Skip to content

Tag: guvern

În mers de rac pe drumul devenirii europene

Gonind spre Schengen cu viteza luminii stinse, România și-a vândut și cămașa de pe ea ca să strângă banii de drum, apoi și-a furat căciula ca să-și scoată paguba cu biletul și acum așteaptă la marginea șoselei, despuiată și cu degetul în aer, să prindă un șoferică de ocazie până la Bruxelles. Șase știri care, de fapt, nu ne spun nimic nou despre destinul nostru european:

Felatio ad integrum

Sub ochiul vigilent al lui nea Nelu, nașul său de cununie, familia tradițională creștin-ortodoxă s-a așezat la țara ei cea românească după nunta din decembrie ’89, învățând degrabă cumpătarea și traiul pauper în capitalismul de conjuntură.
Adică așa au învățat sub cârmuirea lui nașu’, ca unul să viseze cu măsură, iar celălalt să fure cu frâna trasă, cât să meargă treaba de pe o zi pe alta. Dar, cum fasolea n-ajungea, în ziua de leafă, nici măcar pentru copii și fiecare trăgea mai spre el oala cu bucate, dracu’ și-a vârât coada în grădina Maicii Domnului și a aprins scandalul în lumina telefoanelor mobile:

Jandarmii călare, noua senzaţie a sezonului de proteste

Minuni de vitejie s-au petrecut pe câmpul de luptă al democraţiei neaoşe, căci, odată cu frigul, umezeala şi postul Crăciunului, s-a lansat şi colecţia de proteste 2017-2018. Indiscutabil, noutatea sezonului a fost brigada pulane călare, care a luat în copite mulţimea de huligani revărsată de la stadionul Gaudeamus:

Toamna, statul îşi numără grijile şi se scarpină de bani în buzunarele noastre

După ce m-am bronzat în lumina televizorului o săptămână întreagă, m-am iradiat cu veşti suculente despre primenirea urbei, manualele gata conspectate, propășirea păcii între poporul român și cel nord-coreean, autostrăzi de hârtie, pensii, piloni și alți stâlpi de care spânzură, incert, viitorul nostru. Voi să nu faceți la fel, căci insolația tv sfârșește, invariabil, în greață, dureri de cap și atacuri de panică. Le-am înșirat pe toate, aici:

Cu pensia şchioapă de un pilon, ți-e şi frică să mai îmbătrâneşti în grădina Maicii Domnului

Am rezolvat ecuația pensiilor, această poftă vinovată a salariatului român şi mi-a dat cu minus: Guvernul ia de la bătrânii de mâine ca să dea votanților de ieri, săracilor de azi şi asistaților dintotdeauna, lăsându-ne perspectiva unui mijloc de secol 21 atât de luminos, încât ne vom culege pensia cu magnetul, ca țiganii de la Fontana di Trevi. Calculul întreg, aici:

Sezonul protestelor, aşa cum l-a trăit Cristian în piață, online şi în fața televizorului (II)

A mai trecut o zi, fiecare dintre ele aduce câte ceva nou. Mie mi-a adus o bluză termică, o pereche de şosete în plus şi o pancartă care îmi tot alunecă din mâini. Până la urmă, tot picioarele m-au trădat, semn că manipularea şi banii lui Soros nu țin de cald destabilizatorului de neam şi țară.

Sezonul protestelor, aşa cum l-a trăit Cristian în piață, online şi în fața televizorului (I)

Preambul: Peste mormanul de bălegar pompat la urne, trandafirii din grădina Maicii Domnului au înflorit în crucea nopţii, iar miasmele au scos oamenii în stradă. Ce s-o mai dăm după cireş, au tras-o în bezna nopții de parcă ar fi legalizat mersul la curve. Urmează anticipate – alegeri sau liberări?

© 2017 Toate drepturile rezervate cristianacatrinei.ro.