„Ce să fie azi?”, este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la perla litoralului românesc și celelalte mărgele înșirate la malul mării. E o abordarea sleită, care se întinde pe nisipul autohton din Năvodari, tocmai până la granița bulgărească.
Păi, ce să fie, mă întreb și eu, orbit de zâmbetul diform al chelnerului asudat. Prețuri de Monte Carlo, meniuri împănate cu șaorme, șnițel(congelat, să nu transpire)/cartofi prăjiți (doo sute de grame)/(eterna)salată de varză, pizza cu ce-o fi rămas prin colțurile frigiderului iar desertul, la tarabele cu porumb și gogoși însiropate.
Mă întreb cum de pot fi atât de puține cârciumile în care nu intru cu inima strânsă, când pe partea orfelină a țărmului bulgaresc, la vreo 30 de km de vamă, unde investitorii germani n-au mai ajuns să taie buruienile, găsești, totuși, tratorii cu meniuri încropite mai mult din ce crește în mare decât în raioanele de produse congelate. Chiar, de ce? Poate pentru că la un calcul simplu, când ai doar o săptămână la dispozitie să te scalzi în nisip, nu mai stai să cauți adevarul absolut printre bube și mucegaiuri și te vei întoarce, invariabil, acolo unde nu te-ai împiedicat de mizerie și japcă, chiar dacă mai cheltuiești două ceasuri pe drum.
Milionari de week-end
Când prețul unui sejur la Saturn a decolat dincolo de inelele planetei cu același nume, cotețele nouăzeciste își varsă oferta de căcaturi pe aleile de promenadă, pensionarii asudă pe marginea drumului rotind cheile din poignet iar șoseaua de coastă îți mănâncă ani lumină din existența pământească, te întrebi dacă nu cumva ai intrat într-un univers paralel. Paralel cu logica bunului simț, a tendințelor în domeniu sau a normelor elementare de urbanism.
Și totuși, rezistă. La fel ca multe altele care merg strâmb pe la noi, malul mării Negre ne rabdă, an de an, cele șase-șapte weekend-uri de japcă și desfrâu, când umplem hotelurile cu arhitectură de cămine de nefamiliști, călărim tiribombele ruginite și roadem ca hamsterii la porumbi, claie peste grămadă, sub soarele lui Ovidiu. Fiecare plimbare sub umbreluțe devine un slalom printre chiștoace, cocalari, curve, maimuțe la minut sau cadavre de porumbi fierți.
Ca într-o sălbatică horă a șezlongurilor, dintr-un capăt în celălalt al Mamaiei, practic pășești doar pe saltele. Saltele umane, saltele de șezlong, cu burete sau cu două picioare, nici că mai contează, mai toate conțin plastic și costă mai mult decât fac.
Noaptea, când Doamne-Doamne stinge lumina, păcatele litoralului se topesc în beznă, iar curcubeuri de led și neon lasa vederii cat să te păcălești că e mai bine decât părea dimineața, la plajă. Vapori albaștri, verzi și roșii zburdă printe corturile pline de bombardieri și alte vietăți, învăluind stațiunile într-un mister acru și plin de surprize olfactive, ca ciorba de burtă livrată la împinge-tava printre ruinele resorturilor ceaușiste.
Cine muncește, n-ar timp să facă bani
Adică avem, an de an, câte un blietzkrieg comercial în care clientul are șansa porcului de Crăciun.
Teoretic, sezonul turistic începe la 1 mai și se încheie odată cu luna septembrie. Practic, cu excepția delirului de 1 mai, părăseala ține până spre mijlocul lui iunie, când primii turiști aterizează în mijlocul spasmului anual de cârpeli și spoială, și revine cu mult înainte să dea vremea rea. Easy money.
Vama e plină de cocalari care vor să o ardă ca hipsterii, Mamaia e plină de cocalari care o ard ca cocalarii, Saturn, Neptun și Venus sunt la fel de îndepărtate de turismul mileniului al treilea ca Pământul de planetele cu același nume, Năvodari e un ansamblu imobiliar cu vedere la ruinele turismului pentru elevi, în Eforii faci turism cu cheia de gât iar Costineștiul a devenit o junglă fără copaci.
Păcat de soare, de nisip și de noi.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment