Marian Gold. Nici că-mi păsa, doar abia scăpasem de grădiniță și aveam toate grijile lumii pe cap, mai puțin pe asta cu bătrânețile. Oricum nu pricepeam boabă de engleză.

Parfumul de legume coapte pe aragaz, care urca scările blocurilor de pe bulevard cu sălbăticie, în sus și în jos, până ajungeam să mestecăm, tot cartierul, la salată de vinete și ardei tăvăliți în oțet cu ulei, de dimineața până seara.

Piața 1 Mai, cu pălăria de țigle trasă hoțește, pe ochiul din colțul bulevardului, grămezi de pepeni pe care se cațără muște și mușterii deopotrivă, tarabele rușilor, de unde mi-a luat tata o pereche de ochelari de scafandru prin care intră apa. Erau albaștri ca cerul de iulie. 50 de lei aruncați pe apa robinetului, care mi-a inundat ochii și nările, seara, în cadă, când le-am făcut proba.
Nevermind.

Zile aprinse, de vară, cu cheia de gât și nimic de făcut. Străzi goale în lumina amiezii.

Pe la patru după amiaza, dădea drumul la mașina de vată de zahăr, pe Zablovschi. O minune a tehnologiei, adusă dracu știe cum de vreun camionagiu inspirat și îmblânzită într-o curte sordidă din spatele blocurilor de pe strada Turda. Trei lei bățu’, niciun șfanț mai jos. Era loc și de ceva discount cu două la cinci leuți, dar hainul ăla nu s-ar fi învoit pentru tot marketingul din lume.  

Ai grijă să nu-ți rupi tricoul!, răcnea tata de la geamul bucătăriei. Ceaușescu nici nu voia să audă de consumul nestăpânit, așa că hăinuțele decente se găseau cu mare strădanie.
Patru etaje mai jos, cu fălcile pline de ițe de zahăr, asudam călare pe un portbagaj de dacie. Tot alea cu husă erau mai bune, că nu ni se lipeau piciorușele asudate de tabla încinsă. Noi chibițam, proprietarii urlau de la geam că nu pe limuzine, că vopsea, că bani, că dracu’ să le ia, că tot niște dacii defecte erau.

Țaca pe surprize, cartoane și abțibilduri, cinci la cinci cu porțile din ce găseam prin preajmă, v-ați ascunsea, pac-pac și gardiana zece, până omoram ziua de tot.

Seara, îmi spălam cu apă rece cojile rupte de la genunchi și urlam de bucurie când tata mă tampona cu spirt. Apoi am descoperit rivanolul, iar bubele n-au mai fost niciodată la fel.

Apoi am crescut și am aflat că-s bube, pe lumea asta, pe care nici măcar rivanolul nu le curăță.

Parcă nici verile nu mai sunt ce erau odată, dar nici eu nu mă mai ridic pe vârfuri ca să ajung la butonul liftului.

Forever young
I want to be forever young
Do you really want to live forever?
Forever, and ever

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inAmintiri de pionier

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!