Ce cadou puteam să-i dau de ziua lui, altul decât ultimele clipe de vară?
Dacă tot s-a încins planeta şi chermeza lui de şase ani s-a mutat în anotimpul galben, am găsit de cuviință s-o petrecem doar noi doi, în buza bălții. Şi şarpele negricios care ronțăia un peştişor fix pe locul nostru. A tulit-o cu prada în fălci când ne-a văzut într-atât de porniți pe fapte mari, aşa că am rămas jupâni pe malul balastierei, cu un braț de năluci colorate, numa’ bune de plimbat prin apă. I-am zis că târâtoarele se tem de gălăgie, motiv pentru care a țipat la toți boscheții din jur, până a răguşit. Apoi am cules scaieți, rămurele de salcâmi mici, tot soiul de buruieni şi am căutat cumătra până a început să miroasă a vânt şi a frig.
Am fugit de acolo cu ploaia pe urmele noastre, dar i-am promis că data viitoare ne întoarcem cu mănuşi, ca să strângem gunoaiele lăsate de băieții răi care omoară planeta.
A fost o vară pe cinste şi-o după amiază aşişderea.
Be First to Comment