Skip to content

Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor e bogăţia din mall

Credeaţi că v-a venit rândul la fericire şi că nimeni nu vă mai ajunge din urmă cu bucuriile? Ia mai gândiţi-vă o ţâră, poate că nu i-aţi uitat de tot pe cei care se trag în poze cu vitrinele de la mall. Ăştia-s în ultimul hal de fericiţi. Într-atât sunt de săraci cu duhul, încât Domnul şi-a căscat larg baierele împărăţiei dinaintea lor, iar fericirea le luminează neobosit pustiul minţii.

Şi-s doar o picătură în oceanul nesărat de glume proaste şi oameni chiar mai proşti care trag la mall ca muştele la căcat.

Multă lume, puţini oameni

Chiar de la intrare, îţi dai seama că e un loc cu totul special. E plin de handicapaţi. Dintr-aceia cu minţile tulburate, că altfel au toate membrele şi simţurile la ei. Mai puţin simţul cel bun. Sunt atât de mulţi, încât au parcat în spic pe banda de parcare şi îi smintesc si pe ăia care încearcă să-i ocolească.

În subsol, altă boală, şi mai grea, face ravagii. Şmecheria e invers proporţională cu distanţa de la maşină până la scările rulante. Numai fraierii merg pe jos în buncărul auto. Parcă şi maşinile-s bolnave aici, că prea-s leşinate pe avarii aiurea în drum. Cât e seara de lungă, un stol de suvuri cârâie în faţa porţii meschine care mestecă clienţii în piruete electrice. Îşi aşteaptă handicapaţii, altfel nu înţeleg de ce ar bloca locurile vopsite cu albastru. Când şi când, îi vezi cum se scurg, bolnavi de ei, urcă în camioane şi pleacă scârbiţi de sărăcanii care le bat obrazul.

Înăuntru, mall-ul pare o mătuşică lată-n şolduri şi generoasă-n spaţii care îşi împinge nepoţeii la obezitate. Dac-ar vedea Ceauşescu câtă mâncare se risipeşte aici, ar mai muri o dată. Tarabele cu de-ale gurii te ambuschează de la intrare. Jos, e pentru cei mulţi. Viermuială, coate, cozi ca-n vremurile bune. Sus, e mai puţin plastic şi ceva mai multă fierbinţeală în farfurie. Da, aici vorbim deja de farfurii, au apărut şi paharele de sticlă iar tăvile-s plimbate doar de ospătari. Dai un ban, dar stai la masă fără să termini un biatlon ca să ajungi la ea.

Frigul, un must pentru orice vietate fashionable

Mă învârt aiurea printr-un labirint de lumini chioare şi nimicuri, boarfe şi borfeturi. Aflu pe unde se mişcă trendu’ şi mă uit nedumerit la pantalonaşii mei croiţi până jos, în talpă, după rostul de a fi al ţoalelor. Adică  să acopere trupul cât să nu te ia dracu’ de frig. Megafiţa sezonului e un soi de izmene lucioase care se termină abrupt deasupra gleznei, într-un elastic şi-atât. Logica bunului simţ ne învaţă că oaia nu se tunde în buza iernii şi nici iţarii nu se suflecă în bătaia gerului. Îmi îngheață şi sufletul când văd copiii ăştia în ţurloaiele goale. Şi-au asortat iarna la başcheți de pânză fluorescentă şi tremură în răstimpul pedestru ca vrăbiile pe sub streşini. Noroc că nici frigul nu mai e ce a fost odată, dacă tot e să rabzi, cât mai despuiat, ce a mai rămas din el.

Etajul 1 e mai pustiu. Mai puţine ţoale, apar timid jucăriile, dar şi cărţile. Astea alungă coclalarii ca frigul tăunii şi mai găseşti loc să-ţi tragi sufletul fără să respiri şmecherie pe felie.

La toaletă, scribălită cu patimă, găsesc o promisiune erotică deosebit de generoasă din partea unui anume Adi. De unde aflu că Adi are duşmani grei, care joacă tare, sus, pe ultimul rând de faianţă, acolo unde se avântă doar vulturii. Vulturii şi femeile de la curăţenie, care îi vor face dreptate lui Adi pe tura de după amiază.

Ies înapoi în căldura vitrinelor şi văd un jamesbond dejucând un holdup de anvergură lângă dugheana de îngheţată. Cu o falcă-n cer şi una în anonimat, eroul nostru a salvat ceea ce putea fi o zi neagră în retailul românesc. Îl văd şi acum, tras în costum ca un ginerică de bolentin, cu obiectul delict într-o mână şi cu guţanul în cealaltă, aşteptând întăriri.

N-am stat să prind happyend-ul acestui thriller poliţist fără de poliţişti. Scările rulante mă pofteau, din toţi rulmenţii, să alunec înapoi în subsol şi n-am avut tăria să le refuz. Înainte de barieră, am hrănit cerberul electric cu trei lei şi am primit bilet de voie spre libertate.

All in all, tărăşenia m-a costat câţiva lei-paralei, un car de nervi şi juma’ de zi din viaţă. Bani şi nervi sunt obişnuit să părăduiesc, dar de jumatea aia de zi chiar îmi pare rău.

Poza, dureros de bună, e de pe pinterest.com.

PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:

Published inMai mult eu

One Comment

  1. Nu gasesc cuvintele potrivite pentru a lauda persoana care-a scris acest exceptional “Raport Psiho-Social!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.

Share This

Share this post with your friends!