Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul?

Un țăran beat de putere prăbușit în cârciuma istoriei care uitase să-l dea afară la sfârșit de program, câteva labirinturi urbane de beton unde gloanțele de AKM și PSL faceau prăpăd din mâinile atâror necugetați, o gașcă de nomenklaturiști înfierând chiar mâna care i-a hrănit peste douăzeci de ani, lacrimile părinților spălând sicriele crude, lovitura de stat, primii fulgi de zăpadă în Piața Revoluției și, în locul baricadelor, primele camioane de blugi, banane și jelibon la fiecare colț de stradă. Decembrie ’89 a umplut străzile de speranță, după care s-a topit ca zăpada mieilor.

Apoi, tăcere și uitare. Și zero terorişti, după 32 de ani de căutări sterile. Doar cruci, multe, minciuni complice şi niciun vinovat.

Veşnică recunoştință celor care şi-au cerut libertatea în stradă. Ei au învins. Alții, au înfrânt.

Poate că ar fi ieșit altfel, atunci sau mai târziu, dacă şi mulți dintre noi ar fi fost altfel, dacă nu atunci, macar acum.

Trei decenii mai târziu, tragem linie și rămânem cu nimic. Vae victis!

Revoluția a ținut câteva zile, pe străzi și o noapte, pe baricade. În ianuarie ’90, cu burțile pline de banane și pulpe de pui, românii îi colindau viață lungă şi ani mulți, sănătoşi, ultimului mare tovarăş, la adunările muncitorești menite să păzească noua orânduire de pericolul golănimii reacționare.

Aştern mai jos câteva dintre sloganurile pe care, astăzi, puțini dintre noi mai recunosc că le-au strigat, în gura mare, în iarna vrajbei noastre:

„Ștampila trandafir este al libertății gir”

„Iliescu nu ceda, muncitorii toți te vrea!”

„Soarele răsare, Iliescu-apare”

„Iliescu să fii tare, cum a fost Ștefan cel Mare”

„Iliescu vom vota, fără kent, dolari, cafea”

„Iliescu e român și are sufletul bun”

„Noi suntem uniți, nu suntem plătiți”

„Moarte intelectualilor! ”

„IMGB face ordine”

„Nu ne vindem țara”

„Iliescu nu ceda, țara te va apara! ”

„Liberali si țărăniști, puneți mâna și munciți”

„Noi muncim, nu gândim”

Așadar, Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul? (Marcu 8:36)

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită. Şi dragostea lor şi ura lor şi pizma lor, de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare (Eclesiastul 9:5-6).

Să nu uităm! Niciodată!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: