Ziua a doua – Ocna Cacicăi, câteva mănăstiri, o Palmă pe creștetul muntelui și din nou, mănăstiri
A doua zi, după ce v-ați odihnit drumul, din oase, o luăm la pas motorizat pe coclaurii Bucovinei.
Ieșim în pricipală, mergem spre Gura Humorului și ne oprim direct la salina Cacica. Grijă mare, veți coborî vreo două sute de scări până în inima ocnei, pe care le veți și urca, la întoarcere. Eu am nădușit ca un ocnaș, dar a meritat efortul. 75 de metri în măruntaiele pământului, veţi găsi un teren de sport unde puteţi face aerosoli în voie şi un lac de saramură pe care vâsleau minerii. Pe vremuri, printre vagonetele cu sare, aici era depozitul de brânză al regiunii, iar azi, ocna încă mai dă vreo 60 de tone de sare la fiecare schimb de opt ore, un ritm pe care bogăția din subteran îl mai poate susține lejer vreo cinci veacuri de acum încolo.
Odată ce vedeți din nou lumina soarelui, treceți strada și aprindeți o lumânare la Bazilica „Adormirea Maicii Domnului”, un loc vestit de pelerinaj pentru catolicii din țară şi nu numai.
Am zăbovit destul în Cacica, fiindcă pe aici nu prea mai avem ce vedea, dincolo de birtul care fumegă mai sus, pe șosea. Urmează Putna și Suceviţa, două capodopere ale stilului moldovenesc pe care Ștefan cel Mare și Movileștii le-au lăsat urmașilor urmașilor noștri. Ambele mănăstiri domină împrejurimile, reflectând adierea soarelui din zidurile grele, de piatră.
Distrusă de cazacii lui Hmelnițki în vremurile tulburi care au cuprins țara după apusul lui Ștefan cel Mare, Putna a fost refăcută de Vasile Lupu, doar Turnul Tezaurului rămânând în picioare din vremea de aur a Moldovei. Gropnița unde odihnește marele voievod e loc de reculegere, nicidecum de selfieuri, pe care le puteți face în curtea generoasă sau la turnul cu pricina. Sucevița, în schimb, păstrează stilul statornicit în vremea lui Ștefan, dar cuprinde și două pridvoare deschise, după obiceiul muntenesc adus de Movileștii care domneau deja și prin Țara Românească.
La o zvârlitură de băț de Putna, chilia lui Daniil Sihastrul șade cocoțată pe valea pârâului Vițău. Veți păși pe urmele lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care a vizitat călugărul tocmai în pustietățile astea, după ce Petru Aron l-a lăsat orfan de tată cu mâna mercenarilor unguri la Reușeni, lângă Suceava. Ștefan s-a răzbunat mulți ani mai târziu, tăindu-l pe Aron și pe oastea lui de lefegii și, după alți 35, chiar înainte să moară, a ridicat la Reușeni, ultima biserică de pe lungul său răboj cu locașuri sfinte.
De aici, tăiem Obcinile Bucovinei spre Moldovița, prin pasul Palma, unde veți afla despre o mână turnată din ciment sus de tot, în vârful muntelui. Moldoveanul, suflet de poet, i-a scris povestea în versuri, la baza ctitoriei, și zice așa:
Drumul, în sine, e o poveste nescrisă, mărginit de valuri de pășune și pereți abrupți de brazi, fagi și stejari.
E și o tiroliană de peste un kilometru, cea mai mare din ţară, care te spânzură la vreo treizeci de metri deasupra vârfurilor copacilor cei mai înalți. Cu ceva curaj și o parașută de frânare montată de operatori, puteți să vă încercați bojocii, răcnind să vă audă și măicuțele de pe Valea Moldoviței. Țineți bine de parașută, altfel zburați dincolo de granița cu Ucraina, iar ăia nu apreciază vizitele neanunțate.
Tiroliana
Iar dacă aveți puțin noroc (sau ghinion, după gusturi), prindeți și un târg la altitudine, sub palma de piatră, cu tot soiul de chinezării și mâncăruri la minut pe care niciun moldovean nu le-a gustat înainte de zorii mileniului al treilea. Anyway, nu ne împiedicăm de clătite, gogoși însiropate, mici, pastrame și alte căcaturi pe care le găsim oriunde și pornim iar la drum, că deja a trecut amiaza și n-am terminat traseul.
Mănăstirea Humor 
Mănăstirea Moldovița 
Mănăstirea Humor 
Urmează Mănăstirea Moldovița, apoi Humor, cu al ei ocru hipnotic, încremenit în zidurile de piatră și turnul lui Vasile Lupu care-i păzește comorile, ambele ridicate lângă ruinele vechilor lăcașe de cult ale lui Alexandru cel Bun și încheiem ziua în lumina celestă a celebrei Mănăstiri Voroneț, „Capela Sixtină a Estului”. Albastrul ei, necitit încă de știința modernă, își poartă secretul la vedere – este albastrul cerului de iunie și al ochilor celor care au ctitorit-o, după cum îl veți găsi pictat și-n privirea urmașilor acestora. Aici, vă puteți târgui pentru o ie moldovenească autentică, dar numai dacă știți să o alegeți din noianul de clone lucrate de răzeșii din Pakistan și India. Farmecul mănăstirii excede volumul redus al zidurilor și învelitoarea de draniță, fiind cuprins în patrimoniul UNESCO.
Călătoria, cu toate popasurile și fără să goniți aiurea prin păduri, sare de opt-nouă ceasuri, dar vă promit că nu veți regreta nici o secundă.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment