Dacă nu şi-a pierdut nădejdea în bezna comunismului, nici în abandonul postdecembrist al şanselor ratate, România şi-a rătăcit busola atunci când s-a apucat să distrugă puţinele lucruri bune moştenite din epoca de aur. Cum ar fi şcolarizarea şi vaccinarea, asigurate şi impuse pentru fiecare vlăstar al neamului, de la vlădică la opincă. Pe scurt, cam toţi copiii mergeau la şcoală, unde, pe lângă alfabetizare, se alegeau şi cu o porţie decentă de imunizare, din vârful acului. Ori dr. google, măslina cu nume de doamnă şi tot felul de apostoli ai mizeriei ne-au arătat cu mare talent direcţia către înapoi.
Naturopaţi pansaţi, vaccinaţi la vremea lor de oameni mai inteligenţi decât ei, ne arată, astăzi, drumul înapoi către grote, unde speranţa de viaţă nu depăşea prima tinereţe, iar un copil de 12 ani era trimis repede la împerecheat, înainte să-l cuprindă vreo răceala fatală.
Şcoala mamelor ne dezvăluie miracolul naşterilor agonizante în propria cadă, unde îţi poti exersa ilegal talentele de moaşă tăind cordonul ombilical cu forfecuţa de unghii şi halind placenta cea plină de vitamine. Căţeaua bunică-mii sigur le-a absovit cursurile la “fără frecvenţă”, că prea le făcea ca la carte, în coteţul ăla mic al ei.
Cu astfel de influenceri în jungla on şi offline, poporul român a băgat grijuliu în marşarier, pornind voios către negura feudalismului timpuriu, în vremurile luminoase ale lui Gelu, Glad şi Menumorut sau Dragoş, întemeietorul Moldovei. Vremuri de aur, când copiii nu se bucurau de copilarie ci îi supravieţuiau cu mare noroc, iar mesele constau, la adăpostul nenumăratelor zile de post, din felurite ierburi fierte şi stoarse de puteri, alături de turte din tărâţe şi alte petarde culinare. Nu lipseau din bordeie seminţele, pe care locuitorii, măcinaţi de boli, le ciuguleau ca ciorile, până le creşteau pliscuri.
Secole mai târziu, omenirea ocoleşte, dezorientată, bucla traiului îndestulat şi revine la obiceiurile potrivite unor vremuri ceva mai potrivnice nouă. Prăjituri de orez, aidoma vietnamezilor, în cel mai greu moment al rezistenţei antiamericane ori asemeni chinezilor, în privaţiunile lungului marş spre bolşevism.
Dinspre celălalt mal al Prutului, veştile sunt la fel de proaste. În plin zbucium ideologic, crivăţul fundamentalismului religios suflă aprig dincolo de Prut, dar îi simțim răcoarea şi de partea europeană a râului. Chiar şi fără un pod de flori, piatră ori lemn, feudalismul intârziat îi înfrățeşte pe cei mai săraci cu duhul de pe ambele maluri. Şi-s mulți ai dracului.
Aşadar, boli odată eradicate au prins aripi şi au decolat cu viteza de câteva zeci de morţi pe an, iar gradul de școlarizare și vaccinare a scăzut pe măsură ce ne îndepărtăm de semnele civilizației contemporane.
Traiul vegan a distrus habitatul natural al furnicilor, greierilor și altor insecte ce cuibăreau prin șanțurile înverzite, răpindu-le păpădiile, leurda şi urzicile. Scăpați de problemele reale, prin grija unor giganți precum Cantacuzino sau Davilla, ne-am apucat să ne construim altele, găsind în antibiotice dușmanul ascuns al omenirii. Dovada clară că traiul bun tâmpeşte. Oare?
Nici vaccinurile nu prea ne mai plac, tânjind pesemne după paralizia poliomelitei, tuberculoza infantilă sau difterie. Pe linia de start se încălzesc holera şi ciuma, dar nu ne facem griji: un trai sănătos, aproape de natură, cu seminţe şi buruieni, ne va alinia chakrele şi energiile pozitive, scuturând boleşniţa în ciuda mafiei medicamentelor.
Sanatopaţi şi creştinopaţi de conjunctură au ieşit din bârloguri ca să se prindă în hora discursurilor fără de argumente, făcând ca boleşniţe odinioară moarte şi îngropate să-şi găsească adăpost pe meleagurile noastre, unde ne-au găsit la fel de liberi de griji și neajutorați precum civilizațiile precolumbiene din americi.
O nouă lege a vaccinării tot stă să iasă din centrifuga guvernului, semn că, din condei, au cam rezolvat problema. Mai rămâne chestiunea aprovizionării si administrării, pentru care eternitatea îmi pare un termen puţin cam strâns.
Costul? Incomensurabil, căci o viaţă de copil nu poate fi măsurată în niciun element din tabelul lui Mendeleev.
Or, fără copii, discuţiile noastre se vor purta doar la timpul prezent şi trecut.
În loc de încheiere: prin 2017, anno Domini, la Cluj, un grup de vegani a protestat faţă de sacrificarea mieilor în preajma Paştilor, susţinând că există alternative culinare pentru drob: linte, cartofi sau hrişcă.
Iată un tablou demn de marea foamete din Basarabia si Ucraina.
Astept cu nerabdare un marş al susţinătorilor fotosintezei împotriva sacrificării legumelor nevinovate, propunându-ne înlocuitori din ganduri bune și praf de stele. Ori poate ne vom mânca între noi, ca rușii în Leningradul asediat. Minunate vremuri.
Mare minune dacă nu se organizează şi sindicatul porcilor până în preajma Ignatului, ca să fie treaba rotundă. Eventual şi o contramanifestaţie a porcarilor şi, de ce nu, un protest spontan al bicicliştilor, care ar putea cere benzi speciale pentru vegani.
Mă scutură frisonul rece al epocii de aur când văd boabele de soia la mare preţ, coadă la pâine neagră, frunze de orice fel mai căutate decât carnea ce zace uitată prin galantare. Bine că nu ne vezi, Ceauşescule, c-ai râde cu gura până la urechi de firava construcţie burgheză pe care am isprăvit-o, ba în genunchi, ba chiar şi-n patru labe, cu mari sforţări şi compromisuri de etapă.
Îi auziți? Sunt câinii, latră la lună: e noaptea minții şi nimeni nu vrea să aprindă lumina.
Tot ce pot să vă doresc este eternul şi cuviinciosul Poftă bună! Şi mintea cea de pe urmă.
Foto: ortodoxinfo.ro
PS: sharing is caring, aşa că vă las la butoane, ca să puteţi da mai departe:
Be First to Comment