Despre Țara Huțulilor s-au scris tomuri întregi, iar pozele delurite colorează toate platformele online în verde-crud sau alb intens, după cum au picat autorii pe anotimp.
O vizită de câteva zile în Bucovina e ca un post în mijlocul sărbătorilor. Te strângi singur de curele doar ca să afli că n-ai cum să te ții departe de ispitele locului, orișicât te-ai strădui.
Pentru mine, Bucovina înseamnă ceva mai mult decât pentru un turist scăpat la aer curat. De când mă știu, am tot bătut în lung și în lat locurile, așa că am să vă povestesc cum și ce puteți vedea într-o călătorie de poveste.
Cu tot cu drumul dus-întors și ispitele de pe traseu, șase zile e cifra corectă pentru a iscodi, când mai domol, când mai pe scopcă, Ţinutul Huţulilor. Dacă nu mă credeţi, coborâţi în online şi întrebaţi-l pe google, această creatură care le ştie pe toate fără să fi cunoscut nimic. Vom urca pe meterezele cetăților lui Ștefan, ne vom copilări în bătătura lui Nică, vom tăia Ozana cea frumos curgătoare, Moldovița, Bicazul și alte ape ce udă dealurile și munții Bucovinei, ne vom închina prin mănăstirile ferecate în zestrea umanității, vom bate drumul de fier cu huțulca, bătrâna mocăniță, vom mânca mâncările Bucovinei și-i vom trece munții împăduriți până la porțile Transilvaniei.
Ziua 1 – drumul, un ospăț de poveste la Hanul Ancuței și încă câte ceva, între
Luând ca reper DN2 (E85), drumul de la București și până într-o pensiune pitită după dealurile Arboroasei vă va mânca vreo șase, chiar șapte ore din viață.
Primul popas rămâne Mausoleul de la Mărășești, o adevărată catedrală a eroilor noștri. Arhitectura şi istoria din spatele osuarelor te domină de la înălţimea faptelor care au pus România pe harta lumii. În nici 30 de minute suntem înapoi în mașină și mergem mai departe prin târgurile Moldovei, pe direcția Suceava.
Dincolo de Roman, faceți popas pentru un ospăț la Hanul Ancuței, un loc de poveste și povești, unde numai Ancuțele sunt mai atrăgătoare decât bucatele promise în meniu. Beți și mâncați cumpătat, dacă vă știți mai slabi de înger și de ficat, luați o gură de aer curat și haidem, iarăși, la drum.
Bine te-am (re)găsit, Bucovină!
Intrăm în Țara Fagilor (buk=fag, în slavona veche) pe drumul cetății de scaun a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, la fel de vechi ca poveştile din manualele de istorie.
Cum ții calea Humorului, de la Spătăreşti, Bucovina te întâmpină cu un zid de indicatoare care te îndrumă spre o fărâmă din puhoiul de mănăstiri și alte aşezăminte ale răzeşilor de demult.
Fiți siguri că, după ce îi veți trece hotarul, veți cădea numaidecât pradă farmecelor Bucovinei, care vă așteaptă zâmbindu-vă un zâmbet plin şi sincer de sub dantela de lemn brodată pe fiecare bojdeucă din capătul aista de țară.
Bucovina nu e mare, dar e multă. Spre pasul Tihuţa, drumul te ţine patru ore, înşurubat în virgulele desenate de şoseaua impecabilă, mărginit de nesfârşite păduri de fag şi brad. Spre vamă, ţinutul se termină mai repede, în nici două ceasuri, dar popasurile le lungesc spre două zile dacă vrei să ţi hrăneşti ochii şi sufletul cu puzderia de atracţii turistice care au dus legenda Mușatinilor în toate colţurile lumii. Iar de vreţi să luaţi la pas toate obiectivele turistice, veţi afla o nouă dimensiune pentru adâncurile adjectivului „nesfârșit”, îngrămădite în nici 11 mii de kilometri pătrați.
Dacă ați fost vrednici și v-ați așezat la drum dimineața devreme, nu vă aşterneţi la hodină, ci mergeţi până la Suceava. Încă mai aveți vreo patru ceasuri de lumină și e mare păcat să vă lăsați pe tânjală.
Sus, pe hartă, vă așteaptă Muzeul Satului Bucovinean, impresionanta cetate de scaun de unde Ștefan și-a ridicat țărișoara pe harta marilor cancelarii ale vremii, și o samă de mănăstiri – Arbore, Pătrăuți și Sf. Ioan cel Nou, toate trei incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Mănăstirea Arbore
Înainte să trageți pe dreapta la o pensiune care vă face cu ochiul, căutați să ajungeți și la Bogdana, un boț de piatră vechi de aproape șapte secole. Considerată a fi cea mai veche construcție bisericească de zid din Moldova, ctitoria lui Bogdan I, părintele ţărişoarei, este una dintre preferatele mele. N-ar fi rău să ajungeți și la Dragomirna, ceva mai tânără, la cei doar 400 de ani și neobișnuit de îngustă prin arhitectura sa.
Mâine, urcăm spre Cacica, tăiem Obcinile Bucovinei și ne închinăm la câteva mănăstiri de legendă, așa că mă opresc aici cu poveștile.
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment