După mure

A zis că și-a luat curajul la el, ca să nu-i fie frică în padurice (să mor io dacă a zis altfel).

Adică nu s-a speriat de șerpi, că-l ia tati în brațe (și pe tati cine-l ia, dacă vine șarpele???), de bondar (tati l-a mângâiat pe aripi când păpa dintr-o floricică și nu l-a pişcat), de cățel (are limba scoasă deci e câine de joacă), de apă (tot tati, dar el nu știe că tati habar n-are să înoate) sau de oboseală (nu mai pot, tati, ia-mă în brațe).

Am mers pe un drum misterios, am cules mure, am trecut un pod îngust-îngust, am văzut cum vin norii de noapte, am găsit un păianjen mai iute decât Fulger McQueen și ne-am întâlnit cu un cal mititel, care o să fie mare data viitoare când o să-l vedem.

E mare poet, parol. Am visat împreună: el – că e om mare, eu – că sunt iar mic și ne-am trezit abia seara târziu, când au început țânțarii să ne mănânce urechile. Nu-i panică. Și mâine-i vară, și-n zilele de după, și-o să tot umblăm creanga prin august până o să visăm toate visurile copilăriei.