Știrea care va traversa oceanul cu viteza furtunilor de vară este că urbea Calafatului are interlopi. Ce interlopuiesc ăia, dracu’ știe. C-o fi contrabandă cu porumb, taxe de protecție pe carasul de Dunăre sau orice altă activitate demnă de filmele cu Brigada Diverse, mafia calafatului trăiește, zilele astea, mari convulsii de la împărțeala bogăției locale.
Duminică, și-au cărat iarăși pumni, picioare și nu numai, așa că poliția a intervenit în forță. Imiaginile surprinse de la fața locului ne arată un echipaj de poliție format dintr-un polițist, care combate cu strigăte de amenințare și un spray lacrimogen o bâtă hotărât pornită spre scăfârlia lui. Ulterior, apare și un jandarm, care dă din mâini ca rutierii.
Ideea e că, până la urmă, au dibuit cu mare greutate un suspect, de parcă în orășelul ăla cu pretenții de asfalt și wc în capătul holului nu s-ar cunoaște fiecare cu toată lumea. Case closed.
Pe final de an, primarii din țară sunt de neoprit și tare mă tem că or să lase Uniunea Europeană în curul gol cu atâtea proiecte promise prin conferințe de presă.
Prevăd deja triumviratul de centru-sud-est, cu elanul irezistibil al Buzăului, Brăilei și Galaților sau axa Giurgiu-Alexandria-Roșiorii de Vede, această magistrală a prosperității austere din câmpia română.
Noi, ăștialalți douăj’ de milioane, ce să mai zicem? De 30 de ani îi tot acuzăm pe ăia de sus că ne fac viața un iad, dar de la ceaușescu încoace, n-am mai împușcat pe niciunul. Cu timp şi cu răbdare poţi să învingi orice. Chiar și setea J
De cealaltă parte, primarele se plânge de oareșce mașinațini politice și se jură că toți creștinii din Odaia Manolache vor avea apă din oraşul Galaţi.
Ce nu știe cappo-del-primărie este că și Galațiul obișnuiește să moară de sete. Chiar zilele astea, i-a mai crăpat o țeavă veche, semn că degeaba e Dunărea multă, dacă ai muzeu în conducte.
V-am zis, ca să știți cu ce să mergeți la doctor de luna cadourilor, dacă vă lovește boleșnița. Cu bănuții s-au boierit după ultimele măriri de leafă, în schimb vor fi tare strâmtorați la oale, veioze, covoare, electrocasnice și altele trebuincioase omului în casă nouă. Fie ea și de la stat. Aferim.
Tot joi, mașina mea a parcurs fabuloasa distanță de 5.2 km spre casă în doar o oră și nouă minute, dilatând timpul și spațiul dincolo de puterea nervilor mei tot mai plăpânzi, care au plesnit, finalmente, undeva între Victoriei și piața 1 Mai. Așa că bucurați-vă de spațiul cosmic, băi, milionarilor, că după ce o să scoateți vizele pentru stratosferă, o să se umple cerul de români oricând pregătiți să blocheze traficul pe Caleea Lactee.
Dar veștile bune vin de pe centură, târgul volant de curve și câini maidanezi înșirat pe poteca rotundă din jurul Bucureștilor. Ctitoria autostrăzii urbane, travaliul ultimilor doi ani care a zdruncinat din temelii recordurile negative ale drumarilor de pe șantierele noastre, a străpuns câmpurile virane ce stăteau între asfaltul capitalei și visul milenar al autostrăzii de Bărcănești, înfrățind centura Ploieștilor cu blocurile din Colentina. O provocare în toată puterea cuvântului, lungă cât un bulevard de provincie – 3,3 km. Așadar, începutul de autostradă a împlinit faraonica distanță de 62 de kilometri, un start viguros care ne tine în viață speranța că, într-o zi, nepoții noștri vor traversa, cât de cât civilizat, România cea necivilizată. #O_ce_veste_minunată!
Poza e de pe rawmindcoach.com
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment