Despre oameni și știuci

Fir împletit din opt cosițe, ca la fetele de măritat, strună de 39 de kilograme, linguriţă Rublex, de n-a mâncat ştiuca de Bolintin neam de neamul ei. Băţul e Shakespeare, de colecţie, made în England acum 30 de ani, pe vremea când în Anglia încă se mai făceau lucruri, mulineta a traversat oceanul tocmai din Japonia. În zadar. Nu vrea şi pace. Pe fundal, Neluță Neagu trage un „Constantine, Constantine” de tremura stuful. Broaştele orăcăie după el, măcar că e Sânt’ Gheorghe şi mai e de-un prășit până la sfinţii împăraţi.

Schimb cu un DAM de 40 de grame. Pe asta nici nu tre’ s-o muşte. Dac-o nimeresc în cap, moare pe loc. Nimic. Dau roată bălţii până fac bătături şi pe suflet, ocolesc o groapă şi calc într-un căcat de vacă. Optimismul meu e la firul ierbii. O cioară cât mine de mare a găsit ceva de-ale gurii şi plescăie ca un pelican doi pași mai încolo.

Cum dracu’ ies în pagubă de fiecare dată?

Râd şi rațele de mine, stau grămadă pe malul celălalt şi plutesc liniştite. Ele au prins deja, le doare-n cur.

Neluță intră pe una mai lentă. Broaştele s-au plictisit şi de mine şi de el. Bag un spinnerbait. Berti, 16 grame, galben pe roşu. Clasic, la sigur, chiar sub luciul apei.

Una mare şi grasă ca un porc a bătut apa mai încolo. Arunc ca disperatul, o dată, de două ori, de câte ori mă ţin nervii. Scârba nu vrea glaben pe roşu. E proastă, n-a citit pe net teoria la răpitor. Nu-i nimic, oi nimeri una mai intelectuală până se lasă noaptea. Sau nu.

Un nor de ţânţari se învârte în jurul meu. Dau din mâini ca miliţianul în intersecţie, dar duşmanii m-au împresurat definitiv.

Mulinez a pagubă. Deodată, ancora prinde ceva. Trag cu duşmănie, din toată ciuda adunată peste zi. Firul zbârnâie, băţul se îndoaie de şale, trag ca boul în jug iar acul se liberează dintr-o dată, zvâcnind ca o rachetă. Cad în cur şi văd linguroiul de 40 de grame cum zboară spre mine. Arunc băţul, îmi înfăşor mâinile pe cap şi aştept prăpădul. Fierătania pică niţel mai încolo. Mare noroc pe capul meu. La propriu.

Schimb tabla, doar am o mie în trusă. Roşu cu albastru pe argintiu, Ministerul Afacerilor Interne style. Place roşul la ştiucă, am citit io pe forum. Să vedem dacă a citit şi ea.

Arunc de câteva ori, mi-agăţ bluza, înjur de tremură salcâmii şi iau o pauză.

Stați-ar pe suflet, că rea mai eşti ca o vădană bătrână.

Cică perseverenţa e mama succesului. Poa’ să fie şi ta’su, la mine e moartă în păpuşoi.

Schimb năluca, schimb şi locul. Degeaba, cumătra simte că tot io-s la comenzi şi nu se dă prinsă.

Neluță e neobosit. Se apucă de-o sârbă, io mă apuc cu mâinile de cap.

Una de cinci, măcar, să am de-un borş, se vaită unu’, mai încolo, pitit ca Rambo în stuf.

Mă gândesc că n-am prins cinci kile de ştiucă adunate, tot anul, şi mă cuprinde disperul.

Soarele se prăbuşeşte de oboseală, io pe lângă el, iar răcoarea mă strânge părinteşte, pe după umeri.

Mă aşez sus, în buza malului înalt. Ştiu bine locul ăsta, am mai eşuat aici. Stau cât mai la margine, că mi-a zis cineva, mai demult, că tre’ să dau tocmai pe partea cealaltă, în stuf.

Îmi iau elan şi arunc din toate încheieturile. Lingura zboară ca vântul, lanseta se duce imediat după ea, că am uitat să trag pick up-ul. Nu mă las şi încerc s-o prind din zbor, ca pescăruşul. O piruetă strâmbă şi mă duc ca un sac de cartofi până jos, sub mal.

Un moşneag care plimbă apa lângă mine mă îndrumă inginereşte:

– Ai grijă, flăcău, că-s opt metri acolo…

– Nu e panică, tataie, io mă înec şi la doi, îi răspund plin de obidă şi mă adun din ţărână.

Moşu’ beleşte ochii ca melcul şi se întoarce în ale lui.

Mă repliez, lansez în forţă şi recuperez în scări. Hai că i-am prins chichirezul. Aici merge mai bine – într-un sfert de oră scot două kile de brădiş. Nici urmă de solzi.

– Ceapă, ulei şi un strop de acreală și ai de-o salată, dacă peştele n-a vrut, se hăhăie moşneagul printre ulcelele lui cu râme şi viermi. A sacoșit vreo cinci caraşi mai îmbrăcaţi şi face pe niznaiul cu mine. Mai dă-l în mă-sa!

Se lasă noaptea, cresc simțitor șansele să scot ochii cuiva cu vreo ancoră. Ceva nu se leagă. Presiunea e bună, solunarul ok, numai eu sunt acelaşi pescar de chiuvetă. Mă predau. Strâng boarfele şi le îngrămădesc în maşină. Bolintinul a înfrânt Shakespeare-ul, Zauberul, Anglia, Japonia şi pe mine în fruntea lor.

Nu-i nimic, data viitoare merg la clean. Abia aștept: am un St. Croix nou, din America, unu’ optzeci până-n cinci grame, scoate singur peștele din râu 🙂

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: