Nu mi-a fost deloc uşor să dibuiesc o mână de ştiri scutite de numele lui daddy, din titlu până la ultimul punct, dar se vede treaba că, în prag de referendum, familia tradiţională a cronicilor de prin gazete este formată și din alăturări de cuvinte fără de tătuc:
Schimbăm macazul şi urcăm în Gara de Nord, de unde 170 de km până la Braşov costă vreo patru ore din viaţa călătorului. Ori e kilometrul mai lung pe la noi, ori minutele mai scurte, ori dracu ştie, or fi mecanicii mai poeţi, de întârzie la peron ca Luceafărul la fereastră. Câte milioane de ani i-au trebuit luminii să ne-ajungă, tot atâtea minute întârzie, an de an, trenurile CFR. Deci, cât de departe este departe? Răspunsul corect: cât vrea chefereul 🙂
A venit şi acea zi în care, pentru următoarele dracu-știe-câte-luni, ne luăm rămas bun de la nemurile şi prietenii din Crangasi, Drumul Taberei şi Militari, care se vor arăta mai rar la față în centrul oraşului. Calea ferată încă mai taie capitala ca un veritabil zid al Berlinului, pentru că niciun strigăt de libertate slobozit la urne dinspre cele două cartiere-dormitor cu iz de ciment nu a izbutit să surmonteze în totalitate acest obstacol. Așadar, din Crangasi până în Prelungirea Ghencea şi în partea cealaltă, dincolo de Valea Ialomiţei, bucureștenii sunt condamnaţi să-şi petreacă sfârşitul de an aşteptând începutul următorului, suspendaţi în nesfârşite coloane printre hobanele podului Basarab.
De ce? Pentru că, deşi trăim un veritabil desfrâu la volan de vreo 28 de ani încoace, pe lângă Podul Grant l-am mai căpătat doar pe cel de la Basarab, şi ăsta moşit cu mari eforturi de cei trei gospodari care au speriat bugetul capitalei: Băsescu, Oprescu şi Videanu. Îndrăznesc să visez că, dacă fiecare ctitor al podeţului ar fi adăugat la proiect câte o bandă pe sens, aveam, azi, ditamai autostrada peste calea ferată. Aşa, după atâtea mandate, am căpătat doar un pod decent, care nu poate duce cât i-a fost scris în ecuaţia de un milion de maşini a oraşului.
Ar mai fi și metroul din Drumul Taberei, celălalt șarpe de fier care bântuie mentalul colectiv, dar la fel de accesibil precum covorul lui Aladin sau trenul de Hogwarts al lui Harry Potter.
- Dealerul Baghera, arestat după un filaj de aproape un an. În urma percheziţiilor domiciliare de zilele trecute, oamenii legii au găsit acasă la trei suspecţi 20 de grame de substanţe psihoactive.
Adică, după un an de muncă asiduă, baleând intre cadrele cu ciorba cea lungă de la sfârşitul zilei şi vigurosul filaj de provincie, avem continuarea succesului Poliţist adjectiv, cu o captură impresionantă de aproximativ 6.3 grame/interlop. Adică un gram la fiecare trei săptămâni de pândă.
În sfârşit, poliţia a dat o lovitură crâncenă mafiei din Câmpia Turzii, lăsându-i pe Mowgli, Shere Khan şi Baloo să respire cu minţile neştirbite de prafuri americane realitatea strâmbă a dreptului de a fi sărac în mică urbe clujeană.
- 4.3 milioane de români stau degeaba. Din ajutoare sociale și alocații iau cât ar lua dacă ar munci cu ziua.
Pardon, nu stau de pomană. La fiecare scrutin, ies încolonaţi din cârciumi şi dau cu ştampila. O dată, de două, de câte ori trebuie ca să fie bine, să nu fie rău. Aia e: dacă munceau, dădeau cu sapa. Aşa, fac muncă de birou, cot la cot cu morţii din cimitire şi activul de partid.
Eventual, trafic cu maşini de scris automate la sediul PNȚ , poate şi ceva dolari, mărci şi gumă de mestecat.
Cercetaţi, tovarăşi, nu vă opintiţi în evidente, astfel de elemente duşmănoase cresc căței și conturi de facebook, vara, ca să le aibă la protestele din crucea iernii.
Luați și din înțelepciunea ascunsă în tomurile arhivelor naționale. Ia uite ce panaceu la deviaționism dibuise Ana Pauker tocmai în ’53: “numai critica făcută de conducerea partidului şi de întreg partidul m-au făcut să văd drumul prapăstios, oportunist şi antipartinic pe care am mers, să văd vinile şi crima faţă de partid şi popor şi cu toată situaţia în care mă găsesc să vreau cu orice preţ să răscumpăr din ele”.
Vechi şi îngropate? Zice-s-ar ca cei care nu învaţă din greşelile trecutului sunt condamnaţi să le repete. Cum se arată viitorul? Aruncaţi un ochi prin şcolile noastre, răspunsul e acolo…
Două știri din fotbal, mai scurte, că mai mult nu merită:
Între probabilitate şi posibilitate există o diferenţă explicată mult mai bine în manualul de engleză decât în cel de limba română. Dar… școala-i pentru săraki, șmekerii bat mingea pe maidan şi se împiedică în cuvinte.
Play off, play ouţ/aceeaşi echipă, acelaşi rahat. Hai că am făcut şi-o poezie mică-mititică, cât punctajul roș-albilor din acest sezon.
Având în vedere că naţională joacă de doi bani, mă întreb ce aș putea căpăta de ceilalţi opt regi ai junglei. O naţională nouă? Poate de la Moş Crăciun, că Moş Lucescu nu mai vrea să audă de starurile lui Al Shabab, FC Ural, Mainz, Ludogoreț, Crotone, Krylia Sovetov, mai-puțin-universitara Craiova sau fecesebeul lui Becali.
Și una bună, de moral, că toamna e lungă și vine cu vreme urâtă:
Dacă există un Dumnezeu, nenorocitul ăsta va păși spre Iad printre deținuții care i-au trecut prin mână. Încolonați pe două rânduri, de-o parte și de cealaltă a drumului, îl vor ciomăgi fiecare după o metodă perfecționată chiar de torționarii de teapa lui în coloniile de muncă. Pentru cât a torturat și omorât oameni nevinovați în lagărul de la Periprava, punând umărul la distrugerea celei mai frumoase generații a României, jigodia asta nu merită nici iertare, nici cruce la căpătâi.
M-aș opri aici cu știrile, dar nu se opresc ele.
Foto: Historia
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment