„De ce vă vindeţi jucăriile?”
„Ca să achite mama facturile. N-avem încotro“
Dacă ați trecut vreodată prin Roman, în drumul spre Bucovina, veți înțelege de ce două copile au ajuns să-și vândă o bucată din copilărie, bruma de jucării, pe un colț de pătură la marginea străzii.
Drumul dintre capitală și una dintre cele mai frumoase regiuni turistice ale Românei este presărat nu numai cu sute de cruci, dar și de câțiva dintre polii sărăciei din România – Adjud și Roman, două orășele în care bogăția de altădată se coșcovește pe zidurile roase de timp ale conacelor vechilor moșieri și industriași. În ambele orașe, România anilor ’90 a înghețat în timp, sărăcia uscând și mai tare pătura vulnerabilă a comunității, acolo unde robinetul de investiții a secat.
Monitorul de Neamț ne arată doar un strop din acest ocean de tristețe, în care două copile își rup din copilărie ca să răzbească încă o zi într-o lume unde goana după performanță și return of investment i-a lăsat în urmă pe cei mai puțin norocoși dintre noi. Povestea e șiută și omniprezentă – șase frați, un părinte bolnav, captiv în sistemul de sănătate și el suferind, iar celălalt într-o cursă mereu pierzătoare cu ziua de mâine.
Într-o lume care descoperă tainele turismului spațial și armamentul hipersonic, România încă mai ascunde, între granițele sale păzite cu rachete high-tech, bucăți din lumea a treia: peste 150 de mii de copii se culcă flămânzi, trei din zece trăiesc sub pragul sărăciei, iar șansele să sfârșească înainte de vreme sunt duble față de media UE. Sunt cifrele unui eșec la nivel de țară, al fiecăruia dintre noi, votanți și votați, bogați și săraci, țărani sau orășeni, simptomele unei națiuni tot mai fragmentate de visurile înecate în nevoile de bază.
Foto și mai multe detalii: Monitorul de Neamț
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment