Lung a mai fost drumul de la brazii sifilitici pe care îi vindeau ţiganii, la negru, într-un decor stropit cu zloată şi cetină moartă, la apusul epocii de aur, până la pomul cel falnic dibuit cu mare noroc şi pricepere în curtea unui magazin de ciocane, cuie şi molozuri, treizeci de ani mai târziu.
Dar i-am promis un brad mare de tot, care să umbrească amintirea unui an pierdut, şi trebuia să mă ţin de cuvânt.
Anul ăsta m-am mişcat mai greu, că greu a fost pe de-a’ntregul, din februarie încoace, şi nici măcar bradul n-am fost în stare să-l iau din timp. Erau, deja, trecute 15 ale lunii când am rabatat bancheta, am zvârlit din maşină tot ce ocupa spaţiu aiurea şi am pornit cu inima strânsă spre marginea de nord a oraşului. Altă dată, brazii buni se topeau înainte să descalece Moş Nicolae, aşa că nu mai trăgeam mare nădejde la ceva decent, dar, măcar o dată în pandemie, am avut un strop de noroc.
– Să trăiţi bine, domnilor! Un brad aşa, mai mare şi mai bogat, se găseşte şi pentru mine p’aci?
– Ziua bună, şefu’, mormăi jupânul brazilor, iscodind alene mormanul subţire de pomi care sprijinea gardul.
– Hai cu un brad mai acătării, bossule, că nu rămân dator, să moară spiriduşii dacă te mint!
– Gata, şefu’, se activă dealerul de cetină, am unu chiar aici, îl ţineam pentru un domnişor aşa, ca matale.
Şi scoase, anevoie, de sub morman, un pom gras şi înalt sub care bietul geambaş de brazi se bălăngănea ca un pendul.
– Stai aşa, dom’le, că io tre’ să intru cu el în casă, nu-l aşez sub cerul liber. Nu-l vezi că-i aşa de mare, că plânge o primărie după el? Dracu ştie ce piaţă publică rămâne fără brad, anul ăsta, din cauza mea.
– Şefu’, nu există! Ăsta e cel mai piesă de pe piaţă, garantat, are numele tău pe el!, gâfâi lucrătorul plin de ace şi răşină şi foarte customer oriented.
– Bossule, ăsta-i de făcut căpriori, nu de împodobit, tre’ să sparg tavanul ca să-l proptesc în sufragerie.
– Iei din vârf şi ăla e, mergi pe mâna mea!
– Ok, chief, mă predau. Dă-i drumu’ pe toboganul cu plasă şi îndeasă-l în maşină, că mă leşină la spate numai când îl măsor cu privirea.
M-am întors acasă cu inima strânsă şi uitându-mă, la semafoare, să nu mă ia la ochi vreun activist eco. Căratul de la maşină la lift m-a uscat de puteri ca drumul Golgotei, dar n-am găsit niciun creştin să împart povara. Când m-am văzut cu el în casă, am făcut trei cruci mari şi am scuipat în sân.
Greul acu’ începe. E atât de bogat, încât au loc acolo trei familii de veveriţe cu tot cu ecosistemul aferent. I-am luat vârful, m-am spetit să-l prind în suport ca un martir, iar când am dat drumul legăturilor, a umplut juma’ de living.
Până seara, crengile s-au aşezat frumos, dar s-au golit şi de păianjeni şi alte insecte dubioase, care au ieşit din hibernare şi se învârteau, năuce, pe covor.
Apoi, cu muzica lui Moş Crăciun umplând ce a mai rămas din cameră, am început să-l ferchezuiesc. Mai puneam un glob, mai pişcam cu papucul o gânganie, mai trăgeam câţiva metri de becuri isterice, dar noaptea se lăsa tot mai grea şi tot nu se mai pridideam cu împodobitul, că înghiţea ornamentele ca un balaur nesătul. După 30 de metri de instalaţie, când l-am băgat în priză, mi-a umplut balconul de lumini roş-albastre, ca parcarea de la Urgenţă, iar globurile s-au terminat înainte să-l dichisesc şi în spate.
La culcare, un gând rău a început să-mi dea târcoale ca o soacră bătrână – cum dracu’ îl mai scoţi din casă, în ianuarie, deşteptule, după ce l-ai slobozit din chingile plasei şi se va usca aşa cum îl vezi de gros? A doua zi, mi-am stors creierii într-una, dar răspunsul încă se mai ascunde undeva printre crăcile de jos, unde nu biruieşti cu privirea, nici cu gândul.
Însă m-am ţinut de cuvânt, iar Moş Crăciun îi va lăsa darurile sub ditamai bradul, aşa cum a plănuit mai bine de jumătate de an de izolare, şcoală online, excursii în anonimat şi alte bucurii din epoca covidului. Noi să fim sănătoşi, că le-om duce pe toate. Chiar şi bradul, jos, când s-o usca, deşi ultimele măsurători nu prea îmi dau speranţe.
Noi, #băjeţii.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment