Skip to content

Facerea Bucovinei în șase zile. La pas prin Ținutul Fagilor (V)

Ultima zi de pribegie pe colinele Bucovinei începe la Mălini, acasă la unul dintre geniile poeziei românești pe care ni le-a dăruit Moldova: Nicolae Labiș. E o casă în puterea locului, ce pare părăsită de curând de tânărul poet, în drumul său spre București. În 1956, anul în care comuniștii l-au ucis pe Labiș, casa a fost lovită de trăznet. Însă și clădirea, și memoria uriașului Labiș au supraviețuit, pentru că „E al naibii de frumos să trăieşti”, chiar și dincolo de moarte.  

Camera poetului

Dacă tot am ajuns aici, închinați-vă și la mănăstirea Slatina, ctitorită de Lăpușneanu-Vodă la poalele Munților Stânișoarei, pe valea pârâului Suha Mică, acum 500 de ani. Dincolo de pățania lui Moțoc și a misterului care i-a învăluit sfârșitul, Alexandru Lăpușneanu s-a îngrijit de lăcașurile bisericești, ocrotind viața spirituală a voievodatului și aducând un strop de lumină în deznădejdea care începea să cuprindă Moldova, tot mai gâtuită de puterile vecine.

Mănăstirea Slatina

Huțulca, trenul uitat de timp
Mergem mai departe, la Moldovița, pentru o plimbare cu Huțulca, mocănița Bucovinei. Urcați cu încredere, vă așteaptă în haltă, unde toarce în ritmul blănilor de fag pe care le înghite focul de sub cazan.

Huțulca

Excursia durează vreo trei ore, cu tot cu popasul de la capăt, la Argel. Mocăniţa goneşte cu un 20 la oră solid şi constant, ajungând din urmă orice intercity cu pretenţii la sala de aşteptare.

Vă sfătuiesc să vă bucurați mai întâi de peisajele verzi pe care doar Alpii elvețieni le mai oferă în ziua de azi, cadrilate cu garduri de căpriori și păzite de căpițele blonzurii, care se întind cât cuprinzi cu privirea.

Lăsați pozele pentru drumul de întoarcere, când ceilalți turiști picotesc pe scaune și aveți loc să trageți cadre după pofta inimii, fără să dați din coate. Trenulețul năduşeşte din Huțulca (Moldovița) până la Argel, unde vă aşteaptă ceaunele cu vânat, sarmale şi tochitură. Mâncați pe îndelete, că nu vă zorește nimeni. Ba chiar puteți zăbovi câteva clipe dincolo de șuieratul locomotivei, că o prindeți lejer din urmă, dacă n-aveți vreun beteșug la picioare.

Drumul dintre nori
Din Moldovița, încălecăm Obcina Feredeului prin Pasul Curmătura Boului, sau Trei Movile, așa cum îi mai spun oamenii locului, după unul dintre vârfurile cu creastă rară ale Carpaților Orientali. Drumul ne poartă din nou prin străfundurile codrilor înalți din Bucovina și se răsucește ca un tirbușon înainte să ne arate calea spre lacul Iezer. Malul acestui ochi de apă e amenajat pentru turiști, iar împrejurul lui, un șiret de potecă ne poartă prin pădurea vecină sau se întoarce îndărăt, de-a lungul apei. Dacă ați pus ceva deoparte de la mocăniță, aici e locul potrivit pentru o gustare.

Lacul Iezer/Sadova

La plecare, ieșiți înapoi în drumul principal și căutați indicatorul de Pojorâta.

Dacă Transfăgărășanul și Transbucegi îți oferă priveliști de neuitat, iar Transalpina te plimbă printre nori, ca un ascensor de asfalt, Transrarăul înșurubează drumețul adânc în măruntaiele muntelui, îi dezvăluie deschideri greu de închipuit și îl duce până la Pietrele Doamnei, ultima oprire din țintarul nostru.

Transrarăul

Înainte să vă avântați la drumeție, trageți-vă oleacă sufletul la umbra cabanei Rarău. Traseul se lungește vreo două ore, mult pentru un turist care a gonit deja vreo opt, pe coclaurii Bucovinei. Începe domol, într-o pădure bătrână de brad, cu pietre mari și rotunde învelite în pături groase de mușchi.

Luați samă, lemnul se termină degrabă, într-un spectacol alb de povârnișuri și hălci imense de piatră. Pietrele Doamnei au vreo 70 de metri înălțime și își trag legenda din refugiul doamnei Elena, soția lui Petru Rareș, la una dintre invaziile otomane. Se spune că pietrele s-au prăvălit peste dușmani, ocrotind familia voievodului. Mai mult, Muntele Rarău poartă numele domnului moldovean, cel mai vrednic dintre fii lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Până una alta, aveți grijă pe-acolo, mulți și-au pierdut zilele pe stâncile albe, furați de spectacolul grohotișurilor și pășunilor alpine care se întind dincolo de orizont.

Pietrele Doamnei

Aici, în inima Rarăului, se încheie periplul pe care vi-l propun pentru o vizită cât mai cuprinzătoare în Bucovina. Mâine, ne întoarcem acasă.

Huțulca

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inCu traista'n cârcăUncategorized

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!