O dilemă de Crăciun

– Ştii, iarna miroase a portocale, i-am zis, între două globuri.

– Când eram mai mic(!!!), credeam că iarna miroase a iarnă, îmi aruncă un gând, scormonind cu degeţelul prin aer.

Bine că acum eşti până-n grindă de mare, altfel nu ştiu ce mă făceam:

– Nunu, miroase a portocale încă de când portocalele erau un vis de iarnă.

Pun un glob, pune şi el unul. Pică globul lui, ne oprim, încercăm să-l prindem de acea creangă unde nu vrea să stea nici în ruptul capului, până când pică şi ce am pus mai ‘nainte.

Mai stă şi mai cugetă şi iar mă întoarce de unde am pornit:

– Tati, dacă iarna mirosea a portocale, portocalele erau fulgi de nea.

– Şi dacă fulgii de nea nu ningeau, mai era iarna, iarnă, sau doar un şirag de portocale sub bradul de Crăciun?

Sărbătorile tot vin până trec, an după an. Până când? Până ne lasă şi anii şi uităm unii de alţii, pierzându-ne Crăciunul printre amintiri cu brazi şi portocale, oameni de zăpadă şi nimicuri învelite în straie de cadouri. Dacă iarna agită suferinţele trupului, sărbătorile chinuie sufletul, adunând, sub iluzia feeriei ninsă din mii de beculeţe, deziluziile adunate peste an. Noi încă-l mai aşteptăm pe Moşu’, aşa că, pe lângă fulgii de portocale şi iarna cu aripi de omăt, nu mai e loc de filosofat.

Cât m-am luat cu gândurile, s-a cocoţat în pom ca un pui de pisică:

– Pap toate bomboanele din brad ca să nu vină furnicile să pape celelalte lucruri din casă.

Vrednic băiat!

– Păi, şi portocalele?

– Mâine, tati, că nu mai pot cu atâtea bomboane.

Așa că, azi, iarna miroase a ciocolată. Om mai vedea, noi, mâine, ce facem şi cu fructele.

Până atunci, Sărbători tihnite să aveţi, pline de portocale, fulgi de nea şi bomboane în brad.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe: